Televizorul – “mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii”

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel încât să nu existe în primul rănd curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. În loc să stăm la televizor şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.

Omul, când se naşte şi este botezat, e curat, copilul are o fire omenească curată, dar vezi, cu televizorul, de mic copil, bagă într-însa destrămarea, adică necurăţia, necurăţia trupului şi a sufletului.

Părinte, dar acest televizor, “duşman al omului”, nu se poate gospodări totuşi, în mică parte, cât de cât?

Păi cum, cum să-l gospodăreşti? Că acolo ţi-arată ce-i rău.

Ţi-aduce aminte de păcat, într-adevăr, dar…

Atuncea, ca să te uiţi la televizor şi să nu-ţi aduci aminte de păcate, trebuie să fii îndumnezeit.

Aşa e.

Da’ aşa, copilul, firea, nu numai copilul, firea orişicăruia, firea te trage la cele rele. Că ce arată la televizor? Arată la televizor numai ce i place omului, patimilor lui.

Şi dacă am încerca să facem o selecţie. Adică să ne uităm la ce-i folositor pentru suflet. Că sunt şi documentare, sunt şi…

Sunt, dar omul e neputincios. El zice: “Am văzut că o zis aşa”… “Ia să vedem ce mai zice despre asta”…

Da, da, da. Deci dacă avem televizorul în faţă nu putem să-l avem pe Dumnezeu.

S-a terminat! Cum să-l ai, cum să-l ai? Că omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Da, aşa este.

Din tinereţile lui îi plecat. Eee!… Slavă lui Dumnezeu! (Conv. cu trei preoţi din Moldova, 10-06-2002)

Părinte, ce să facem? Acum e o mare problemă cu televizorul în lume. Se ştie că face rău minţii şi vieţii, iar tinerii sunt foarte atraşi.

Vedeţi, sfinţia voastră, cu câtă diplomaţie intră Satana în omenire ca să o distrugă!… Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru că el este duh, duhul răutăţii, vistierul tuturor răutăţilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ţi le arată făţiş.

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel ca să nu existe în primul rând curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. Vedeţi, conducătorii televiziunilor sunt nişte oameni, se dă de înţeles, cu totul daţi răutăţii, căci ar putea să arate în televizor cele mai bune lucruri pentru ca omenirea să se îndrepteze, să meargă pe calea adevărului, să fie aproape de sfaturile şi povăţuirea Bisericii, ca sufletul să fie curat şi neîntinat. Din contra, ei arată felurite nevoi ale lumii, nevoi rele, fiindcă “omul e plecat spre cele rele din tinereţile lui”.

Acuma, dacă din tinereţile omului arăţi lucruri rele, acelea se instalează în sufletul şi în inima lui până când de-acuma chiar spune că-s fireşti, că-s lucruri fireşti. Şi uite cum devine omenirea desăvârşit netrebnică înaintea lui Dumnezeu. Vezi? Clar spune însuşi Domnul: “întru împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic spurcat, necurat sau întinat.” Da’ acuma, dacă la televizor arată felurite feluri de feluri spre distracţie, spre hrănirea păcatului, cum o să ajungem atuncea în împărăţia lui Dumnezeu?

Trebuie mare băgare de seamă, că-i făţiş răul, împărăţia lui Antihrist. E făţiş, ca să distrugă omul să nu mai fie… Şi doar scrie în Sfânta Carte: “Domnul va pierde pe tot cel ce curveşte”. Că vezi, chiar dacă nu curveşti trupeşte, dar dacă tu vezi spurcăciuni şi fel de fel de întinăciuni la televizor, gata, ţi-e spurcată mintea! Şi de acolo omul întâi cade cu mintea, cu ideea, cu gândurile şi după aceea vine timpul de facem lucrarea şi cu fapta. Ce să faci?!

Asta vădit e lucrarea ispititorului.

Părinte, spuneaţi că se curveşte cu mintea uităndu-ne la televizor. Cum vine asta?

Păi sigur. Dacă te-ai împăcat cu păcatul acesta, ai curvit cu mintea şi nu mai poţi fi curat. De aceea, toate păcatele trebuie spovedite, şi cele cu gândul, că la Dumnezeu se va judeca şi gândul şi rămăşiţa gândului. Toate le ştie Dumnezeu. Ai început să gândeşti ceva şi n-ai terminat gândul acela… ei, şi acea rămăşiţă a gândului se va descoperi înaintea Bunului Dumnezeu.

De aceea, spovedania, mărturisirea trebuie făcută cu atenţie şi cu frica lui Dumnezeu şi cu speranţă, şi nu aşa, ca să spui ce-ai făcut şi “hai degrabă să ies afară să le fac tot pe acelea”. Nu! Cu speranţă ca să le tai desăvârşit! “Le-am făcut, Doamne, asta şi asta şi cutare, de-acum încolo, cu ajutorul Tău să nu le mai fac!” Şi atuncea eşti primit înaintea lui Dumnezeu, vorba ceea, ca cei doi bani ai văduvei. Vasăzică, erau puţini, dar, dacă i-o dus cu toată credinţa, văduva aceea a fost mai primită decât cei care o aruncat bogăţie mare în vistieria Bisericii. Eh! Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Părinte, cum de are atâta putere televizorul încât miliarde de oameni stau şi se uită la televizor, şi dacă este într-o casă vreunul, nu poti să nu te uiţi?

Ai văzut cu câtă diplomaţie Satana împărăteşte lumea? Dacă el are putere… Vezi?

Şi pe Mântuitorul, după ce o postit patruzeci de zile şi flămânzise, L-o luat duhul cel rău, că nu cunoştea că-i Mântuitorul, că-i Dumnezeu… L-o luat şi L-o dus în înălţările cele mai mari ale lumii şi I-o arătat toate împărăţiile pământului şi toate cele şi I-o zis: “Vezi, acestea toate sunt date mie şi cui vreau eu i le dau. Dacă vrei să te închini mie, eu ţi le dau Ţie.” Vezi că el vedea că-i o persoană dumnezeiască, dar era întunecat de Dumnezeu să nu cunoască că este însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Şi vezi că, Dumnezeu ca şi cum i-a dat dreptul că el îi stăpân, de aceea nu i-o zis: “Taci din gură, măi, ce spui minciuni? Nu sunt acestea ale tale, nu eşti tu stăpân”. Dumnezeu nu i-o zis nimica de aşa ceva. I-a zis: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”, adică: “Nu eşti tu vrednic de a Mă închina ţie”. Putea Dumnezeu să-l insulte, da’ vezi, teologii specifică precum că a vorbit cu Satana ca şi cum i-ar fi aprobat că el este stăpân peste omenirea asta.

De aceea trebuie mare atenţie şi să respectăm cele ce am învăţat din Sfintele Scripturi, din Sfânta Evanghelie, din toate sfintele cărţi, că Satana îi şmecher, el îi viclean, el îi duh şi bate la noi, să intre în mintea şi în inima noastră. Cum adică să intre? Cu patimile, că toate patimile omului sunt introduse de ispititorul, de vrăjmaşul. Şi după ce s-o întărit patimile în noi, de-acuma Satana se dă deoparte, şi noi lucrăm după patimile noastre şi el şade deoparte şi râde de noi.

Vezi că patimile, după ce se instalează în inima şi în mintea omului, devin ca o fire. De exemplu, e patima de a bea vin mult, de a fuma, sunt patimi. Da’ atâta se întăreşte patima aceea în om, că omul, după ce s-o înrădăcinat patima aceea, mai degrabă suferă să nu mănânce pâine decât să nu fumeze. Aşa şi toate celelalte patimi trupeşti, devin în sufletul şi în inima omului ca o altă fire, ca o fire. Şi uite, ajungi să spui: “E imposibil! Se poate lucrul ăsta, să nu mă duc eu la femei? Da’ nu se poate!” Vezi? Adică, se dă de înţeles că patima a prins rădăcini adânci şi, dacă e înrădăcinată în ideea omului, în adâncime, cu anevoie se dezrădăcinează patima. Nu-i imposibil, da’ trebuie mai multă osteneală.

De aceea, când orice lucru rău e la început, dacă ai sfătuitori şi dacă ştii cum să te lupţi, poţi să tai oricare patimă, ori minciuna, ori răutatea, oricâte, că doar câte răutăţi nu sunt pe faţa pământului şi intră în ideea noastră! Poţi să le tai, să le scoţi de la tine de la început, dacă este hotărâre. Dar noi suntem neputincioşi şi vine timpul că, aşa cum zice la Psaltire, “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Aşa devine omenirea.

Cu televizorul ăsta, mare ispită, mare nenorocire! Şi vezi, s-a ajuns acolo că familia care n-are televizor se numeşte o familie înapoiată. Vezi cum a devenit omenirea? Toate aceste răutăţi le socoteşte că-s de trebuinţă. Da’ nu-i adevărat! E lucrarea ispititorului.

Numai Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă!… Dar noi să ne facem datoria, să ne osârduim, să facem răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Răbdarea niciodată nu ruşinează, răbdarea totdeauna are harul ei, căci te bucură. Da’ oamenii-s neputincioşi: “Cât am să mai răbd?” Până la sfârşit, căci spune Mântuitorul: “Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”.

Părinte, se poate întâmpla ca televizorul să cultive unele patimi?

Ei, cum nu? De acolo te-ntăreşti în patimi, de-acolo te-ntăreşti. Vezi felurite feluri de întâmplări şi omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Asta o găsit ispititorul, televizorul! Vezi? E o înţelepciune mare, nu-s lucru mic toate înlesnirile astea, da’ vezi că le întrebuinţează oamenii spre dărâmarea lor, le întrebuinţează oamenii spre a se depărta de Dumnezeu. Ăştia pe care i-o luminat Dumnezeu şi o descoperit atâtea înlesniri, niciodată nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat şi am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”.. Eh!…

Nu este mai mare primejdie pentru fiecare dintre noi ca atunci când ai egoismul în tine.

Adică, dacă ai egoism, de-acuma te pui în locul lui Dumnezeu, nu te smereşti, să zici că “eu sunt praf şi cenuşă”, ci “eu am descoperit, eu am făcut!” Nu zici: “Mulţumesc Domnului, m-a luminat harul Sfântului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea şi în tot locul şi în tot momentul e cu noi şi am descoperit asta.” Nu, niciodată! Vezi? Egoismul. De aceea omenirea merge depărtată de harul Sfântului Duh.

Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în împărăţia Cerului, da’ sub nici un motiv nu poţi înainta cu mândria, cu înălţarea minţii.

Ispititorul ştie lucrul ăsta, că-i foarte deştept, Satana cel mare, şi de aceea seamănă în omenire înălţarea minţii, mândria, ca să nu poată înainta omul la împărăţia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde o fost împărăţia Satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care pe urmă o căzut din cauza mândriei, să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au apropiat de Dumnezeu. Da’ acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Numai cu smerita cugetare poţi ajunge acolo. De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru despre care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi să înţelegem că, uităndu-se la televizor, se înalţă mintea, se îngâmfă omul?

Mai e vorbă? Televizorul e un izvor nesecat al răutăţilor, al tuturor răutăţilor. Sigur că da. La televizor ar putea arăta nişte slujbe bisericeşti, ar putea pune nişte vorbitori despre cele dumnezeieşti, dar vezi că conducătorii televizorului sunt duşmanii Ortodoxiei.

Părinte, acum în fiecare familie este un televizor. Credeţi că televizorul poate ajuta la unitatea familiei?
Ajută la distrugerea familiei, în chip desăvârşit! La distrugerea familiei cu desăvârşire. Înţelegi? Chiar dacă nu vezi, nu auzi cutare la televizor, tot vor fi ispite în familie, totdeauna au fost ispite, că satana bagă zâzanie, dar altfel poţi să vorbeşti şi altfel poţi să te înţelegi cu soţia când nu te uiţi la televizor. Dar aşa, dacă a văzut toate răutăţile şi e convinsă că aşa-i cum a văzut şi acela-i adevărul, e foarte greu, foarte greu!

E foarte greu ca să ai şi televizor, şi copii mici, că de mici copii le arată acolo felurite feluri de răutăţi care se instalează în sufletul şi în inima copilului celui fără răutate. El e om sfânt, e băiat sfânt, harul Sfântului Duh îl acoperă, da’ dacă vede azi o răutate, mâine altă răutate, de-acuma zice că aşa trebuieşte, aşa-i firesc, aşa trebuie să fie. Foarte mare primejdie televizorul, cea mai mare primejdie!

Părinte, păcatele sunt vechi de când lumea, trufia, curvia, iar ispita uitatului la televizor este doar de vreo 50 de ani. Totuşi, de ce nu înţelege lumea că este rău?

Fiindcă lumea în cel rău zace! Vezi? Fiindcă lumea, până acuma, în cel rău zace, şi omul nu socoteşte că, dacă ar fi om duhovnicesc, om apropiat de Biserică, om care să respecte cu sfinţenie sfaturile şi povăţuirea Bisericii, atuncea s-ar gândi: “Măi, am stat o jumătate de ceas la televizor şi am văzut atâtea spurcăciunii Ia! Astă jumătate de ceas, de ce să nu fi stat eu deoparte şi să citesc dintr-o carte care să mă întărească în apropierea către Dumnezeu?” Că sunt sute şi mii de cărţi care ne sfătuiesc spre a putea căpăta mântuirea sufletului, nu-i aşa?

Vezi, lumea nu se gândeşte că televizoru-i făcut cu meşteşug vrăjitoresc ca să atragă pe om. “Ia să mai stau să mă uit la cutare, ia să vedem şi problema asta, să vedem cum e”, şi tot aşa…

Aşa e. Omul se duce la televizor şi-l deschide şi zice: “Să văd şi eu ce este”, şi după aceea nu mai poate să se dezlipească, stă ore în şir.

Vezi? De aceea, de aceea-i lucrarea ispititorului. Ca şi cum ar fi o vrăjitorie, ca şi cum ar fi…

Magie.

Da, magie, de aceea nu te poţi desprinde. Aşa-i. Da’ nu-i mai bine să nu-l ai în casă? Însă vezi cum a devenit omenirea? Dacă nu-l ai, de-acuma toţi cei din jurul tău te socotesc om înapoiat, un prost, un dobitoc. “Să n-aibă el televizor!?!”

Vezi cum a devenit omenirea? Împărăţia lui Antihrist s-o apropiat vădit. Eh!… Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne ajută orişicând. Orişicând.

Părinte, credeţi că poate trăi o familie fără televizor? Adică, dincolo de faptul că societatea, lumea din jur o să-i amendeze, poate să le fie mai bine fără televizor, să încerce să facă lucrul acesta?

Cum să nu! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu vor fi, veşnic! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu! În timpul acela care stai la televizor poţi să faci închinăciuni, să te rogi lui Dumnezeu, dar să te uiţi la televizor nu-i nici un folos. N-are nici un folos! De exemplu, noutăţile… Cu ce ne putem noi ajuta dacă aflăm noutăţile? Şi cu atât mai multe celelalte lucruri care le arată la televizor!

Televizorul există numai ca să te distrugă desăvârşit sufleteşte. Cum să nu se poată fără televizor? (Părintele râde) Vezi cum devine omul? Nu se mai poate depărta de păcat.

Oamenii trebuie încurajaţi, pentru că, săracii, mulţi zic: “Decât să fugă copiii în altă parte să se uite la televizor, mai bine să se uite la noi în casă la televizor.”

Păi asta-i, vezi!… Da’ tu trebuie să-i sfătuieşti. Ca părinte, eşti dator nu numai să aduci copii în lume, ci şi să-i sfătuieşti, de mici copii, ca atunci când ne-o duce Dumnezeu în viaţa viitoare, să poţi zice: “Na, Doamne, eu şi fiii pe care mi i-ai dat”. Că dacă-i laşi pe copii să se uite la televizor şi să facă tovărăşie cu fel de fel de tovarăşi care-s departe de adevăr, vezi, se strică omul. Acel rău intră degrabă în firea omului.

Trebuie ca părinţii să aibă mare silinţă să crească vlăstarele cele tinere, căci ce zice Dumnezeu? “Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt”. Atunci n-are putere vrăjmaşul. Da’ încet-încet, încet-încet, tu singur te tragi spre păcat, din pricina televizorului, a tovărăşiilor cu alţii copii destrăbălaţi, şi începe încet-încet să intre răutatea în inima cea apropiată de Dumnezeu. Da’ nu intră răutatea numai aşa, ci se instalează acolo, prinde rădăcini, şi de-acuma cu greu dezrădăcinezi obiceiul acela care intră în inima şi în sufletul tânărului vlăstar făr’ de răutate. De aceea mare atenţie trebuie familiilor ca să crească vlăstarele pe care le-o dat Dumnezeu.

Părinte, cum să facă o familie să se lase de televizor? Cum i-aţi sfătui? Pentru că e foarte greu, chiar dacă au dispoziţie să se lase de televizor, se pare că e aproape ca o patimă, e foarte dificil.

Prin sfătuire. De exemplu, cei care se căsătoresc… Cu persoana pe care o vei lua în căsătorie să te sfătuieşti dinainte: “Noi suntem români, dar nu numai români, noi suntem creştin-ortodocşi şi aşteptăm împărăţia Cerului cea fără de sfârşit. Ca s-o putem căpăta, trebuie să ascultăm sfătuirile Bisericii care veşnic ne învaţă cum trebuie să umblăm. Da’ dacă avem televizor, care-i folosul? Care-i folosul la televizor? În loc să stăm acolo şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.”

Da’ ce să zici, dacă omenirea o conduc nişte oameni desăvârşit nu cu Dumnezeu, ci cu duhul lumii acesteia!

Vezi? Suntem în al VIII-lea veac, jumătatea celui de-al VlII-lea veac… Numai Dumnezeu ştie cât ne va mai ţinea şi cum o să ne mai judece, da’ bine nu-i!

Părinte, dacă uitatul la televizor devine aproape ca o patimă, ar fi bine ca, precum de celelalte patimi, să se spovedească omul şi de aceasta?

Sigur că da. Vedeţi, omul când se duce şi se spovedeşte la Biserica Domnului, Biserica îl adună în faţa icoanei Mântuitorului Hristos. Te duci şi te spovedeşti fiindcă ai socotit că ai făcut un păcat şi L-ai supărat pe Dumnezeu, L-ai amărât şi te duci şi ceri iertăciune. Dar Dumnezeu şade cu mâinile întinse: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi primi pe voi”.

Acuma, să te duci cu scopul ca să te ierte şi să-ţi ajute să nu mai faci ceea ce s-a întâmplat de ai făcut! Nu-i aşa că, dacă te duci şi spui: “De la televizor, uite, m-am smintit că am văzut cutare şi cutare”, o să te ierte duhovnicul, ce-o să facă? Da’ acuma tu dacă te duci iar, şi iar faci lucrul acela, înseamnă că-i o spovedanie falsă.

Bine… şi în celelalte păcate de câte ori nu cădem! Dar ăsta, cu televizorul, este un lucru mai înfricoşat ca toate. De la alte patimi, că ai spus minciuni, că ai avut răutate şi cutare, poţi să te îndreptezi şi te-o iertat Dumnezeu, şi de-acuma poţi pune început bun. Dar cu păcatul ăstalalt, cu televizorul, iar o să găseşti fel de fel de imagini de acolo ca să te sminteşti din nou.

Deci imaginile acelea rămân în minte?
Da’ cum! Ce să zici? Lucru rău, lucru rău…

Părinte, aveţi mulţi ucenici care vin şi se spovedesc, şi din lume, din Grecia. Au probleme cu televizorul în casă?

Cum nu, cum nu? Sunt mulţi, mulţi! Sunt într-o stare, aşa, de-mi zic: “Părinte, îmi vine să mă duc să-i dau foc”. Eu le zic: “Şi ce, crezi că ai face rău?” Apoi îmi spun: “Da’ ce fac cu copiii, că de-acuma se duc la vecini să se uite”. Da’ de ce să se ducă?

Copiii, dacă-s mici, să înveţe carte, să se odihnească, pe urmă să le dai o ocupaţie, acasă, să citească sau, dacă eşti la ţară, să ajute ceva, ca să nu se ducă mintea numai la televizor. Vezi? Asta-i o patimă prin care ispititorul o reuşit, că ştie că toată omenirea e curioasă să vadă ceva. Şi o reuşit să distrugă omenirea.

Curiozitatea aceasta este demonică?

Apăi da, fiindcă a reuşit să distrugă. Acuma, ce poţi să sfătuieşti un creştin pentru care baza este în ceea ce vede la televizor? Oricât i-ai spune tu ceea ce scriu Sfintele Scripturi şi ceea ce ne sfătuieşte veşnic Biserica, el ascultă, aşa… Da’ el ştie ce s-o instalat în sufletul şi inima lui de mic copil, ceea ce spune televizorul.

Zilnic, câteva ceasuri.

Da, da. Dumnezeu să facă milă cu toată lumea, dar noi să ne osârduim cât putem, să nu devenim aşa încât să spunem “nu-i nimic asta!” Că dacă spui “cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic”, de-acuma ajungi să spui că “aşa cum merge toată lumea, aşa trebuie să merg şi eu neapărat”, şi ajungi să fii pradă ispititorului.

Când te duci în vizită la cineva şi are televizorul deschis, efectiv te captează. Iţi atrage privirea, ştiri, ce se întâmplă acolo…

Şi e un aşa meşteşug, că te pune ca să admiri cum de o făcut aşa, şi cum de se vede aşa de clar, şi cum…? E un lucru mare, dar vezi că ţi-arată acolo lucruri rele, fiindcă, cum am spus, conducătorii omenirii sunt departe de Dumnezeu şi caută aşa, ca toată omenirea să fie ca o dobitocie, cum se cheamă… “Am dreptul, dreptul omului!” Dreptul omului – ca să faci orice vrei şi să n-aibă dreptul altul să-ţi spună că ai o greşeală. Vezi?

Acuma ştiţi cum se gândesc oamenii… că dacă toată lumea se uită la televizor, unde se duce toată lumea, acolo se vor duce şi ei. Ştiţi, se gândesc că n-or să se piardă toţi care se uită la televizor, că şi cei din Biserică se uită.
Ce să mâi zicem?… Lucru simplu: cum ne vom aşterne, aşa ne vom odihni! Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem creştini, români creştin-ortodocşi, mult-puţin, ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim şi de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem. Ştim. Mult-puţin, ştim.

Să ne osârduim să-L mulţumim pe Părintele Ceresc şi să nu-L amărâm mai mult decât… cum se vede, toată lumea în cel rău zace. Uite, atâta ne-o rămas.

Credeţi că preoţii ar trebui să le atragă oamenilor în parohie atenţia asupra pericolului televizorului, să-i educe?

Cum nu, părinte?! Asta-i o învăţătură a Bisericii, nu a preotului. Preotul este dator veşnic să spună cele ce ne scrie Evanghelia, ceea ce ne scriu Sfinţii Părinţi îndumnezeiţi. Pe acelea se bazează Biserica.

Părinte, dar ştiţi ce zic preoţii? Că nu scrie nicăieri în învăţătura Bisericii să nu se uite omul la televizor.

Pentru că n-o existat, n-o existat înainte. Da’ acuma, de exemplu, teologii Bisericii, văzând cât de mare răutate aduce televizorul, nu-s datori ca să publice că este rău? Da’ dacă nu se găsesc… Nu se găsesc. Bine, da’ preoţii nu amintesc în biserică faptul că-i vătămător?

Puţini, prea puţini. Mulţi au televizor ei înşişi şi se uită la televizor mai mult sau mai puţin. Într-un fel, toată lumea se uită, părinte, ca să vadă ştirile, să vadă ce a mai apărut, cum a mai fost, deci cam toată lumea participă la realitatea asta. Şi e greu pentru un preot care se uită să spună credincioşilor: “Nu vă uitaţii! Atracţia e foarte mare, că, dacă nu vezi ce este la televizor, ai senzaţia că eşti în afara lumii, eşti în afara cunoştinţei lumii, nu ştii ce se întâmplă în lume, cum este…

Tot ce este important pare să fie la televizor, tot ce se petrece important în lume. Şi, cum oamenii trăiesc prin informaţiile astea, atunci acestea sunt în mintea lor, acestea ocupă toată viaţa omului modern, a omului din zilele noastre. Toată viaţa el asta ştie: ce se întâmplă la televizor. Asta discută în familie asta discută cu prietenii, asta este politicul, totul… Totul este numai ce se aude, ce se vorbeşte… Apare o altă lume.

Vezi, astea-s toate, cum să spun, învăţăturile lui Antihrist. Toate astea sunt de la apostolii lui Antihrist, ca să distrugă omenirea. Vezi? Ca să distrugă omenirea, să nu mai ştie ce spune Biserica şi ce ne învaţă Sfintele Scripturi din Vechiul şi Noul Testament. De s-ar putea spune la televizor, s-ar termina vreodată învăţăturile Bisericii, învăţăturile Vechiului şi Noului Testament, s-ar termina vreodată? Niciodată! Da’ uite că faptele, toate-s rele.

Deci credeţi că Biserica ar trebui să atenţioneze oficial ca oamenii să se îndepărteze de televizor ca să-şi salveze viaţa duhovnicească?

Sigur, sigur! Pentru că ăsta-i adevărul! Tu, ca păstor sufletesc al oilor celor cuvântătoare, eşti dator să arăţi drumul adevărului, să arăţi ce te vatămă şi ce te ajută ca să poţi căpăta fericirea.

Nu există riscul să fie acuzată Biserica de extremism, fundamentalism, ştiţi, cum se zice acuma, de înapoiere? Ştiţi că, dacă Biserica cere ca să se facă ceva care pare contra mersului firesc al lumii, aşa cum lumea consideră că acesta este un mers firesc, când Biserica face o astfel de afirmaţie, în general toţi sar, toţi spun că e înapoiată, că nu înţelege progresul. Şi atunci Biserica ori oamenii Bisericii se tem să intre în conflict cu curentul acesta, cu moda aceasta, cu televizorul sau cu altele… Există acest pericol?

Ei, datoria noastră este ca să nu ne ruşinăm, să nu ne temem, pentru că ăsta-i adevărul. Că nu-i ceva ca să te întrebi: “Oare o fi aşa?” Noi suntem convinşi că ăsta-i adevărul. Şi fiindcă suntem convinşi că-i adevărul, trebuie să-l spunem în gura mare la toată lumea.

Vedeţi, sute şi mii şi milioane de mucenici şi-o vărsat sângele, şi ce le spuneau? “Tu acasă ţine cum vrei, dar numai să zici că sunt buni idolii.” Vedeţi? Dar nu, nici atâta nu voiau! Ş-aşa s-o ţinut Ortodoxia la înălţime.

Aşa şi noi acuma – datoria Bisericii şi a conducătorilor şi a fiecărui creştin este să nu ne ruşinăm de adevăr. Da, lumea aşa e: “E bun televizorul, e bun cutare, sunt bune”, da’ adevărul, uite, acesta este – ce-am apucat de la cei vechi, când lumea era apropiată de Dumnezeu. Da’ acuma se spune că “cei vechi au fost nişte oameni naivi, nişte oameni înapoiaţi, şi noi suntem adevărul”. Vezi? împărăţia lui Antihrist.

În spatele cuvântului adevărului este Dumnezeu care ne apără în mărturisire.

Sigur că da, sigur!

Cuvântul este o energie şi o putere a Bisericii, nu? Adică, cuvântul e profetic.

Sigur, sigur! Biserica are stâlpi foarte durabili, pe care nu-i pot răsturna nici porţile iadului. Dar vezi că trebuie… conducătorii Bisericii trebuie să se hotărască aşa ca mucenicii, că altfel nu poţi reuşi. Dar acuma aşa zic unii: “Dacă oi vorbi, mă dă jos, dacă-s episcop, mă dă jos”. Preotul la fel: “Dacă voi vorbi… eu am familie şi îmi spune că mă cateriseşte”. Şi fel de fel de fel de… toate lucrările ispititorului. (Conv. cu Virgiliu Gheorghe, 27-03-2002)

Părinte Dionisie, suntem deseori puşi în situatii delicate, în contact cu oamenii, cu mass-media, prin televizor, prin reviste, prin cărţi care sunt expuse, să spunem, pe stradă. Cum se poate păstra puritatea sufletească? Fără să vrei, te izbeşti de prostiile lumii acesteia.
Păi vezi? Lumea în cel rău zace. Ideea asta s-o avem în cugetul nostru, că asta a spus-o Harul Sfântului Duh prin gura proorocilor şi prin gura Sfinţilor Părinţi: “Lumea în cel rău zace”. Acuma, dacă lumea în cel rău zace, trebuie să ne păstrăm curate văzul, pipăirile şi toate celelalte apropieri care ne vatămă. Aşa-i.

Da’ vezi, de ce se zice de “stăpânitorul lumii acesteia”? Fiindcă nu sunt conducători apropiaţi de Dumnezeu care să conducă omenirea, se pun la televizor felurite de feluri de chestiuni pe care ţi-e ruşine şi să le gândeşti. Da’ dacă le vezi, de-acuma vrând-nevrând, cazi. Oameni bătrâni care erau sfinţi şi curaţi, eh, văzând cele ce-s la televizoare, au căzut iar în necurăţie.

Că acesta e cel mai mare har dumnezeiesc, “Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt”! De aceea, dacă ai curăţia sufletească şi trupească, de-acuma eşti apropiat de Dumnezeu. Acolo se bagă Satana şi face cel mai mult război, ca să nu fim curaţi, că dacă suntem întinaţi, Harul Sfântului Duh nu stă asupra celui necurat, se depărtează. Aceea-i primejdia cea mai înfricoşată.

Înainte era omenirea apropiată de Dumnezeu, da’ acuma, cum îmi spunea un bătrân care o venit şi s-o mărturisit, zice: “Părinte, eşti bătrân, da’ acuma, dacă ai vedea cum trăieşte lumea şi ce arată la televizor, te-ai sminti şi tu singur.” Atâta o progresat împărăţia Satanei în lume!

Cu televizorul ăsta se zice că-i înţelepciune, da’ uite că… înţelepciune este, că doară la televizor ar putea pune numai sfătuiri duhovniceşti, ar putea pune numai cântări duhovniceşti, îngereşti, ar putea pune înţelepţii duhovniceşti care sfătuiesc omenirea până la lacrimi ca să se întoarcă la pocăinţă… Da’ ei, nu! Pun şi de acelea ca să te înşele, după cum se spune, că eu nu ştiu ce vasăzică televizorul, pun şi de acelea, da’ cele mai multe pun de astea care plac întregii omeniri. Şi vatămă prima dată tineretul, că, dacă vatămă tineretul, s-a terminat, întreaga omenire e în pericol. (Conv. cu Pr. Gheorghe Boboia)

În lume, acuma, meşteşugurile pe care le-au instalat autorităţile, cei care conduc omenirea, nu-s pentru altceva decât numai ca să te dărâme desăvârşit. În casele dumneavoastră aveţi televizor?

Avem.

Ei, vedeţi? Da’ dacă n-ai avea televizor, te-ar socoti lumea că eşti înapoiat.

Da. Ar zice: “S-a pocăit ăsta. S-a făcut sectar.”

Ai văzut? Ai văzut acuma cum împărăţeşte Satana? Dacă eşti creştin bun, de-acuma te socoteşte că eşti înapoiat. Ce să mai zici?

Suntem în timpurile lui Antihrist. Toate scrierile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ne spun aşa: noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi în veacul al VIII-lea o să fie mari schimbări spre cele rele, adică mari schimbări contra adevărului. Adevărul este Iisus Hristos, adevărul este credinţa ortodoxă. Mari schimbări o să fie – toată omenirea apucă pe alt drum, drumul patimilor, ca să-L supere pe Dumnezeu, ca să nu-L mulţumească pe Dumnezeu viaţa oamenilor.

Şi aşa, acuma, fiindcă s-a apropiat vremea venirii lui Antihrist, apostolii lui Antihrist cunosc că, atâta timp cât Ortodoxia va fi la înălţime, nu poate să împărăţească Antihrist, cu toate că el o să vină cu mare vicleşug. Antihrist o să vină ca şi cum ar fi cel mai bun om, cel mai apropiat de Dumnezeu, până când va înşela toată omenirea ca să îi slujească lui, până când ne va pune pecetea pe frunte şi pe mână, şi după aceea se va arăta răutatea lui. (2001)

Părinte, cum să facă generaţiile tinere, că vedem că lupta vrăjmaşului e mare? Vedeţi că te aruncă, te distruge cu totul.

Vezi, Sfânta Scriptura ne-a anunţat de atâta amar de ani că în timpurile astea se va strica omenirea cu desăvârşire. Adică lucrează ispititorul vădit în tot pământul.

S-a mărit lucrarea ispititorului sau a slăbit omenirea?

Apoi sigur, lucrarea ispititorului a fost totdeauna mare, dar omenirea a slăbit. Că tot vrăjmaşul o făcut “propagandă”… na, cum spune toată lumea, că oricât de sfânt ai fi, dacă te uiţi la televizor pe anumite posturi, nu poţi ca să nu greşeşti. Nu poţi ca să nu greşeşti! Cum îmi spunea cineva despre un bătrân de 80 de ani şi de femeia lui, mai tânără oleacă. Bărbatul s-o dus să se uite la televizor şi l-o apucat patima, îngrozitor. S-o dus la femeie să-şi facă poftele… şi ea: “Nu! Da’ ce, eşti nebun, ai înnebunit?”

-Nu!

“Dar de unde ţi-o venit nebunia asta?”

-Na, uite, m-am uitat la televizor şi, văzând cum făceau aceia păcate, mi s-a aprins şi mie trupul.” La 80 de ani! Vezi? Vezi ce lucrare a Satanei, ca să nu rămâie nimenea curat pe faţa pământului!? Suntem în timpurile cele mai de pe urmă. S-a terminat! (2003)

Conducătorii omenirii le pun oamenilor televizorul, încă de mici copii. Pun şi bune, să te amăgească, ca să pună şi pe cele mai rele. Adică pun la televizor patimile spre care omul se pleacă încă de mic copil. Vezi? Şi acuma spune-i la copil de credinţă, de cutare, când el a văzut la televizor alte gogomănii. Şi omul se pleacă spre cele rele din tinereţile lui, cum spune Sfânta Carte. Ei, de aceea trebuie băgare de seamă!

Mai toţi tinerii din ziua de azi care ajung să facă fărădelegi tot aşa zic: cum au văzut la televizor, aşa au făcut şi ei.

Vezi unde o ajuns omenirea? Asta-i armata lui Satana, a lui Antihrist. Vezi? Cum mai e cu putinţă să mai ţină Dumnezeu omenirea? Vorbim de creştinătatea noastră, da’ nici păgânii nu fac lucrul ăsta, şi păgânii tot au o lege oareşicare. Ce să zici? Eh, trebuie pocăinţa, părinte, pocăinţă, să ne ierte Dumnezeu, că nu suntem bine.(2002)

(extras din Staretul Dionisie – Lumea si vremurile de pe urma – Vol. 2)

Sursa

Televizorul şi teroarea consumismului

Teroarea instalată de televizor în lumea modernă nu e cauzată doar de supradimensionarea violenţei, a pericolului şi a ameninţării.

Arthur Berger subliniază:

Cu cât televizorul este urmărit mai mult, cu cât sunt văzute mai multe reclame care promit o viaţă mai bună, plăcere sexuală, fericire şi tot felul de alte lucruri. în măsura în care nu-şi vor permite aceste lucruri, oamenii cu atât se vor simţi mai terorizaţi.

Henry Lefebre în cartea sa Every day life în the modern world, observând la rândul său teroarea impusă de cultura de consum prin publicitatea şi televiziune, afirmă:

Cei care nu pot consuma sunt terorizaţi de sentimente de neadaptare şi ratare, iar cei care consumă întâmpină la celălalt capăt al spectrului problema alegerii (în unele cazuri chiar teroarea alegerii), de care se lovesc la tot pasul, neliniştea provocată de incertitudinea că alegerea pe care o vor face este cea bună.

Publicitatea promite frumuseţe, sănătate, dragoste şi fericire pentru cine cumpără produsele prezentate, ameninţând însă, în substrat, cu subînţeles sau în mod explicit cu pierderea acestora în cazul neapelării la serviciile sau obiectele promovate. În societatea televizualului, femeile sunt terorizate de ideea că-şi vor pierde strălucirea stricându-li-se pielea şi părul, dacă nu le vor hrăni cu balsamurile miraculoase, promovate publicitar, că vor deveni respingătoare îngrăşându-se (modelul de frumuseţe promovat este femeia slabă, chiar scheletică - vezi prezentatoarele de modă), că nu vor mai fi admirate şi căutate de bărbaţi dacă nu ştiu să-şi pună în valoare corpul prin haine sau alte obiecte de înfrumuseţare.

Tinerii sunt terorizaţi şi adesea complexaţi de ideea că nu pot arăta ca actorii din film, că nu au farmecul, muşchii, banii, maşina sau alte lucruri pe care publicitatea le consideră necesare pentru a avea succes la femei. Soţii se vor stresa că nu pot asigura soţiilor sau copiilor ceea ce alţii pot oferi familiilor lor - lucrurile sau confortul pe care publicitatea sugerează că ei trebuie să le aibă.

Copiii mici suferă că nu au jucăriile prietenilor lor, aceleaşi lucruri sau plăceri. Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt stresaţi de gândul că, la un moment dat, nu vor mai fi plăcuţi, iubiţi de celălalt, pentru că nu mai pot îndeplini cine ştie ce performanţă trupească sau intelectuală (idealizată pe micile ecrane)...

Televiziunea îi învaţă pe telespectatori ce trebuie să aştepte de la celălalt şi ce caută acela sau cum trebuie să fie totul pentru a atinge idealul de fericire (bineînţeles nu fericirea reală, pentru că totuţi cele două sunt diferite).

Lumea este terorizată de mesajele industriei publicitare, de ideea că trebuie să-şi schimbe hainele, lucrurile, maşinile, interiorul caselor sau viaţa, că trebuie să se distreze cât mai bine, acum cât sunt tineri sau cât o mai pot face. Bombardaţi cu reclame, înconjuraţi cu oferte tentante, oamenii încep să-şi dorească şi ei lucrurile respective.

Astfel începe cursa lui a fi prin a avea. Femeile cer bărbaţilor, copiii - părinţilor, bărbaţii caută banii necesari până când, prin muncă, sacrificii sau împrumuturi, dobândesc lucrurile dorite şi cursa continuă.

La teroarea dorinţelor mai vechi pe care obiectele cumpărate nu le pot satisface decât parţial, se vor adăuga noile dorinţe şi nevoi, preucm şi stresul plătirii ratelor şi dobânzilor bancare.

(Virgiliu Gheorghe - Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii)

Sursa

Panica semănată prin ştirile negativiste

Majoritatea ştirilor pe care le vedem la televizor sau pe care le citim în ziare denotă o oarecare notă de violenţă ori sunt negative, îngrozind telespectatorul sau cititorul. Accidente tragice, cataclisme apocaliptice, pericole iminente care ameninţă întreaga omenire distrug optimismul din oameni, instituind o stare generală de teamă şi disconfort psihic. Negativul "vinde". Ceea ce este obişnuit nu înseamnă ştire, asta o spun manualele de jurnalism, asta fabrică reporterii la cererea şefilor. Cu toate acestea, lumea are nevoie de ceea ce se numeşte "good-news", ştirile bune, pozitive.

A te uita, a auzi sau a citi ştiri este aproape echivalentul masochismului. Dacă vrei să îţi distrugi liniştea interioară, este de ajuns să te uiţi la un buletin de ştiri sau să urmăreşti câteva minute o dezbatere televizată. Aşa vei vedea că societatea în care trăim este una total distrusă, accidentele şi catastrofele naturale se ţin lanţ, oamenii sunt aproape în totalitate răi şi corupţi şi nu mai avem şansă de revenire.

În lume par să se întâmple numai crime, violuri, accidente cu mulţi morţi, iar oamenii par a trăi drame şi tragedii fără sfârşit. Divorţurile vedetelor devin evenimente de importanţă naţională, savurate de milioane de oameni fie prin ştirile despre ei, fie prin emisiunile interminabile de dezbatere şi aducere a unor noi "probe".

Dacă te raportezi la informaţiile cu care eşti bombardat nonstop, nu mai ai chef de nimic şi te pregăteşti doar să aştepţi sfârşitul. "Setea de sânge" a făcut ca mai toate ştirile publicate să fie negative, astfel încât îţi e frică să mai mergi pe trotuar pentru că oricând poate da cineva cu maşina peste tine, îţi e frică să mergi cu maşina pentru că poate intra un tramvai în tine, iar cu trenul nu mai eşti în siguranţă pentru că se fură traversele şi vagoanele deraiază, iar avioanele sunt vechi şi prezintă pericolul prăbuşirii.

Partea alarmantă face spectacol

Mai mult, sunt prezentate şi posibile viitoare nenorociri. După fiecare cutremur, televiziunile din România se grăbesc să ne aducă la cunoştinţă cât de tragic va fi cutremurul care ar putea avea loc la noi. Specialiştii spun una, realizatorii scot în evidenţă numai ce vor ei, numai partea grea, alarmantă a informaţiei. Aflăm că majoritatea blocurilor sunt vechi şi nu ar rezista la un seism puternic, aflăm că personalul de la Situaţii de Urgenţă nu va face oricum faţă cererilor şi că mulţi vom rămâne blocaţi sub dărâmături şi că spitalele, care vor mai rămâne în picioare, oricum nu vor face faţă fluxului prea mare de pacienţi.

Au fost cazuri în care reporterii dădeau o listă întreagă de posibilităţi de a fi striviţi de dărâmături, tăiaţi de grinzi, asfixiaţi, arşi sau alte posibile situaţii în caz de cutremur. Erau prezentate tot felul de posibile morţi, însă prea rar soluţii despre cum să te păzeşti totuşi în astfel de situaţii.

Ni se inoculează ideea că situaţia economică este sumbră, banii pentru pensii şi salariile bugetarilor sunt tot mai puţini, bani de investiţii nu sunt şi că aceia care ne conduc sunt nişte corupţi ce îşi urmăresc propriul interes, sfidând poporul muritor de foame. Adevăr este în toate acestea, fireşte, dar manipularea este şi ea în floare. Starea de spirit a naţiunii este menţinută şi indusă ca de un mare val de toată avalanşa de ştiri şi comentarii ale mass-media.

Mai nou, ameninţarea nucleară din Japonia este prezentată întruna, precum şi riscul de a ne îmbolnăvi în urma radiaţiilor, astfel încât să fim tot timpul sub stres, că şi la noi ar putea fi oricând la fel. De asemenea, sunt invitaţi specialişti care sunt "tocaţi" cu întrebări despre ce s-ar putea întâmpla dacă va exploda un reactor de la Cernavodă. Nu contează că sistemul este altul la centrala noastră, nu contează că specialiştii răspund că este puţin probabil să fie vreun accident. Realizatorul întreabă: "Dar dacă totuşi explodează?", şi repetă întrebarea până obţine răspunsul dorit. De fapt, pentru televiziunile comerciale orice eveniment trebuie să fie un spectacol, spre a atrage cât mai multe priviri. Deci, bani din reclame.

Setea de senzaţional

Din păcate, timpurile în care trăim, la fel ca şi celelalte de până acum, nu sunt nişte timpuri extraordinar de bune, la fel cum nici societatea nu este una perfectă. Mereu există oameni corupţi, mereu se petrec accidente tragice, crime şi atrocităţi. Problema este că suntem informaţi numai cu asemenea ştiri şi prea puţin cu ştiri bune, cu lucruri care zidesc. Setea de senzaţional a românilor (a omului, în general) a făcut ca, ani buni, ora 17:00 să devină ritualul de luat porţia de urâciuni petrecute în ţară peste zi. Perioada comunistă în care televiziunea era una singură, care era obligată să prezinte numai realizările conducerii, a făcut ca după 1990 românii să refuleze.

Rolul formator al presei

S-a uitat aproape complet de latura formatoare şi utilitară a presei. Dacă este prezentată o ştire despre un eveniment negativ, poate fi găsită şi o latură utilă a acesteia ori una moralizatoare, astfel încât ceilalţi să evite să li se întâmple acelaşi lucru, altfel buletinul informativ devine doar o şcoală pentru viitorii hoţi, criminali sau violatori. Sunt prezentate mai degrabă "noi metode" de a comite un lucru rău decât posibilităţile de a evita acel lucru. La fel cum sinuciderea unui om care nu şi-a mai putut plăti ratele la bănci devine o "soluţie" pentru un altul aflat în aceeaşi situaţie.

Societatea trece oricum printr-o perioadă dificilă, iar împovărarea oamenilor cu ştiri preponderent negative nu face decât să inspire şi mai multă teamă, groază şi uneori deznădejde. Este firesc ca şi fiecare om să selecteze din noianul de ştiri pe care le aude şi citeşte doar ceea ce este folositor pentru viaţa lui. Să aibă un mod de informare selectiv.

Nădejdea creştină

Din punct de vedere creştin, nimic din toate aceste ştiri nefaste nu ar trebui să ne înspăimânte, pentru că noi nădăjduim în "învierea morţilor şi viaţa veacurilor ce va să fie", după cum mărturisim în Simbolul de Credinţă. Nădejdea creştină este aşteptarea cu încredere a împlinirii bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui şi încredinţarea pe care o are cineva. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?" (Evrei 13:6). Dumnezeu ne-a creat din iubire şi trebuie să fim convinşi că îşi va îndeplini promisiunile făcute faţă de noi. Nădejdea este o virtute şi se cere de la noi menţinută în suflet, deoarece ea înseamnă şi puterea care ne susţine în întreaga activitate şi trebuie să ne călăuzească întreaga viaţă, fără ea nimic nu ar avea sens.
Sursa

Nu te mai uita la ştiri!

Un studiu a aratat ca la televizor vedem 14 stiri negative comparat cu 1 stire pozitiva Televiziunile sunt detinute de corporatii mari. Stirile sunt facute sa obtina maxim de atentie pentru reclame. Asta e toata smecheria cu televiziunea. Nimeni nu se gandeste la adevarata educare a oamenilor, la binele lor, la a crea o lume mai buna. Specialistii in marketing au observat ca omul cand vede stiri negative, dezastre, crime, creierul este foarte atras si priveste hipnotizat.

Acest sistem este facut special sa produca bani, nu ca sa ne ajute pe noi. In realitate exista 1000 de lucruri pozitive comparate cu 1 lucru negativ. O poveste foarte frumoasa si plina de invataminte despre cum functioneaza acest sistem si cum ne lasam prostiti de el, este aceasta:

Sa presupunem ca traim pe o insula alaturi de tribul nostru de 200 de persoane. Si principala noastra sursa de mancare este pestele pe care il pescuim din ocean. Sa presupunem ca mai exista 50 de mii de insule ca a noastra despre care nu stim prea multe si pe care viata se desfasoara la fel ca pe insula noastra. Odata la 10 ani, pe insula noastra, apare un rechin care ii ataca pe cei care pescuiesc. Raneste grav un pescar sau poate chiar il omoara. Timp de o saptamana probabil nimeni nu ar mai pescui de frica. Apoi, impinsi de foame pescarii si-ar relua pescuitul.

Intr-o luna totul ar reveni la normal si ar mai dura 10 ani pana cand rechinul sa apara din nou, cand tribul s-ar comporta la fel, dupa atacul rechinului cam la o luna, viata si-ar relua cursul normal si firesc pentru alti 10 ani. ACUM vine partea interesanta. Sa presupunem ca ar veni televiziunea pe insula noastra si ar zice ca ne pun televizoare ca sa vedem tot ce se intampla pe toate cele 50 de mii de insule pe care traiesc oameni la fel ca noi. Si fiecare insula ar avea aceeasi problema, un atac de rechin la 10 ani. Pentru ca exista 50 de mii de insule, am vedea in fiecare zi ca 2 sau 3 insule au fost atacate de rechini.

Cum ar trai atunci membrii tribului? Intr-o permanenta stare de frica, stiind ca oricand le poate veni randul si ca asa e lumea si viata, rechini peste tot, cand defapt pe insula noastra ar fi un rechin odata la 10 ani. Asta a facut televiziunea cu stirile negative. A creat imaginea unei lumi in care totul e frica, moarte, boala si dezastru pentru ca in dreapta ecranului sa ruleze o reclama care sa te faca sa cumperi. Este dovedit de nenumarate ori ca oamenii speriati si cu stima de sine scazuta cumpara in prostie orice.

Astfel suntem niste victime eterne, nu actionam de frica pentru a ne crea viata ce o dorim, avem povesti pline de scuze dar nu avem rezultate. Stresul zilnic provocat de griji este ceea ce ne macina zilnic in interior si nu ne lasa sa fim fericiti. Stirile si barfa, pe langa grijile zilnice sunt suficiente ca sa nu ne mai lase timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Exista o teama de esec insa exista si o teama de succes. Daca ai succes, cum va schimba asta lucrurile din jurul tau? Cum se va schimba comportamentul oamenilor fata de tine? Toate astea creeaza teama de a avea succes. Ne facem griji pentru lucruri care nici macar nu exista.

Implinirea noastra ca oameni vin exact din opusul a ceea ce ne invata societatea de consum. Cumparam obiecte materiale ca sa aratam ca avem statut social, ca suntem sexy, ca avem gene bune si ca sa atragem parteneri. Si 99% din oameni nici macar nu isi dau seama din ce cauza cumpara obiecte de care nu au neaparata nevoie. Satisfactia si implinirea noastra vin din altceva.

Darurile noastre naturale, dezvoltarea abilitatilor noastre care ne fac unici in lume, sentimentul ca realizam ceva valoros in viata, lagaturi si prietenii puternice, relatii care dureaza pentru totdeauna, forma fizica si sanatatea, sa oferim iubire neconditionata, sa educam copii, tineri si chiar adulti, sa creem valoare pentru alti oameni. Sa facem artam, sa creem, sa fim tot timpul la limita superioara a dezvoltarii si evolutiei noastre [spirituale n.n.]. Te-ai nascut cu tot ce ai nevoie pentru a fi o persoana extraordinara.

(Novacovici Pera)

Sursa

Faţa lumii nu este cea de la televizor şi internet

In primul rand scriu urmatoarele ca o mustrare proprie apoi pentru cei care au simtit, la fel ca si mine, ca fac abuz de prea mult internet si televizor. Ma dojeneste constiinta ca prea m-am obisnuit sa caut stirile negative, sa caut mereu sa vad ce grozavii s-au mai intamplat pe pamant, si sa trag concluzii ingrozitoare, uitand că "Tata este la cârma lumii" - (cum frumos zicea Pr. Cleopa despre Dumnezeu), iar nu diavolul si slugile sale. Simt ca am devenit un receptor al rautatii, si un distribuitor de deznadejde fara sa vreau. Am hotarat sa o las mai moale cu internetul si televizorul. In acest sens iau lucrurile ca un experiment. Vreau sa vad cum reactionez daca o saptamana nu ma mai uit la televizor si internet...fara nici o stire, fara nici o emisiune de divertisment.

Mi-e dor sa ma regasesc, sa stau cu gandurile si faptele mele, sa le analizez, sa le slefuiesc in bine cu ajutorul Domnului. Nu mai vreau sa casc gura la toate urâciunile promovate zilnic cu atata seninatate in mass-media. Si pe deasupra nici nu cred ca am ceva de perdut.

Daca ma gandesc bine, nu cred ca se vor schimba "poeziile" de la televizor intr-o saptamana, ci vor circula doar alte nume pe aceleasi versuri bine-cunoscute de care-mi pare rau ca le pomenesc: furt, betie-ucidere, sinucidere, pedofilie etc. ...si uite-asa ratingul creste si suntem multumiti ca viata noastra este plina de noutati, iar nu monotonă ca cea a taranului de pe camp, care toata ziua sta cu Dumnezeu si gandurile lui. Toate-s bune si frumoase, dar totusi simt ca-mi lipseste ceva... Inima-mi spune ca la teorie sunt profesor cu diploma iar la practica un copilas care invata primele litere din alfabet.

Ne-am departat de Dumnezeu prea mult, nepermis de mult, si de aceea cautam senzationalul in viata noastra pe internet si la tv: pentru ca nu-l avem pe Dumnezeu in centru. Ne pacalim sufletul flamand de Dumnezeu hranindu-l cu mereu cu noutatile lumesti. Să stai în fiecare secundă cu Dumnezeu este cel mai senzaţional lucru din lume, pentru că El mereu te cheamă să vezi noutatea lumii, te ajută să vezi ce n-ai înţeles, să decoperi ceea ce n-ai ştiut, să cunoşti de fapt raţiunile cu care a fost creată lumea şi care este finalitatea ei.

Deasemenea mi se pare ca am ajuns mai orb decat orbii din nastere penru ca am inceput sa cred ca fata lumii este pictata doar in culorile de la stirile tv si internet. Dar spun stop...macar asa de dragul experimentului. Nu mai vreau teorie, vreau ceva practic, vreau sa am bunul simt sa ma duc si pe la cei din puscarii ca sa le vad lacrimile pocaintei si suferinta "live" nu ca lacrimile stoarse de camerele tv in reality show-uri, vreau sa ma duc in vizita si pe la cei bolnavi de prin spitale sa le alin suferinta, macar cu prezenta, daca tot sunt indignat de cazurile de malpraxis la care sunt supusi, vreau sa stau si cu cei saraci de pe strada fara sa-mi fie rusine ca stau langa fratii mei intru Hristos, nu de alta dar nu mi-a garantat nimeni ca nu o sa ajung sa duc vreodata o cruce asemenea lor, si in final vreau sa vad fata lumii ...cea reala nu cea digitala. O sa-mi spal ochii sufletului cu rugaciunea ca sa vad bine unde ma aflu si incotro mergem. Pentru asta da-ti va rog si un pic de rugaciune de la voi.

Faţa lumii nu este cea de la televizor sau de pe internet, asta să fiţi convinişi. Fiecare prezintă ce vrea şi ce-i place, şi în final ce-l avantajează, dar nimeni nu poate prezenta adevărul pentru că adevărul nu poate fi cuprins în cuvinte. Realitatea nu se exprimă ci se trăieşte. Cine vrea să afle cum este de fapt la Paris, n-o să cunoască prea multe din filmuleţe, poze şi cărţi ci atunci când va fi acolo prezent. Să fiţi convinşi că lumea nu e aşa de rea cum este expusă la televizor şi nici aşa de bună cum apare în poveşti, dar un lucru este sigur: oricum ar fi lumea în care trăim trebuie mereu să-i iubim pe toţi oamenii aşa cum sunt.

Vrei să schimbi lumea ? Incepe cu tine! Schimbă-te tu ! şi ai să schimbi şi mare parte din lumea de lângă tine.

Sursa

ATI PROSTIT POPORUL CU TELEVIZORUL!-PAISIE AGHIORITUL

Multă vătămare a suferit lumea din pricina televizorului!
-Părinte, astăzi există o astfel de informare, prin televizor, încât în același minut poți vedea fapte ce se petrec la celălalt capăt al lumii.
-Numai pe înșiși nu se văd oamenii, văd însă toată lumea. Astăzi lumea se distruge din pricina minții ei. Nu o distruge Dumnezeu. -Părinte, televizorul face un mare rău.
-Face rău, spui. A venit cineva la mine și mi-a spus:
,,Părinte, televizorul este bun!” Și ouăle sunt bune, îi spun, dar dacă le amesteci cu găinaț de găină, nu mai sunt de folos.” Așa se face și cu televizorul și cu radioul. Astăzi, dacă deschizi radioul ca să asculți o știre, trebuie să suporți, să asculți și o melodie, pentru că deândată ce se termină o melodie încep să pună o știre. Mai demult nu era așa. Știai la ce oră spun știrile la radio, tac, deschideai și ascultai. Astăzi ești obligat să asculți și muzica, pentru că dacă îl închizi pierzi știrile.
Lumea s-a vătămat mult din pricina televizorului; în mod special se distrug copiii. A venit Coliba mea un copil de 7 ani cu tatăl său.
Vedeam că prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, așa cum vorbește diavolul prin gura celor demonizați. Era un copil ce se născuse cu dinți. Astăzi arareori vezi copii normali; sunt monștri. Privește-i că nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit, sau ceea ce au văzut, aceea repetă. Așa vor unii ca să tâmpească lumea cu televizorul. Adică cele ce aud oamenii, să le creadă și să le și facă.
Părinte, ne întreabă mamele cum să oprească pe copiii lor de la televizor.
-Să facă pe copii să înțeleagă că se tâmpesc cu televizorul; nu pot gândi. Să lăsăm faptul că le strică ochii. Televizorul este opera omului, dar există și un alt televizor, duhovnicesc. Adică atunci când prin omorărea omului vechi se curăță și ochii sufletului, atunci omul vede mai departe fără aparate. Au spus copiilor lor despre televizor? Să înțeleagă că există și un televizor duhovnicesc pentru că prin cutii se prostesc. Cei întâi născuți aveau harisma străvederii. Aceasta s-a pierdut după cădere. Când copiii vor păstra harul Sfântului Botez, vor avea și harul străvederii, televizorul duhovnicesc.
Astăzi mamele se pierd în lucruri de nimic și după aceea: ,,Ce fac, Părinte? Îmi pierd copilul!”
„Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”-Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)
Sursa

Televizorul - templu al lumii moderne

Televizorul - templu al lumii moderne, temeiul unui alt fel de sanctificari

- Lumea TV se instituie, functional vorbind, ca templu sau sanctuar al lumii moderne.

- Asa cum templul in religiile idolatre este spatiul comunicarii cu lumea de dincolo si temeiul transformarii (sanctificarii) lumii, dupa modelul celei exemplare, a mitului, tot asa televiziunea, ca templu al lumii moderne, ofera posibilitatea comunicarii cu "realitatea" micului ecran si a modelarii, a transformarii realitatii cotidiene dupa modelul celei mitologizate, consacrate la televizor.

- Reactualizarea periodica a gesturilor divine, afirma Eliade, este necesara pentru "a-i invata pe oameni sacralitatea modelelor". In aceasta perspectiva, caracterul mitologic al programelor TV este cultivat prin doua metode:

1. vizionarea in reluare si urmarirea pe perioade lungi a unui serial sau a unei emisiuni care are un cadru de actiune si niste protagonisti stabili;

2. reproducerea in majoritatea filmelor sau a emisiunilor a acelorasi motive mitologice.

"Functia de baza a mitului, spune Eliade, este aceea de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor umane semnificative: alimentatie, sexualitate, munca, educatie etc".
Acesta este unul dintre mecanismele de baza in explicarea influentei imense pe care o are televizorul in configurarea modului de viata al omului contemporan.

Este greu de stabilit in mod precis cauza, dar un lucru este limpede: televiziunea reuseste sa se suprapuna foarte bine peste realitatea lumii sacrului, asa cum aceasta era perceputa in lumea religiosului descrisa de Eliade.

Pe de o parte, spatiul TV si timpul TV simuleaza foarte bine structura spatiului si a timpului sacru, pe de alta parte, eroii si realitatea micului ecran, printr-o anumita distantare de oamenii si lumea obisnuita, prin consacrarea publica aproape rituala, sunt usor identificabili, la nivelul unei perceptii inconstiente, arhetipale, cu eroii"civilizatori" sau zeii de demult. De aici decurg anumite consecinte cu efecte deosebit de importante pentru viata omului contemporan:

1. Lumea TV se instituie, functional vorbind, ca templu sau sanctuar al lumii moderne. De ce templu? Pentru ca in majoritatea religiilor templul este considerat simbol sau casa a zeilor. Totodata, templul este" copie a arhetipului ceresc".

Templul este "imago mundi" (imaginea lumii), a lumii de sus sau scena cosmica pe care se joaca mitul primordial.

Scena micului ecran se conformeaza definitiei templului ca fiind locul "sacru", mitic, in care se manifesta eroii civilizatori - vedete, sportivi, personaje de film, modele (prezentatoare de moda), oameni politici sau arhitecti ai destinului popoarelor - si unde este, intr-un fel, recapitulata existenta lumii moderne. Televizorul este locul prin care omul obisnuit (profanul) poate comunica, asadar, cu lumea TV, participa empatic la realitatea mitica a acesteia.

"Structura cosmologica a templului,' remarca Mircea Eliade, aduce insa o noua valorizare religioasa: loc sacru prin excelenta, casa a zeilor, templul (in cazul nostru, lumea TV sau televizorul) resanctifica in mod continuu lumea, pentru ca o reprezinta si o contine in acelasi timp, in definitiv, datorita templului este resacralizata lumea in totalitate."

Constatarea pe care o facea Eliade referitor la religiile pagane se aplica foarte bine si in cazul televizorului, intr-adevar, televiziunea "reprezinta si contine in acelasi timp" lumea reala, pe de o parte, pentru ca ea insasi si-a revendicat in ultimele decenii rolul de a recapitula si reprezenta pe micul ecran tot ceea ce este esential in lume si pe de alta parte, deoarece intr-o masura tot mai mare istoria lumii moderne si viata oamenilor sunt absorbite in sfera micului ecran.

Acea resanctificare sau resacralizare identificata ca atare de istoricii religiilor in cazul templului se poate constata si in privinta televizorului. Fenomenul pare straniu insa este foarte rezonabila o astfel de interpretare. O lume care copiaza - lumea TV - se face pe sine original, impunandu-si modelul lumii reale ca si cum ea insasi ar fi originalul. Aceasta contaminare magica a lumii reale de duhul "realitatii" TV aceasta transformare a originalului dupa copia sa "sacralizata" este, de fapt, resacralizarea sau mai corect revrajirea despre care se vorbea anterior.

"Oricare ar fi gradul de impuritate al lumii, observa in continuare Eliade, ea este incontinuu purificata de sacralitatea altarelor."

In cazul nostru acestei afirmatii i se poate da urmatoarea interpretare: Oricat de diferita ar fi lumea reala de cea a televiziunii, " impurificata" de obiceiuri si idei contrare ideologiei micului ecran, prezenta televizorului, a lumii acestuia in mijlocul comunitatii umane, va face ca aceasta sa fie incontinuu " purificata" de aceste idei, si astfel " sacralizata" in sensul transformarii ei dupa modelul mitic al micului ecran. Despre care este adevaratul sens al purificarii si sacralizarii prin televizor, credem ca nu mai este nevoie sa insistam.

2. Asa cum televizorul sau lumea acestuia joaca foarte bine rolul unui templu, si despre vizionarea TV se poate spune, fara a gresi, ca se insinueaza in existenta omului modern ca un act ritual. Prin intermediul vizionarii, prin procesele de proiectie, identificare si empatie pe care aceasta le face posibile, telespectatorului i se da sansa reactualizarii mitului intr-o modalitate care ar putea starni invidia oricarui adept al unui cult idolatru. Astfel, telespectatorii sunt capabili sa-si aproprie personajele micului ecran - eroii civilizatori - sa-si insuseasca gesturile lor, sa se identifice perfect cu ei cel putin la nivel mental.

Un rol esential pentru transformarea vizionarii intr-un act ritual, pentru instituirea lumii TV intr-o realitate mitica, il indeplineste caracterul cotidian al acestui obicei. Eliade constata, in cazul mitului, ca "imitarea risca sa devina tot mai putin coerenta; modelul risca sa fie denaturat sau chiar uitat".

Pentru a preintampina acest fenomen, se vadeste necesara reactualizarea periodica a gesturilor divine, a sarbatorilor religioase, pentru "a-i invata pe oameni sacralitatea modelelor". Asadar, mitul se poate impune cu putere in viata oamenilor, perceput ca realitate sacra, atunci cand el este reactualizat periodic in cadrul actului ritual, cat mai frecvent cu putinta.

In situatia televizorului, desi vizionarea unui film, din multe puncte de vedere, se substituie foarte bine actului ritual, impunerea realitatii acestuia ca una de natura mitica nu ar avea atata eficienta, daca nu ar fi reluata vizionarea de mai multe ori pana la fixarea modelului. Acest lucru se realizeaza prin doua modalitati diferite:

a). Serialele TV, telenovelele, emisiunile saptamanale care sunt foarte apreciate si iubite, care au un decor, o tematica sau niste protagonisti stabili vor transmite si vor fixa cu putere, in timp, in subconstientul telespectatorilor anumite modele mitice.

Spre exemplu, exista multe dovezi ale faptului ca actiunea si personajele din unele telenovele sau seriale precum Dallas se inscriu ca niste realitati mitice in constiinta a milioane de telespectatori. Dallas devenise parte din viata telespectatorilor, astfel incat, dupa incetarea difuzarii serialului, in cazul multora, s-a putut constata aparitia unei anxietati asemanatoare celei traite de oameni la pierderea, la moartea cuiva drag. Precum s-a intamplat si in cazul serialului M*A*S*H, "familia fictionala devenise mai reala decat propria familie". Presiunile facute la moartea lui J. R. i-au determinat pe producatori ca, printr-un artificiu scenaristic, sa-l readuca la viata in cadrul altui episod. 

Toate acestea dovedesc ca raportarea omului la realitatea fictionala a lumii TV se realizeaza pe aceleasi cai si prin aceleasi mecanisme psihice, ca si in cazul realitatii mitice. Serialele sau telenovelele de astazi precum mitologiile de demult, prin vizionare, confera telespectatorului sentimentul participarii la existenta plenara, profunda, participare care da sens, insufleteste.

Asa cum omul religios se facea partas la viata zeilor sai, prin actualizarea mitului, tot asa si telespectatorul prin vizionare se impartaseste din comuniunea cu "eroii civilizatori" - personajele admirate de pe micul ecran.

Orice serial trebuie sa se termine pana la urma. Ce se va intampla, oare, cand mitul nu mai este reactualizat? Se stinge amintirea si eficienta sa? intr-un fel, se poate spune ca da. Mitul concret reprezentat de filmul respectiv se va estompa cu timpul in memoria telespectatorului. Aceasta nu inseamna insa ca mentalitatile si comportamentele sadite si modelate de acest mit vor disparea, deoarece ele au ajuns deja, intr-o anumita masura, sa faca parte din viata telespectatorului, sa-i defineasca modul in care percepe realitatea.

De altfel, nu are nici o importanta faptul ca serialul s-a sfarsit. Alt mit sau acelasi, numai ca interpretat de alte personaje, va anima in continuare fantezia telespectatorilor. Ajungem astfel la a doua modalitate prin care este favorizata mitologizarea mesajului TV.

b). Chiar si un film obisnuit sau alta emisiune pot sa se inscrie in constiinta telespectatorilor ca realitate mitica, desi acestea nu sunt vizionate in mod repetat, pentru ca sa se dovedeasca astfel, dupa cum spunea Eliade, "sacralitatea modelului".

Fenomenul, in acest caz, se datoreaza faptului ca aceeasi tematica, structura de idei si chiar tipologie a personajelor pot fi intalnite in majoritatea filmelor. in fiecare film american sunt puse in scena aceleasi mituri.

Miturile lumii TV sunt definite, dupa cum constata George Gerbner, "de trasaturile regulate in ceea ce priveste decorurile, rolurile, tipurile de relatii si de actiuni prezentate cu o anumita frecventa. Prin intermediul acestor trasaturi regulate mass-media, televiziunea, ajunge sa creeze conceptia pe care membrii audientei si-o construiesc despre realitate generand un mediu cultural, o lume simbolica, iluzorie ".

Exact aceasta lume simbolica, sesizata de Gerbner, constituie realitatea mitologica din care se impartaseste publicul si care cultiva, prin aceasta experienta rituala (vizionarea), "conceptii comune si stabile despre realitate".

Lipsit de religie sau de o profunda existenta religioasa si implicat in procesul vizionarii TV, intr-o modalitate ce vizeaza un act cu importante valente religioase, televiziunea da omului modern posibilitatea satisfacerii nevoii de absolut (doar temporar si, de fapt, numai in mod iluzoriu) prin intermediul televizorului.

Astfel, cu cat setea de religios va fi mai mare, cu atat mai mult, in chip inconstient, omul modern va cauta in lumea micului ecran "mai multe modele exemplare pentru comportamentul si actiunile sale". Arhetipul pe care el incearca astfel sa si-l satisfaca, puternic inscris in fiinta umana, este nevoia "de a-si asuma o umanitate ce are un model transuman, transcendent". Aceasta deoarece omul religios, observa Eliade, "nu se recunoaste ca om adevarat decat in masura in care ii imita pe zei, pe eroii civilizatori (expresia setei sale de fiinta si fiintare), conformandu-se invataturii miturilor (deoarece gesturile zeilor sunt pastrate in mituri)".

"Functia de baza a mitului, spune Eliade, este aceea de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor umane semnificative: alimentatie, sexualitate, munca, educatie etc. Omul imita gesturile exemplare ale zeilor, fie ca este vorba de o simpla functie fiziologica, precum alimentatia sau de o activitate sociala, economica, culturala sau militara etc." Astfel poate fi explicata forta extraordinara pe care o manifesta televiziunea in inraurirea intregii existente a omului modern.

Vizionarea ca act ritual, ca mod de reactualizare a miturilor TV in viata telespectatorului, este mijlocul prin care televizorul ca sanctuar al lumii moderne reuseste "purificarea" lumii reale de tot ceea ce este contrar ideologiei pe care o reprezinta, in esenta cea nihilista.

Prin vizionarea TV, lumea reala este permanent atrasa catre modelul ei mitic, societatea suferind astfel un proces de conversie, de transformare continua dupa chipul si asemanarea lumii TV. Este greu de gasit un domeniu al vietii sociale, culturale, politice sau economice care sa nu fie atins de bagheta magica a acestei pseudorealitati. Putin probabil este sa gasim un obicei la moda care sa nu-si afle corespondentul pe micul ecran sau sa gasim o mentalitate, din cele care anima existenta omului contemporan, care sa nu fi fost modelata prin intermediul miturilor TV.

Virgiliu Gheorghe
Sursa