Fragment din Conferinţa "Copii,calea spre Hristos" susţinută de PS Longhin de Bânceni, arhiereu vicar de Cernăuţi (Ucraina) (10 feb. 2013)
luni, 20 mai 2013
Cine e maimuţa din faţa televizorului?-pr. Ioan Valentin Istrati
A propos, câte mii de fete au avut gânduri de sinucidere, după ce o vedetă trecută de pe la noi a înghiţit insecticid şi a devenit prin asta mai celebră decât în toată viaţa ei? Şi mai grav câte şi-au luat viaţa din asta şi au devenit pradă veşnică pentru devoratorul de suflete?De cele mai multe ori cădem sfârşiţi în faţa televizoarelor după o zi de muncă şi acolo nu prea avem de ales. Ori ne uităm la vreo telenovelă siropoasă şi libidinoasă, ori zapăm haotic şi nu aflăm nimic din nimic, ori bineînţeles, ca nişte cetăţeni responsabili ai mamei pământ, ne uităm la ştiri. Ştirea a devenit un fel de barem axiologic al vredniciei umane, drept pentru care suntem apostrofaţi de cumătra de birou: nu ai văzut ştirea de ieri? Nu eşti bun de nimic.
Această obsesie a umanităţii de a afla ceva nou - breaking news - adică noutăţile care te zdrobesc, te fascinează şi te năucesc, nu este nicidecum nouă. Sfântul Pavel o găseşte tronând pe minţile atenienilor: "Căci toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou" (Faptele Apostolilor). Este aşadar o exclusivitate a preocupărilor, o obsesie şi o unilateralitate în toată această situaţie. Noutatea absoarbe interesul şi obnubilează adevărata valoare, atrofiază comunicarea, slăbeşte dorul după înţelepciune, distrage atenţia de la esenţial.
Ştirile sunt de obicei destul de previzibile. Am vorbit recent cu un prieten care e redactor de ştiri la o instituţie media respectabilă. Este - ca să eufemizăm - un inventator de ştiri. El ia material brut, întâmplări banale, ciudăţenii strânse cu grebla de prin subsolurile sociale, nimicuri cu iz politic sau monden şi le transformă în bombe media. Aceste pachete de dinamită informaţională sunt de cele mai multe ori simple fumigene sau jucării de plastic.
Ursuleţii de pluş responsabili cu imbecilizarea maselor au însă toţi o ţintă comună. Ei trebuie înregimentaţi, ca statuile de teracotă ale Chinei, în cele câteva campanii de presă acerbe susţinute cu bani grei:
- campania împotriva şcolii (de aici violenţa, bătăile, etno-botanicele, profesorii imorali etc.),
- campania împotriva familiei (cât mai multe divorţuri, răutăţi, infidelitate, prostituţie, concubinaj, mitul femeii independente, anomalii sexuale etc.) şi
- campania împotriva Bisericii (preoţi compromişi, certaţi cu legea, îmbulzeala, medievalismul, corupţia etc.).
Să luăm un exemplu: pe o stradă obscură din centrul Bucureştilor este găsit un om mort, în frig, degerat la mâini şi la picioare. Mai mult ca sigur este un sărman homeless, înecat de propria suferinţă în câteva degetare de ţuică de pufoaică. În cârdăşie cu poliţia, apar şi câţiva "jurnalişti" care amuşinează situaţia. Secetă mare de senzaţional, nimic în gaşca de la guvernare, concediile la ski au fost deja epuizate, ce mai poate scoate din joben magicianul media, care se joacă cu minţile a milioane de oameni? Redactorul de ştiri ia acest rebut informaţional, care nu interesează pe nimeni, decât pe cei care îşi închid urechile la auzul suferinţei umane şi cultivă o societate care exclude şi distruge pe cei vulnerabili. Îl întoarce pe toate părţile, se interesează de rudele celui mort, poate sunt ceva vedete de doi lei, vreun politician, afacerist sau preot. Nimic. Însă o luminiţă străluceşte la capătul tunelului: moartea "suspectă" s-a petrecut pe o străduţă de lângă Dealul Patriarhiei.
A doua zi, cotidianul tună veros: Crima de la Patriarhie. Oamenii înfriguraţi de la coada metroului privesc cu teamă, se strâng în jurul vânzătorului de iluzii, pentru a citi grozăvia. Mortul e deja la morgă, dar poate fi socotit suspect până la declaraţiile legiştilor. Cine va mai citi o rectificare (care poate şi lipsi) de a doua zi cum că mortul a murit de frig şi alcool? Nimeni. Totul a fost însă mutilat, ideologizat şi orientat în spiritul campaniilor de mai sus.
Trăim într-un ocean de minciună dacă îngăduim altora să gândească în locul nostru. Sigur, e bine să ştii ce se întâmplă pe pământ, care sunt legile care îţi schimbă modul de trai sau de gândire, însă toate trebuie să treacă prin filtrul de har al raţiunii înţelepte, care înţelege că Dumnezeu este Guvernatorul universului.
Accidentele, crimele, violurile, despărţirile, mersul la cumpărături al unei vedete de fum nu sunt ştiri, ci agenţi cancerigeni infuzaţi în organismul nostru cognitiv şi spiritual pentru a gândi şi acţiona la comandă şi a deveni o turmă de consumatori tăcuţi la toate ororile lumii.
A propos, câte mii de fete au avut gânduri de sinucidere, după ce o vedetă trecută de pe la noi a înghiţit insecticid şi a devenit prin asta mai celebră decât în toată viaţa ei? Şi mai grav câte şi-au luat viaţa din asta şi au devenit pradă veşnică pentru devoratorul de suflete?
Câte familii s-au destrămat şi datorită certurilor nesfârşite dintre un afacerist cu gunoaie şi soţia sa? Câte vieţi de tineri s-au distrus din cauza anomaliilor din serialele soap? Unii vor zâmbi îngăduitor, alţii vor da trist din umeri despre ce poate fi făcut, când răul deja există, însă devenim din ce în ce mai mimetici, ne accentuăm spiritul gregar (de turmă) şi ne ideologizăm prin media proastă mai abitir decât la orice miting comunist cu steguleţe şi pancarte.
Toate acestea sunt sub-capitole ale unui tratat comprehensibil de distrugere a unui popor.
Sursa: http://www.doxologia.ro/familie/reflectii/cine-e-maimuta-din-fata-televizorului
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Recenzie la „Efectele micului ecran asupra mintii copilului, Virgiliu Gheorghe”
Recenzie de Octavian DărmănescuPrezentul volum este rece sticla televizorului în regim de stand-by. El repetă un adevăr cu care ne-am obişnuit toţi: uitatul la televizor prosteşte. Încă din primele pagini ni se relatează cazul lui Michael, copil precoce în primii ani de şcoală, dar tot mai împrăştiat, irascibil şi violent mai apoi. Michael crescuse strâmb, cu televizorul în faţă. Acum el era un om paşnic doar în faţa micului ecran. Acum el era un falnic homo videns. „A încercat de mai multe ori să se angajeze, dar nu rezistă mai mult de câteva zile. Este extrem de neliniştit şi distrat, nu are putere să se motiveze şi să se concentreze la munca pe care o are de făcut, nu poate asculta şi îndeplini ceea ce i se spune, deşi la prima vedere pare o persoană normală” (p. 4).
Cartea este un rezumat al celor de dinainte, pe care autorul le-a dedicat acestui periculos fenomen. Totodată, ea apare sub sigla „Asociaţiei pentru Apărarea Familiei şi (a) Copilului”, ceea ce duce indirect la gravitatea problemei. Televizorul nu numai că prosteşte, dar provoacă şi dependenţă. Dacă miliarde de maturi sunt sclavii domestici ai televizorului de ani buni încoace, şi aceasta cu bună ştiinţă, impardonabilă este lipsa de conştiinţă a părinţilor care-şi uită la propriu copii în faţa micului ecran. Să o facă ei, pe pielea lor, dar să nu-i prostească şi pe copii. Cortexul prefrontal, „centrul executiv al creierului uman, sediul tuturor proceselor mentale superioare, al atenţiei, motivaţiei, al controlului comportamentelor şi emoţiilor”, adică „tot ceea ce îl diferenţiază, practic, pe om de animal”, intră într-un somnambulism străveziu şi vesel. Prostirea copiilor se vede în slaba pregătire cu care ei ies din şcoală.
O şcoală care se plânge că nu mai are metode didactice pentru noile generaţii. O şcoală care propune cititul din carte, rămas foarte în urmă faţă de cititul burtierei de pe tv. „Copilul în faţa televizorului nu are parte de experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gândirii şi reflecţiei pe care părinţii, bunicii sau mediul uman, în general, le oferă. Stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în faţa micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depăşesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale” (p. 19). La pagina 36 întâlnim cele mai frecvente efecte ale uitatului prelungit la televizor: „1. neputinţa de a duce la bun sfârşit activitatea începută; 2. incapacitatea de a asculta şi de a urmări; 3. dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate; 4. a acţiona înainte de a gândi; 5. alternarea rapidă a unei activităţi cu alta; 6. dificultatea organizării şi planificării acţiunilor; 7. dificultatea de a-şi aştepta rândul”.
Volumul se apleacă foarte serios asupra pornografiei, promovată cu precădere la tv. Aceasta destabilizează bazele familiei, face reclamă infidelităţii conjugale, propune tratarea homosexualităţii ca pe ceva normal. Este unul dintre cele mai mari pericole pe care televizorul îl constituie pentru lumea încă pură a copilului. Exacerbarea erotismului pe canalele de televiziune provoacă frustrare, deci violenţă. Noile generaţii sunt mai violente decât cele barbare sau antice. „Faptul că în 73% din toate scenele de violenţă TV făptaşul a rămas nepedepsit creşte şi posibilitatea ca telespectatorii, mai cu seamă cei care au crescut cu televizorul, să adopte comportamente violente în momentul în care întâmpină vreo problemă, când nu li se face pe plac sau nu obţin ceea ce vor. (…) Violenţa de pe micul ecran are caracter impersonal.
Victimele – cei răi – îşi merită pedeapsa, iar suferinţa sau durerea lor nu ne spune nimic” (p. 77). Logic. Copilul care vede numai pumni, va da pumni, cel care vede numai foc, va trage, la un moment dat, în colegii lui de şcoală.
Onestă şi de bun simţ, cartea nu este deloc fatalistă, nimeni nu te opreşte să apeşi start. Problema intervine atunci când nu mai poţi să apeşi stop. Ca orice dependenţă, video-mania este un viciu, deci o stare de necesitate. Pe final, o cassandră: „Deficienţele de atenţie şi concentrare, slăbirea capacităţilor mentale, a puterii de judecată şi a motivaţiei sunt probleme care se află de ceva zeci de ani în atenţia cercetătorilor din lumea occidentală. În ultima vreme aceste afecţiuni au început a fi observate şi la mulţi dintre copiii şi tinerii din ţara noastră, sindromul anunţându-se a avea o largă răspândire în următorii 10 ani”.
Tot înainte, vrednici pionieri!
Sursa
joi, 5 aprilie 2012
Timpul nu mai are răbdare cu nou
Câştigaţi şi mai mult dând televizorul afară, fără ruşinea de „ce-o să spună vecinii, prietenii şi familia!?”. Televizorul e cel mai mare cronofag din istoria lumii. Mănâncă zilnic în medie în jur de 3,7 ore din timpul tuturor. La bătrâni şi copii mai mult, la adolescenţi mai puţin. Vi se pare un lucru imposibil? Nu e oare mai uşor să renunţi la televizor decât să suferi pierderea timpului atât de scump al vieţii noastre, a clipei care trece şi nu se mai întoarce, a timpului în care încă mai eşti sănătos, încă mai eşti viu!? Aţi cunoscut pe cineva fericit că se uită la televizor? Sau am uitat şi chiar nu vrem să ştim ce înseamnă fericirea? Atunci ne merităm soarta… Nu-i nimic mai scump, de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul.
Arhim. Arsenie Papacioc
Fragment din articolul „Timpul nu mai are răbdare cu noi”
miercuri, 4 aprilie 2012
luni, 26 martie 2012
„Informatia, Dumnezeul nostru”
- E televizorul acel carbunar langa care nu putem sa inalbim rufele?
- Depinde cum privim. In general, televizorul nu este cu totul rau. Nu toate emisiunile sunt rele. Dar absolut toate sunt pierdere de timp. In trecut am tinut mai multe conferinte, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informatia, Dumnezeul nostru“. Adica, am intrebat pe cineva: „Te uiti la televizor?” si mi-a zis: „Nu, parinte, eu… numai asa, la stiri“. Putem sa zicem ca este pacat sa te uiti la stiri? Nu, nu este pacat sa te uiti la stiri – pacat este ca pierzi timpul. De-a lungul vremii, am incercat cu mai multi, mai ales cei care s-au spovedit la mine, sa-i indemn sa stea in genunchi, la rugaciune, tot atat cat stau si la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Parinte, dar e imposibil!”.
- Adica televizorul ajunge sa fie mai important decat Dumnezeu…
- Şi atunci ne vin in minte profetiile Sfantului Cosma Etolianul, care a spus inca din secolul al XVIII-lea ca „va veni o vreme cand diavolul va intra in casele oamenilor intr-o cutie, iar coarnele le va pune pe casa“. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti si le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultatori. Aceste cuvinte au fost spuse cu doua secole inainte de aparitia televiziunii! Atunci nu putem sa nu privim lucrurile si dintr-o asemenea perspectiva.
Daca sunt emisiuni duhovnicesti sau anumite slujbe – care nu pot inlocui slujbele de la biserica – daca sunt anumite dezbateri, sau pelerinaje, sau documentare care arata minunile lui Dumnezeu in lume, sigur ca nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te intreb numai daca te rogi tot atat cat te uiti la televizor…
– Mai poate trai cineva fara televizor in ziua de astazi?
- Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era si profesor de teologie, de greaca veche si de Vechiul Testament si lucra, in acelasi timp, in Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fata avea 18 ani, iar cea mai mica avea 6 ani. Intr-o imprejurare, am ajuns sa locuiesc cateva zile in casa lui. Şi, impreuna cu el, am vizitat o manastire, am mers la biserica, toti s-au impartasit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o saptamana. Sigur ca in vreo trei-patru zile l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu aveti televizor?“. Şi raspunsul a fost: „Parinte, oamenii seriosi nu au televizor“. „Bine, dar sunteti diplomat si trebuie sa fiti ultra-informat!”. Şi mi-a zis: „Informatiile imi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai intrebat. „O sa vedeti dupa-amiaza“, imi raspunde.
Intr-adevar, duminica dupa-amiaza ne-am odihnit putin, am mers in parc, am mancat o prajitura si pe urma ne-am dus la cinematograf. Aici am vazut un film de vis, „A opta zi”1, un film despre un tanar cu Sindromul Down. Se numeste „A opta zi” pentru ca, atunci cand i s-a citit in povestirea despre Creatie: „A saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar in a opta zi, m-a facut pe mine“. Adica „pe mine care n-am mama, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Şi foarte interesanta a fost aceasta duminica, asa cum am petrecut-o cu ei, fara televizor…
Bineinteles ca ambasadorul avea grija sa le duca pe fete si la manastiri, sa le ofere o viata culturala, pentru ca e foarte important sa aiba ce povesti copilul cand se afla in compania colegilor lui. Sa poata spune, fiecare dupa cum il duce buzunarul, ca a fost la Meteore, ca a fost in Sfantul Munte, ca a citit douazeci de carti sau ca a fost in tabara la Durau… De curand, am citit ca elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uita la televizor, altfel n-ar avea cand s-o citeasca…
Sursa
- Depinde cum privim. In general, televizorul nu este cu totul rau. Nu toate emisiunile sunt rele. Dar absolut toate sunt pierdere de timp. In trecut am tinut mai multe conferinte, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informatia, Dumnezeul nostru“. Adica, am intrebat pe cineva: „Te uiti la televizor?” si mi-a zis: „Nu, parinte, eu… numai asa, la stiri“. Putem sa zicem ca este pacat sa te uiti la stiri? Nu, nu este pacat sa te uiti la stiri – pacat este ca pierzi timpul. De-a lungul vremii, am incercat cu mai multi, mai ales cei care s-au spovedit la mine, sa-i indemn sa stea in genunchi, la rugaciune, tot atat cat stau si la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Parinte, dar e imposibil!”.
- Adica televizorul ajunge sa fie mai important decat Dumnezeu…
- Şi atunci ne vin in minte profetiile Sfantului Cosma Etolianul, care a spus inca din secolul al XVIII-lea ca „va veni o vreme cand diavolul va intra in casele oamenilor intr-o cutie, iar coarnele le va pune pe casa“. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti si le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultatori. Aceste cuvinte au fost spuse cu doua secole inainte de aparitia televiziunii! Atunci nu putem sa nu privim lucrurile si dintr-o asemenea perspectiva.
Daca sunt emisiuni duhovnicesti sau anumite slujbe – care nu pot inlocui slujbele de la biserica – daca sunt anumite dezbateri, sau pelerinaje, sau documentare care arata minunile lui Dumnezeu in lume, sigur ca nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te intreb numai daca te rogi tot atat cat te uiti la televizor…
– Mai poate trai cineva fara televizor in ziua de astazi?
- Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era si profesor de teologie, de greaca veche si de Vechiul Testament si lucra, in acelasi timp, in Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fata avea 18 ani, iar cea mai mica avea 6 ani. Intr-o imprejurare, am ajuns sa locuiesc cateva zile in casa lui. Şi, impreuna cu el, am vizitat o manastire, am mers la biserica, toti s-au impartasit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o saptamana. Sigur ca in vreo trei-patru zile l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu aveti televizor?“. Şi raspunsul a fost: „Parinte, oamenii seriosi nu au televizor“. „Bine, dar sunteti diplomat si trebuie sa fiti ultra-informat!”. Şi mi-a zis: „Informatiile imi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai intrebat. „O sa vedeti dupa-amiaza“, imi raspunde.
Intr-adevar, duminica dupa-amiaza ne-am odihnit putin, am mers in parc, am mancat o prajitura si pe urma ne-am dus la cinematograf. Aici am vazut un film de vis, „A opta zi”1, un film despre un tanar cu Sindromul Down. Se numeste „A opta zi” pentru ca, atunci cand i s-a citit in povestirea despre Creatie: „A saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar in a opta zi, m-a facut pe mine“. Adica „pe mine care n-am mama, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Şi foarte interesanta a fost aceasta duminica, asa cum am petrecut-o cu ei, fara televizor…
Bineinteles ca ambasadorul avea grija sa le duca pe fete si la manastiri, sa le ofere o viata culturala, pentru ca e foarte important sa aiba ce povesti copilul cand se afla in compania colegilor lui. Sa poata spune, fiecare dupa cum il duce buzunarul, ca a fost la Meteore, ca a fost in Sfantul Munte, ca a citit douazeci de carti sau ca a fost in tabara la Durau… De curand, am citit ca elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uita la televizor, altfel n-ar avea cand s-o citeasca…
Sursa
luni, 6 februarie 2012
Copii sub 4 ani. Televizorul şi întârzierile de limbaj
Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.
Întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie
În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”
Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde).
Televizorul din fundal
Analiza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %.
Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit.
"Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor," a mai spus profesorul Dimitri Christakis.
Limbajul se învaţă doar prin dialog
Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale.
Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?
Sursa
Televiziunea
Manifestări ale religiei cotidiene au loc în spaţii şi moduri din ce în ce mai neobişnuite, combinând elemente din multiple surse religioase. De la altarele improvizate în case până la liturghiile televizate în confortul propriei camere, oamenii sunt impulsionaţi să intre în comuniune cu sacralitatea.Televiziunea a schimbat ritmul zilnic a milioane de oameni, introducând şi proiectând propriile perspective asupra lumii, propriile imagini şi simboluri, propria manieră de interpretare a realităţii. Prin intermediul ei, tinerii sunt expuşi influenţelor pieţei spirituale. Chiar şi reclamele tv au ajuns să acţioneze ca oglinzi ale valorilor sociale şi să includă elemente de spiritualitate, precum promisiunea unei profunde împliniri la achiziţionarea unor anumite produse.
Televiziunea sugerează tinerelor generaţii criteriile de valorizare a realităţii şi modele de urmat, de cele mai multe ori celebrităţi din lumea filmului, muzicii sau sportului. Ele sunt urmărite cu interes, analizate, imitate, chiar adorate, ceea ce duce la înlocuirea spiritualităţii "imitatio Christus" cu, de exemplu, cea a "imitatio Keanu Reeves sau Brad Pitt". Majoritatea tinerilor sunt mai familiarizaţi cu Tom Cruise şi John Travolta ca imagini ale industriei de divertisment a Mişcării Scientologice, sau acelaşi rol jucat de Madona în ceea ce priveşte Cabala, decât cu figurile şi modelele tradiţionale ale propriei lor religii.
Sursa
Pubertate şi adolescenţă. Privitul la TV – o cale care trebuie parcursă împreună
(Interzicerea totală a privitului la televizor)… este o greşeală pedagogică gravă. Dacă familia ar locui într-un sătuc izolat sau în pădure, unde se lucrează pământul, se face rugăciune şi se vorbeşte despre credinţă, atunci ar fi absolut firesc. Dar aici, în oraş, unde copilul iese din casă, se întâlneşte cu prietenii, merge la şcoală, este în comuniune cu semenii săi, orice tentativă de a-i interzice privitul la televizor este sortită eşecului. Mai mult de atât: orice acţiune de acest gen îl determină să meargă la vecini şi să privească lucruri care scapă atenţiei părinţilor.Consider că este bine să aibă omul televizor în casă, dar şi un DVD, ca să poată înregistra şi privi emisiunile de valoare sau filmele bune împreună cu copiii şi, în acelaşi timp, să-i poată supraveghea pe această cale. (…)
Fie că vă place sau nu, copiii şi tinerii de azi au tangenţe inevitabile cu tot ce înseamnă cultură: muzică, radio, televiziune, noutate etc. Prin urmare e mai bine să parcurgem această cale împreună cu ei, să-i călăuzim, să le explicăm cum să deosebească adevărul de minciună. Nu vom acţiona în nici un caz cu brutalitate: „Nu se poate! E păcat!” Unui copil de cinci sau zece ani i se poate vorbi astfel, dar adolescentul de 15 ani are nevoie de argumente, pentru a fi convins. Numai în aceste condiţii sfatul dumneavoastră va fi ascultat şi apreciat de către tânăr.
Ieromonah Serghie Rabko - Este posibilă mântuirea în secolul al XXI-lea?
Sursa
joi, 12 ianuarie 2012
Despre triumful mondial al Televiziunii
prof. univ. dr. Ilie Badescu
O ipoteza tragica: triumful mondial al Statului magic
Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.
Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.
De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).
Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.
Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (“Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.
“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:
- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;
- actul televizual a inlocuit actul religios;
- tainele au fost substituite de mistere;
- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru
- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.
- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;
- actul televizual a inlocuit actul religios;
- tainele au fost substituite de mistere;
- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru
- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.
Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.
Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala capata doua expresii:
a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.
Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.
Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei
Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.
In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.
Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos:
“E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.
Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.
Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.
Amputarea memoriei sacre
Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.
Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.
Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…
Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.
“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.
Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.
“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”.
Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.
Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem
intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.
intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.
Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.
Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii
Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.
Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.
In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor
multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.
multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.
Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.
Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifur-catia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.
Ilie Badescu (n. 1948) este doctor in sociologie, profesor universitar si sef al catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Autorul mai multor studii si monografii (printre care Tratat de geopolitica, 2004). Coautor al lucrarilor "Geopolitica integrarii europene" (2002) si "Sociologia si geopolitica frontierei" (2 vol., 1995). Fondator (2002) al Revistei de sociologie, geopolitica si geoistorie. Autor al cartii "Noologia" si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume.miercuri, 4 ianuarie 2012
Copiii şi Veacul ecranului
Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii.Suntem acum oamenii ecranului. Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii. Mintea noastră e din ce în ce mai mult formată, distrată, informată, stimulată şi chiar alterată de Veacul Ecranului, şi astfel se întâmplă şi cu mintea copiilor noştri.
Academia Americană de Pediatrie, care s-a întâlnit săptămâna trecută în Boston, a exprimat îngrijorarea sa faţă de efectele expunerii copiilor noştri la ecrane. Acum un deceniu, academia a propus ca medicii pediatric să pună întrebări copiilor despre timpul expunerii lor la televizor sau calculator, în timpul examinărilor de rutină şi evaluărilor medicale. De data aceasta, academia a impus un set de restricţii şi limite severe expunerii tinerilor şi copiilor la televizor.
Părinţii trebuie să fie atenţi la declaraţia elaborată de această întâlnire şi intitulată “Folosirea media de către copiii mai mici de 2 ani”. Conform AAP, 90% dintre părinţi au raportat că copiilor lor care nu au încă 2 ani, vizionează media electronică. Aceşti copii privesc undeva între 1 şi 2 ore pe zi la televizor. Un mare număr de părinţi au declarat că televiziunea este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului şi lasă televizorul deschis practic toată ziua.
Declaraţia grupului pediatric arată clar că nu există nicio valoare educaţională pentru copii la televizor, arătând că alternanţa de programe, filme, ştiri şi publicitate nu face decât să disturbe copiii.
Doctorii au arătat că ultimele studii sistematice pe copii au arătat că privitul la televizor înainte de culcare este asociat frecvent cu somn superficial, neregulat, care afectează caracterul, temperamental şi capacitatea de învăţare. Statisticile arată şocant: la vârsta de trei ani, o treime dintre copii au deja televizor în dormitor.
Desigur, AAP nu se adresează copiilor, ci părinţilor care sunt vinovaţi de consecinţele nefaste ale ecranului în viaţa copiilor mici. Copiii nu îşi pun televizor în cameră, părinţii lor o fac. Un alt fenomen îngrijorător este aşa numita “televiziunea second-hand” adică vizionarea televiziunii de către copii care privesc împreună cu părinţii. Este exact ca fumatul pasiv, care afectează zeci de milioane de oameni.
AAP raportează că în America, copiii petrec mai mult timp la televizor decât fac orice altceva înafară de somn. Astfel, în 2010, Kaiser Family Foundation arată că un copil petrece în medie 7 ore pe zi angajat într-o formă sau alta de media: telefon, televizor, calculator etc. Când aceşti copii vor avea 70 de ani, ei vor fi petrecut 10 ani în faţa televizorului.
Numărul de case cu televizor a depăşit de mult numărul de case cu canalizare şi apă. O casă americană are în medie 4 televizoare, un DVR, 3 DVD playere, 2 radio, 2 computere şi două jocuri video. Dacă o treime dintre copiii de 3 ani au televizor în cameră, 70 % dintre adolescenţi posedă acelaşi lucru. Pediatrii avertizează că televizorul în cameră înseamnă sexualitate media, pornografie şi violenţă, consumate abuziv.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.christianpost.com/
Sursa
Fragment din conferinţa POSTUL – INTRE TRADITIE SI MODERNITATE (Danion Vasile – Braşov, 4 martie 2007)
Câte ore stăm cu părinţii şi câte ore stăm cu prietenii? Cu părinţii stăm multe – dacă numărăm şi orele de somn. Dar nu e corect! Trebuie să numărăm orele în care stăm de fapt cu părinţii şi nu noi cu părinţii în faţa televizorului, uitându-ne la ştiri, la telenovela de dinainte şi la filmul de după. Unul zice: „eu am stat cu părinţii mei şase ore, în care am discutat foarte multe: «Cât e ceasul?» «Ai văzut reclama asta?» «Ce film urmează?»” Acesta este un timp mort, nu este un timp în prezenţa părinţilor.
Pe când cu prietenii, lucrurile sunt altfel. Dacă nu stăm ca proştii să ne uităm la aceleaşi telenovele, la aceleaşi ştiri, în loc să discutăm lucruri mai frumoase.
Mai fac o paranteză. Am fost chemat la Kenski Show, la o emisiune pro şi contra televizorului. Şi evident eu trebuia să am poziţia ridicolă de ortodox papagal, care va fi ruşinat de poziţiile de bun simţ ale celorlalţi. Numai că m-a ajutat Dumnezeu – foarte mult m-a ajutat, pentru că puteam să mă fac de ruşine – astfel încât s-au contrazis invitatele între ele, şi nu era nevoie să polemizez eu, ci doar să subliniez, spunându-i uneia: „dacă te uiţi şase ore pe zi la televizor, aşa cum spui, înseamnă că eşti dependentă”. „Ba nu, nu sunt dependentă!” Nu era nevoie să îmi întăresc argumentaţia, telespectatorii înţelegeau că dacă fata respectivă avea, aşa cum spunea, cinci televizoare în patru camere, şi că ei nu-i place să meargă la discotecă pentru că-i place să vadă emisiunile de la televizor, fata era dependentă de televizor. Şi spunea: „Cum să nu fiu cu prietenii? Dacă e o emisiune interesantă la televizor, îmi chem prietenii şi stăm în faţa televizorului” – nu era nevoie să-i sugerez că o astfel de poziţie e cel puţin ciudată, ci înţelegeau toţi şi fără argumentarea mea.
Şi spunea: „Ce frumos e să stăm la telenovelă, ce frumos e să ne uităm la o ştire…” Prieteni fiind, nu ştim decât să ne uităm la televizor, ca şi cum Hristos ar trebui să schimbe ceva genetic în pântecele mamei, când se naşte bebeluşul să se nască cu o cutie minusculă în faţa ochilor, care să crească odată cu vârsta şi să avem tot timpul un ecran cu cristale lichide, care să nu ne vatăme ochii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
