Despre triumful mondial al Televiziunii

prof. univ. dr. Ilie Badescu

O ipoteza tragica: triumful mondial al Statului magic

Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.

Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (“Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:
- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;
- actul televizual a inlocuit actul religios;
- tainele au fost substituite de mistere;
- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru
- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos:

“E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre

Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”.

Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem
intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii

Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor
multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifur-catia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.

Ilie Badescu (n. 1948) este doctor in sociologie, profesor universitar si sef al catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Autorul mai multor studii si monografii (printre care Tratat de geopolitica, 2004). Coautor al lucrarilor "Geopolitica integrarii europene" (2002) si "Sociologia si geopolitica frontierei" (2 vol., 1995). Fondator (2002) al Revistei de sociologie, geopolitica si geoistorie. Autor al cartii "Noologia" si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume.

Sursă

Copiii şi Veacul ecranului

Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii.


Suntem acum oamenii ecranului. Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii. Mintea noastră e din ce în ce mai mult formată, distrată, informată, stimulată şi chiar alterată de Veacul Ecranului, şi astfel se întâmplă şi cu mintea copiilor noştri.

Academia Americană de Pediatrie, care s-a întâlnit săptămâna trecută în Boston, a exprimat îngrijorarea sa faţă de efectele expunerii copiilor noştri la ecrane. Acum un deceniu, academia a propus ca medicii pediatric să pună întrebări copiilor despre timpul expunerii lor la televizor sau calculator, în timpul examinărilor de rutină şi evaluărilor medicale. De data aceasta, academia a impus un set de restricţii şi limite severe expunerii tinerilor şi copiilor la televizor.

Părinţii trebuie să fie atenţi la declaraţia elaborată de această întâlnire şi intitulată “Folosirea media de către copiii mai mici de 2 ani”. Conform AAP, 90% dintre părinţi au raportat că copiilor lor care nu au încă 2 ani, vizionează media electronică. Aceşti copii privesc undeva între 1 şi 2 ore pe zi la televizor. Un mare număr de părinţi au declarat că televiziunea este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului şi lasă televizorul deschis practic toată ziua.

Declaraţia grupului pediatric arată clar că nu există nicio valoare educaţională pentru copii la televizor, arătând că alternanţa de programe, filme, ştiri şi publicitate nu face decât să disturbe copiii.

Doctorii au arătat că ultimele studii sistematice pe copii au arătat că privitul la televizor înainte de culcare este asociat frecvent cu somn superficial, neregulat, care afectează caracterul, temperamental şi capacitatea de învăţare. Statisticile arată şocant: la vârsta de trei ani, o treime dintre copii au deja televizor în dormitor.

Desigur, AAP nu se adresează copiilor, ci părinţilor care sunt vinovaţi de consecinţele nefaste ale ecranului în viaţa copiilor mici. Copiii nu îşi pun televizor în cameră, părinţii lor o fac. Un alt fenomen îngrijorător este aşa numita “televiziunea second-hand” adică vizionarea televiziunii de către copii care privesc împreună cu părinţii. Este exact ca fumatul pasiv, care afectează zeci de milioane de oameni.

AAP raportează că în America, copiii petrec mai mult timp la televizor decât fac orice altceva înafară de somn. Astfel, în 2010, Kaiser Family Foundation arată că un copil petrece în medie 7 ore pe zi angajat într-o formă sau alta de media: telefon, televizor, calculator etc. Când aceşti copii vor avea 70 de ani, ei vor fi petrecut 10 ani în faţa televizorului.

Numărul de case cu televizor a depăşit de mult numărul de case cu canalizare şi apă. O casă americană are în medie 4 televizoare, un DVR, 3 DVD playere, 2 radio, 2 computere şi două jocuri video. Dacă o treime dintre copiii de 3 ani au televizor în cameră, 70 % dintre adolescenţi posedă acelaşi lucru. Pediatrii avertizează că televizorul în cameră înseamnă sexualitate media, pornografie şi violenţă, consumate abuziv.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christianpost.com/
Sursa

Fragment din conferinţa POSTUL – INTRE TRADITIE SI MODERNITATE (Danion Vasile – Braşov, 4 martie 2007)

Câte ore stăm cu părinţii şi câte ore stăm cu prietenii? Cu părinţii stăm multe – dacă numărăm şi orele de somn. Dar nu e corect! Trebuie să numărăm orele în care stăm de fapt cu părinţii şi nu noi cu părinţii în faţa televizorului, uitându-ne la ştiri, la telenovela de dinainte şi la filmul de după. Unul zice: „eu am stat cu părinţii mei şase ore, în care am discutat foarte multe: «Cât e ceasul?» «Ai văzut reclama asta?» «Ce film urmează?»” Acesta este un timp mort, nu este un timp în prezenţa părinţilor.

Pe când cu prietenii, lucrurile sunt altfel. Dacă nu stăm ca proştii să ne uităm la aceleaşi telenovele, la aceleaşi ştiri, în loc să discutăm lucruri mai frumoase.

Mai fac o paranteză. Am fost chemat la Kenski Show, la o emisiune pro şi contra televi­zo­rului. Şi evident eu trebuia să am poziţia ridicolă de ortodox papagal, care va fi ruşinat de poziţiile de bun simţ ale celorlalţi. Numai că m-a ajutat Dumnezeu – foarte mult m-a ajutat, pentru că puteam să mă fac de ruşine – astfel încât s-au contrazis invitatele între ele, şi nu era nevoie să polemizez eu, ci doar să subliniez, spunându-i uneia: „dacă te uiţi şase ore pe zi la televizor, aşa cum spui, înseamnă că eşti dependentă”. „Ba nu, nu sunt dependentă!” Nu era nevoie să îmi întăresc argumentaţia, telespectatorii înţelegeau că dacă fata respectivă avea, aşa cum spunea, cinci televizoare în patru camere, şi că ei nu-i place să meargă la discotecă pentru că-i place să vadă emisiunile de la televizor, fata era dependentă de televizor. Şi spunea: „Cum să nu fiu cu prietenii? Dacă e o emisiune interesantă la televizor, îmi chem prietenii şi stăm în faţa televizorului” – nu era nevoie să-i sugerez că o astfel de poziţie e cel puţin ciudată, ci înţelegeau toţi şi fără argumentarea mea.

Şi spunea: „Ce frumos e să stăm la telenovelă, ce frumos e să ne uităm la o ştire…” Prieteni fiind, nu ştim decât să ne uităm la televizor, ca şi cum Hristos ar trebui să schimbe ceva genetic în pântecele mamei, când se naşte bebeluşul să se nască cu o cutie minusculă în faţa ochilor, care să crească odată cu vârsta şi să avem tot timpul un ecran cu cristale lichide, care să nu ne vatăme ochii.

Sursă

Ce face televizorul din copiii noştri

Mai mulţi cititori ai Familiei Ortodoxe ne-au contactat pentru a ne ruga să acordăm mai mult spaţiu în revistă efectelor televizorului. Desigur, în ultimii ani s-au publicat mai multe lucrări pe această temă, însă cum mass-media este destul de solidară cu „împărăteasa” ei, televiziunea, subiectul a fost mediatizat mai mult accidental. De aceea, începând cu acest număr, vom aduce în discuţie o serie de probleme pe care le ridică televiziunea şi internetul pentru comunitatea, familia, oamenii zilelor noastre. Căci este greu de spus că mai poate cineva să se ferească cu totul de „lumina micilor ecrane”. Ce ne aduce viitorul?

Demarăm această mică anchetă printr-un interviu cu d-l Virgiliu Gheorghe, autorul a câteva din cele mai importante cărţi din domeniul cercetării fenomenului televizual.

- D-le Virgiliu Gheorghe, ce v-a determinat să scrieţi „Efectele televiziunii asupra minţii umane?”

- În urmă cu opt ani, conjunctural, am fost surprins să aflu de la un prieten american că televiziunea şi jocurile pe calculator pot afecta grav sănătatea mentală, ducând până la handicap. Dureros în povestirea acestui coleg era faptul că însuşi fratele său ajunsese handicapat din cauza timpului petrecut în faţa monitorului. Pe urmă mi-am propus să studiez eu însumi fenomenul, având cumva o specializare care-mi permitea aceasta. Gravitatea lucrurilor descoperite în literatura de specialitate m-a provocat să adâncesc cercetările. Mă speria gândul că şi copiii din România vor ajunge să sufere grav de pe urma vizionării.

- Din carte rezultă că vizionarea TV nu este un obicei sănătos. Ce a dus la o asemenea concluzie?

- Esenţial este ca oamenii să înţeleagă ceea ce MacLuhan afirma în urmă cu 30 de ani: „Nu contează atât ce vezi la televizor, cât faptul că eşti prins în această non-activitate”. Neuropsihologii au descoperit că simplul fapt de a petrece câteva ceasuri pe zi în faţa ecranului, din primii ani de viaţă, are consecinţe dramatice pentru dezvoltarea reţelelor neuronale, pentru organizarea creierului. Televizorul, în esenţă ecranul, chiar dacă este vorba de calculator, inhibă funcţionarea emisferei stângi a creierului şi subminează activitatea lobului prefrontal, ceea ce duce în timp la o atrofiere a acestor zone. Savantul italian prof. Sartori, în cartea sa Homo videns, chiar vorbeşte despre o imbecilizare prin televizor. Lucrurile sunt însă mult mai grave. Nu este vorba numai despre o scădere a nivelului de inteligenţă, de o sărăcire intelectuală. Îmi este teamă că televiziunea, atât prin impactul tehnologic, cât şi prin cultura pe care o promovează, are un efect dezumanizant.

- Nu vi se pare că afirmaţia este prea tare, că va scandaliza?

- Din păcate, nu e vorba de o metaforă. Este poate cel mai potrivit cuvânt ce ilustrează efectul TV asupra fiinţei umane. Ceea ce-l defineşte pe om, ceea ce-l diferenţiază de toate celelalte animale sunt în esenţă reflexivitatea şi procesele mentale superioare. Însă tocmai ele sunt subminate de televizor. Vizionarea stopează dezvoltarea ariilor neuronale în care se desfăşoară aceste procese.

- Ce sunt acelea „procese mentale superioare”?

- Cele fără de care omul nu poate desfăşura aproape nici o activitate: atenţia, motivaţia, controlul comportamentelor şi a emoţiilor, capacitatea decizională sau tot ceea ce înseamnă funcţie de control, de guvernare a gândirii şi a activităţilor umane.

Televiziunea dezumanizează deoarece condiţionează reacţii instinctive. Din punct de vedere neurologic, subjugă raţiunea şi sentimentul instinctelor primare. Mecanismul este simplu de înţeles: executivul creierului, unde sunt procesate actele enumerate anterior, este cel care controlează comportamentele instinctive. Cercetările ultimilor ani demonstrează că, atunci când această parte a creierului este vătămată, omul nu-şi mai poate controla instinctul de hrănire, instinctul sexual şi agresivitatea. Acest lucru, arată neuropsihologul japonez prof. Ryuta Kawashima, are loc şi în urma vizionării. El a demonstrat experimental că tinerii de astăzi sunt violenţi şi-şi pierd autocontrolul nu numai fiindcă văd multă violenţă pe micul ecran, ci pentru că timpul petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului le-a vătămat cortexul prefrontal.

- Cu alte cuvinte, televizorul ne strică creierul…

- Deja lucrul acesta a ajuns vizibil la mulţi dintre tinerii noii generaţii. Dar cine să mai ia aminte, în condiţiile în care toată lumea este bulversată de bombardamentul mediatic la care este supusă? Ce părinte îşi doreşte să ajungă copilul său handicapat? Şi, totuşi, aceasta se întâmplă… Unii realizează că din cauza vizionării excesive, alţii o iau ca pe un dat, puţini sunt însă aceia care conştientizează dintru început pericolul.

- Mă iertaţi că insist, dacă totuşi ar fi vizionate emisiuni educative la televizor, efectele acestea nu ar putea fi înlăturate?

- Nicidecum, deoarece ele depind mai puţin de natura mesajului, cât de timpul petrecut în starea de semihipnoză, de pasivitate mentală pe care o condiţionează vizionarea. Ecranul TV, tehnologia video, printr-o mulţime de mecanisme, care sunt prezentate amănunţit în carte, distrug reţelele neuronale sau cel puţin nu le îngăduie să se dezvolte.

De altfel, am citat în cărţile scrise o mulţime de studii care demonstrează că nu există educaţie prin televizor. Televiziunea nu educă, ci condiţionează. Nu se poate realiza un proces de învăţare conştientă prin televizor, însă putem fi uşor manipulaţi prin acesta. Televiziunea are darul de a te face să crezi că eşti foarte bine informat şi extrem de deştept. Realitatea? Nivelul de lectură şi reflecţie s-a redus extrem de mult. Aţi cunoscut vreun om cu o cultură vastă formată în faţa televizorului?

- Aţi pomenit de tehnologia video. Oare şi calculatorul trebuie inclus în această discuţie?

- Majoritatea mecanismelor tratate în carte vizează tot cea ce înseamnă „cultura ecranului”. Jocurile pe calculator sunt mult mai agresive decât programele de televiziune. De fapt, în mod paradoxal, programele destinate copiilor ating cel mai mare grad de nocivitate pentru dezvoltarea minţii acestora. Aici, rapiditatea schimbării planurilor, agresivitatea şi alte mecanisme violentează creierul uman mai mult decât o fac emisiunile dedicate adulţilor.

- Ce însemnătate au toate acestea pentru viaţa religioasă a oamenilor?

- Înainte, copiii, chiar dacă trăiau la ţară, se suiau în copaci sau erau toată ziua cu vacile pe câmp, aveau posibilitatea să-şi dezvolte normal creierul. Mulţimea stimulilor şi a încercărilor pe care le făceau posibile viaţa în natură favoriza dezvoltarea acelor abilităţi necesare desfăşurării unei vieţi religioase. Televiziunea, însă…! Cum oare se vor putea concentra la rugăciune aceşti oameni formaţi în faţa televizorului, care nu-şi pot concentra nici măcar câteva minute mintea pe o activitate oarecare? Cum vor putea să se motiveze în susţinerea războiului duhovnicesc oameni incapabili de a se motiva în găsirea unui scop în viaţă şi în desfăşurarea unei munci anume? Cum vor putea să se înfrâneze, atâta timp cât nu-şi pot controla pulsiunile sexuale, mânia sau agresivitatea?

- Şi, totuşi, nu ne lăsaţi nici o şansă? Dumnezeu nu credeţi că poate interveni ca să-i păzească pe copii de aceste influenţe nefaste?

- Cred că nu este potrivit să privim lucrurile în felul acesta. Noi ştim că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, dar este o taină faptul că Dumnezeu nu trece peste libertatea noastră. De altfel, un cunoscut părinte duhovnicesc a răspuns foarte ferm la această întrebare: „Nu avem voie să-L ispitim pe Dumnezeu”. Omul are libertatea să facă ceea ce doreşte, iar asta înseamnă că Dumnezeu nu poate fi luat ca şi acoperitor al greşelilor noastre. Libertatea înseamnă şi să suportăm consecinţele căderii. Dacă facem ceva care ne strică sănătatea – creierul, în situaţia noastră – să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să intervină în chip minunat pentru a ne vindeca de răul pe care ni l-am produs cu bună ştiinţă. Dumnezeu ne poate înştiinţa într-un fel anume că suntem pe o cale greşită, însă dacă noi perseverăm în rău vom primi ceea ce am căutat, căci, încă o dată, aceasta este în fond efectul unei libertăţi prost înţelese.

- Ce ar putea face părinţii pentru a fi recuperate infirmităţile pe care spuneţi că le poate provoca vizionarea?

- Copiilor trebuie să li se ofere acel mediu şi acele experienţe necesare vârstei. Am acordat mai mult spaţiu pe parcursul cărţii „Efectele televiziunii asupra minţii umane” pentru înţelegerea a ceea ce înseamnă o bună stimulare a minţii copiilor. Altminteri, nu este nimic deosebit. Copiii au nevoie în primul rând de afectivitatea părinţilor, trebuie să li se vorbească, căci cuvântul mamei şi al tatălui joacă un rol esenţial în lărgirea ariilor neuronale, atunci când copilul se implică activ şi personal în această comunicare. Copiii au nevoie de natură, de efort fizic, trebuie să se implice în jocuri care le stimulează imaginaţia…

- Am vorbit până acum numai despre copii. Adulţii sunt în afara pericolului?

- Deloc. Numai că la copii degradarea creierului este mult mai rapidă şi are un caracter preponderent structural, căci ei se află în perioada de dezvoltare a minţii, pe când la adulţi afecţiunile sunt mai mult de natură funcţională. Însă şi la adulţi se produc, în timp, degenerări ale reţelelor neuronale ale emisferei stângi şi ale cortexului prefrontal. Şi la ei se manifestă efectul hipnotic şi cel de dependenţă, şi lor le slăbeşte memoria, atenţia, motivaţia sau alte abilităţi mentale superioare.

- Ce putem face?

- În primul rând, trebuie conştientizat fenomenul. Asociaţia Americană de Pediatrie insistă mult asupra limitării timpului petrecut de copii în faţa ecranului. Ei susţin că, până la doi ani, nicidecum nu trebuie lăsat copilul la televizor, iar după, pe toată perioada vârstei şcolare, timpul de vizionare (televizor, calculator, video) nu trebuie să depăşească una sau cele mult două ore zilnic. Alţi neuropsihologi şi specialişti în educaţie din America sunt de părere că până la vârsta de 5-6 ani copiii nu ar trebui să se uite la televizor. Pentru adulţi, ce să spunem?… Este o problemă de luciditate şi de responsabilitate. Nu cred, şi este o chestiune de bun simţ, că omul s-a născut pentru a-şi petrece o mare parte din viaţă în faţa unui ecran.

Interviu realizat de Mariana Ienăchescu

Material apărut în nr. 15 din “Familia Ortodoxă”.

Sursa

Prof. Ilie Bădescu despre Războiul împotriva omului, a omenirii și a lui Dumnezeu prin intermediul televizorului

“Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.


Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii.

Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (”Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:

- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;

- actul televizual a inlocuit actul religios;

- tainele au fost substituite de mistere;

- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru;

- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

“Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea.

Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;

b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos: “E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre  Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”. Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor.

Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifurcatia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.

Nota: Trimiterile se regasesc in cartea din care am extras acest fragment – NOOLOGIA a Prof. Ilie Bădescu.
Sursa

Efectele televiziunii si ale internetului asupra sanatatii mentale - Virgiliu Gheorghe

Imbecilizarea prin Televiziune -Virgiliu Gheorghe