Copiii şi Veacul ecranului

Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii.


Suntem acum oamenii ecranului. Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii. Mintea noastră e din ce în ce mai mult formată, distrată, informată, stimulată şi chiar alterată de Veacul Ecranului, şi astfel se întâmplă şi cu mintea copiilor noştri.

Academia Americană de Pediatrie, care s-a întâlnit săptămâna trecută în Boston, a exprimat îngrijorarea sa faţă de efectele expunerii copiilor noştri la ecrane. Acum un deceniu, academia a propus ca medicii pediatric să pună întrebări copiilor despre timpul expunerii lor la televizor sau calculator, în timpul examinărilor de rutină şi evaluărilor medicale. De data aceasta, academia a impus un set de restricţii şi limite severe expunerii tinerilor şi copiilor la televizor.

Părinţii trebuie să fie atenţi la declaraţia elaborată de această întâlnire şi intitulată “Folosirea media de către copiii mai mici de 2 ani”. Conform AAP, 90% dintre părinţi au raportat că copiilor lor care nu au încă 2 ani, vizionează media electronică. Aceşti copii privesc undeva între 1 şi 2 ore pe zi la televizor. Un mare număr de părinţi au declarat că televiziunea este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului şi lasă televizorul deschis practic toată ziua.

Declaraţia grupului pediatric arată clar că nu există nicio valoare educaţională pentru copii la televizor, arătând că alternanţa de programe, filme, ştiri şi publicitate nu face decât să disturbe copiii.

Doctorii au arătat că ultimele studii sistematice pe copii au arătat că privitul la televizor înainte de culcare este asociat frecvent cu somn superficial, neregulat, care afectează caracterul, temperamental şi capacitatea de învăţare. Statisticile arată şocant: la vârsta de trei ani, o treime dintre copii au deja televizor în dormitor.

Desigur, AAP nu se adresează copiilor, ci părinţilor care sunt vinovaţi de consecinţele nefaste ale ecranului în viaţa copiilor mici. Copiii nu îşi pun televizor în cameră, părinţii lor o fac. Un alt fenomen îngrijorător este aşa numita “televiziunea second-hand” adică vizionarea televiziunii de către copii care privesc împreună cu părinţii. Este exact ca fumatul pasiv, care afectează zeci de milioane de oameni.

AAP raportează că în America, copiii petrec mai mult timp la televizor decât fac orice altceva înafară de somn. Astfel, în 2010, Kaiser Family Foundation arată că un copil petrece în medie 7 ore pe zi angajat într-o formă sau alta de media: telefon, televizor, calculator etc. Când aceşti copii vor avea 70 de ani, ei vor fi petrecut 10 ani în faţa televizorului.

Numărul de case cu televizor a depăşit de mult numărul de case cu canalizare şi apă. O casă americană are în medie 4 televizoare, un DVR, 3 DVD playere, 2 radio, 2 computere şi două jocuri video. Dacă o treime dintre copiii de 3 ani au televizor în cameră, 70 % dintre adolescenţi posedă acelaşi lucru. Pediatrii avertizează că televizorul în cameră înseamnă sexualitate media, pornografie şi violenţă, consumate abuziv.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christianpost.com/
Sursa

Fragment din conferinţa POSTUL – INTRE TRADITIE SI MODERNITATE (Danion Vasile – Braşov, 4 martie 2007)

Câte ore stăm cu părinţii şi câte ore stăm cu prietenii? Cu părinţii stăm multe – dacă numărăm şi orele de somn. Dar nu e corect! Trebuie să numărăm orele în care stăm de fapt cu părinţii şi nu noi cu părinţii în faţa televizorului, uitându-ne la ştiri, la telenovela de dinainte şi la filmul de după. Unul zice: „eu am stat cu părinţii mei şase ore, în care am discutat foarte multe: «Cât e ceasul?» «Ai văzut reclama asta?» «Ce film urmează?»” Acesta este un timp mort, nu este un timp în prezenţa părinţilor.

Pe când cu prietenii, lucrurile sunt altfel. Dacă nu stăm ca proştii să ne uităm la aceleaşi telenovele, la aceleaşi ştiri, în loc să discutăm lucruri mai frumoase.

Mai fac o paranteză. Am fost chemat la Kenski Show, la o emisiune pro şi contra televi­zo­rului. Şi evident eu trebuia să am poziţia ridicolă de ortodox papagal, care va fi ruşinat de poziţiile de bun simţ ale celorlalţi. Numai că m-a ajutat Dumnezeu – foarte mult m-a ajutat, pentru că puteam să mă fac de ruşine – astfel încât s-au contrazis invitatele între ele, şi nu era nevoie să polemizez eu, ci doar să subliniez, spunându-i uneia: „dacă te uiţi şase ore pe zi la televizor, aşa cum spui, înseamnă că eşti dependentă”. „Ba nu, nu sunt dependentă!” Nu era nevoie să îmi întăresc argumentaţia, telespectatorii înţelegeau că dacă fata respectivă avea, aşa cum spunea, cinci televizoare în patru camere, şi că ei nu-i place să meargă la discotecă pentru că-i place să vadă emisiunile de la televizor, fata era dependentă de televizor. Şi spunea: „Cum să nu fiu cu prietenii? Dacă e o emisiune interesantă la televizor, îmi chem prietenii şi stăm în faţa televizorului” – nu era nevoie să-i sugerez că o astfel de poziţie e cel puţin ciudată, ci înţelegeau toţi şi fără argumentarea mea.

Şi spunea: „Ce frumos e să stăm la telenovelă, ce frumos e să ne uităm la o ştire…” Prieteni fiind, nu ştim decât să ne uităm la televizor, ca şi cum Hristos ar trebui să schimbe ceva genetic în pântecele mamei, când se naşte bebeluşul să se nască cu o cutie minusculă în faţa ochilor, care să crească odată cu vârsta şi să avem tot timpul un ecran cu cristale lichide, care să nu ne vatăme ochii.

Sursă

Ce face televizorul din copiii noştri

Mai mulţi cititori ai Familiei Ortodoxe ne-au contactat pentru a ne ruga să acordăm mai mult spaţiu în revistă efectelor televizorului. Desigur, în ultimii ani s-au publicat mai multe lucrări pe această temă, însă cum mass-media este destul de solidară cu „împărăteasa” ei, televiziunea, subiectul a fost mediatizat mai mult accidental. De aceea, începând cu acest număr, vom aduce în discuţie o serie de probleme pe care le ridică televiziunea şi internetul pentru comunitatea, familia, oamenii zilelor noastre. Căci este greu de spus că mai poate cineva să se ferească cu totul de „lumina micilor ecrane”. Ce ne aduce viitorul?

Demarăm această mică anchetă printr-un interviu cu d-l Virgiliu Gheorghe, autorul a câteva din cele mai importante cărţi din domeniul cercetării fenomenului televizual.

- D-le Virgiliu Gheorghe, ce v-a determinat să scrieţi „Efectele televiziunii asupra minţii umane?”

- În urmă cu opt ani, conjunctural, am fost surprins să aflu de la un prieten american că televiziunea şi jocurile pe calculator pot afecta grav sănătatea mentală, ducând până la handicap. Dureros în povestirea acestui coleg era faptul că însuşi fratele său ajunsese handicapat din cauza timpului petrecut în faţa monitorului. Pe urmă mi-am propus să studiez eu însumi fenomenul, având cumva o specializare care-mi permitea aceasta. Gravitatea lucrurilor descoperite în literatura de specialitate m-a provocat să adâncesc cercetările. Mă speria gândul că şi copiii din România vor ajunge să sufere grav de pe urma vizionării.

- Din carte rezultă că vizionarea TV nu este un obicei sănătos. Ce a dus la o asemenea concluzie?

- Esenţial este ca oamenii să înţeleagă ceea ce MacLuhan afirma în urmă cu 30 de ani: „Nu contează atât ce vezi la televizor, cât faptul că eşti prins în această non-activitate”. Neuropsihologii au descoperit că simplul fapt de a petrece câteva ceasuri pe zi în faţa ecranului, din primii ani de viaţă, are consecinţe dramatice pentru dezvoltarea reţelelor neuronale, pentru organizarea creierului. Televizorul, în esenţă ecranul, chiar dacă este vorba de calculator, inhibă funcţionarea emisferei stângi a creierului şi subminează activitatea lobului prefrontal, ceea ce duce în timp la o atrofiere a acestor zone. Savantul italian prof. Sartori, în cartea sa Homo videns, chiar vorbeşte despre o imbecilizare prin televizor. Lucrurile sunt însă mult mai grave. Nu este vorba numai despre o scădere a nivelului de inteligenţă, de o sărăcire intelectuală. Îmi este teamă că televiziunea, atât prin impactul tehnologic, cât şi prin cultura pe care o promovează, are un efect dezumanizant.

- Nu vi se pare că afirmaţia este prea tare, că va scandaliza?

- Din păcate, nu e vorba de o metaforă. Este poate cel mai potrivit cuvânt ce ilustrează efectul TV asupra fiinţei umane. Ceea ce-l defineşte pe om, ceea ce-l diferenţiază de toate celelalte animale sunt în esenţă reflexivitatea şi procesele mentale superioare. Însă tocmai ele sunt subminate de televizor. Vizionarea stopează dezvoltarea ariilor neuronale în care se desfăşoară aceste procese.

- Ce sunt acelea „procese mentale superioare”?

- Cele fără de care omul nu poate desfăşura aproape nici o activitate: atenţia, motivaţia, controlul comportamentelor şi a emoţiilor, capacitatea decizională sau tot ceea ce înseamnă funcţie de control, de guvernare a gândirii şi a activităţilor umane.

Televiziunea dezumanizează deoarece condiţionează reacţii instinctive. Din punct de vedere neurologic, subjugă raţiunea şi sentimentul instinctelor primare. Mecanismul este simplu de înţeles: executivul creierului, unde sunt procesate actele enumerate anterior, este cel care controlează comportamentele instinctive. Cercetările ultimilor ani demonstrează că, atunci când această parte a creierului este vătămată, omul nu-şi mai poate controla instinctul de hrănire, instinctul sexual şi agresivitatea. Acest lucru, arată neuropsihologul japonez prof. Ryuta Kawashima, are loc şi în urma vizionării. El a demonstrat experimental că tinerii de astăzi sunt violenţi şi-şi pierd autocontrolul nu numai fiindcă văd multă violenţă pe micul ecran, ci pentru că timpul petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului le-a vătămat cortexul prefrontal.

- Cu alte cuvinte, televizorul ne strică creierul…

- Deja lucrul acesta a ajuns vizibil la mulţi dintre tinerii noii generaţii. Dar cine să mai ia aminte, în condiţiile în care toată lumea este bulversată de bombardamentul mediatic la care este supusă? Ce părinte îşi doreşte să ajungă copilul său handicapat? Şi, totuşi, aceasta se întâmplă… Unii realizează că din cauza vizionării excesive, alţii o iau ca pe un dat, puţini sunt însă aceia care conştientizează dintru început pericolul.

- Mă iertaţi că insist, dacă totuşi ar fi vizionate emisiuni educative la televizor, efectele acestea nu ar putea fi înlăturate?

- Nicidecum, deoarece ele depind mai puţin de natura mesajului, cât de timpul petrecut în starea de semihipnoză, de pasivitate mentală pe care o condiţionează vizionarea. Ecranul TV, tehnologia video, printr-o mulţime de mecanisme, care sunt prezentate amănunţit în carte, distrug reţelele neuronale sau cel puţin nu le îngăduie să se dezvolte.

De altfel, am citat în cărţile scrise o mulţime de studii care demonstrează că nu există educaţie prin televizor. Televiziunea nu educă, ci condiţionează. Nu se poate realiza un proces de învăţare conştientă prin televizor, însă putem fi uşor manipulaţi prin acesta. Televiziunea are darul de a te face să crezi că eşti foarte bine informat şi extrem de deştept. Realitatea? Nivelul de lectură şi reflecţie s-a redus extrem de mult. Aţi cunoscut vreun om cu o cultură vastă formată în faţa televizorului?

- Aţi pomenit de tehnologia video. Oare şi calculatorul trebuie inclus în această discuţie?

- Majoritatea mecanismelor tratate în carte vizează tot cea ce înseamnă „cultura ecranului”. Jocurile pe calculator sunt mult mai agresive decât programele de televiziune. De fapt, în mod paradoxal, programele destinate copiilor ating cel mai mare grad de nocivitate pentru dezvoltarea minţii acestora. Aici, rapiditatea schimbării planurilor, agresivitatea şi alte mecanisme violentează creierul uman mai mult decât o fac emisiunile dedicate adulţilor.

- Ce însemnătate au toate acestea pentru viaţa religioasă a oamenilor?

- Înainte, copiii, chiar dacă trăiau la ţară, se suiau în copaci sau erau toată ziua cu vacile pe câmp, aveau posibilitatea să-şi dezvolte normal creierul. Mulţimea stimulilor şi a încercărilor pe care le făceau posibile viaţa în natură favoriza dezvoltarea acelor abilităţi necesare desfăşurării unei vieţi religioase. Televiziunea, însă…! Cum oare se vor putea concentra la rugăciune aceşti oameni formaţi în faţa televizorului, care nu-şi pot concentra nici măcar câteva minute mintea pe o activitate oarecare? Cum vor putea să se motiveze în susţinerea războiului duhovnicesc oameni incapabili de a se motiva în găsirea unui scop în viaţă şi în desfăşurarea unei munci anume? Cum vor putea să se înfrâneze, atâta timp cât nu-şi pot controla pulsiunile sexuale, mânia sau agresivitatea?

- Şi, totuşi, nu ne lăsaţi nici o şansă? Dumnezeu nu credeţi că poate interveni ca să-i păzească pe copii de aceste influenţe nefaste?

- Cred că nu este potrivit să privim lucrurile în felul acesta. Noi ştim că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, dar este o taină faptul că Dumnezeu nu trece peste libertatea noastră. De altfel, un cunoscut părinte duhovnicesc a răspuns foarte ferm la această întrebare: „Nu avem voie să-L ispitim pe Dumnezeu”. Omul are libertatea să facă ceea ce doreşte, iar asta înseamnă că Dumnezeu nu poate fi luat ca şi acoperitor al greşelilor noastre. Libertatea înseamnă şi să suportăm consecinţele căderii. Dacă facem ceva care ne strică sănătatea – creierul, în situaţia noastră – să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să intervină în chip minunat pentru a ne vindeca de răul pe care ni l-am produs cu bună ştiinţă. Dumnezeu ne poate înştiinţa într-un fel anume că suntem pe o cale greşită, însă dacă noi perseverăm în rău vom primi ceea ce am căutat, căci, încă o dată, aceasta este în fond efectul unei libertăţi prost înţelese.

- Ce ar putea face părinţii pentru a fi recuperate infirmităţile pe care spuneţi că le poate provoca vizionarea?

- Copiilor trebuie să li se ofere acel mediu şi acele experienţe necesare vârstei. Am acordat mai mult spaţiu pe parcursul cărţii „Efectele televiziunii asupra minţii umane” pentru înţelegerea a ceea ce înseamnă o bună stimulare a minţii copiilor. Altminteri, nu este nimic deosebit. Copiii au nevoie în primul rând de afectivitatea părinţilor, trebuie să li se vorbească, căci cuvântul mamei şi al tatălui joacă un rol esenţial în lărgirea ariilor neuronale, atunci când copilul se implică activ şi personal în această comunicare. Copiii au nevoie de natură, de efort fizic, trebuie să se implice în jocuri care le stimulează imaginaţia…

- Am vorbit până acum numai despre copii. Adulţii sunt în afara pericolului?

- Deloc. Numai că la copii degradarea creierului este mult mai rapidă şi are un caracter preponderent structural, căci ei se află în perioada de dezvoltare a minţii, pe când la adulţi afecţiunile sunt mai mult de natură funcţională. Însă şi la adulţi se produc, în timp, degenerări ale reţelelor neuronale ale emisferei stângi şi ale cortexului prefrontal. Şi la ei se manifestă efectul hipnotic şi cel de dependenţă, şi lor le slăbeşte memoria, atenţia, motivaţia sau alte abilităţi mentale superioare.

- Ce putem face?

- În primul rând, trebuie conştientizat fenomenul. Asociaţia Americană de Pediatrie insistă mult asupra limitării timpului petrecut de copii în faţa ecranului. Ei susţin că, până la doi ani, nicidecum nu trebuie lăsat copilul la televizor, iar după, pe toată perioada vârstei şcolare, timpul de vizionare (televizor, calculator, video) nu trebuie să depăşească una sau cele mult două ore zilnic. Alţi neuropsihologi şi specialişti în educaţie din America sunt de părere că până la vârsta de 5-6 ani copiii nu ar trebui să se uite la televizor. Pentru adulţi, ce să spunem?… Este o problemă de luciditate şi de responsabilitate. Nu cred, şi este o chestiune de bun simţ, că omul s-a născut pentru a-şi petrece o mare parte din viaţă în faţa unui ecran.

Interviu realizat de Mariana Ienăchescu

Material apărut în nr. 15 din “Familia Ortodoxă”.

Sursa

Prof. Ilie Bădescu despre Războiul împotriva omului, a omenirii și a lui Dumnezeu prin intermediul televizorului

“Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.


Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii.

Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (”Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:

- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;

- actul televizual a inlocuit actul religios;

- tainele au fost substituite de mistere;

- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru;

- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

“Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea.

Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;

b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos: “E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre  Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”. Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor.

Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifurcatia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.

Nota: Trimiterile se regasesc in cartea din care am extras acest fragment – NOOLOGIA a Prof. Ilie Bădescu.
Sursa

Efectele televiziunii si ale internetului asupra sanatatii mentale - Virgiliu Gheorghe

Imbecilizarea prin Televiziune -Virgiliu Gheorghe

Televizorul – “mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii”

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel încât să nu existe în primul rănd curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. În loc să stăm la televizor şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.

Omul, când se naşte şi este botezat, e curat, copilul are o fire omenească curată, dar vezi, cu televizorul, de mic copil, bagă într-însa destrămarea, adică necurăţia, necurăţia trupului şi a sufletului.

Părinte, dar acest televizor, “duşman al omului”, nu se poate gospodări totuşi, în mică parte, cât de cât?

Păi cum, cum să-l gospodăreşti? Că acolo ţi-arată ce-i rău.

Ţi-aduce aminte de păcat, într-adevăr, dar…

Atuncea, ca să te uiţi la televizor şi să nu-ţi aduci aminte de păcate, trebuie să fii îndumnezeit.

Aşa e.

Da’ aşa, copilul, firea, nu numai copilul, firea orişicăruia, firea te trage la cele rele. Că ce arată la televizor? Arată la televizor numai ce i place omului, patimilor lui.

Şi dacă am încerca să facem o selecţie. Adică să ne uităm la ce-i folositor pentru suflet. Că sunt şi documentare, sunt şi…

Sunt, dar omul e neputincios. El zice: “Am văzut că o zis aşa”… “Ia să vedem ce mai zice despre asta”…

Da, da, da. Deci dacă avem televizorul în faţă nu putem să-l avem pe Dumnezeu.

S-a terminat! Cum să-l ai, cum să-l ai? Că omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Da, aşa este.

Din tinereţile lui îi plecat. Eee!… Slavă lui Dumnezeu! (Conv. cu trei preoţi din Moldova, 10-06-2002)

Părinte, ce să facem? Acum e o mare problemă cu televizorul în lume. Se ştie că face rău minţii şi vieţii, iar tinerii sunt foarte atraşi.

Vedeţi, sfinţia voastră, cu câtă diplomaţie intră Satana în omenire ca să o distrugă!… Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru că el este duh, duhul răutăţii, vistierul tuturor răutăţilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ţi le arată făţiş.

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel ca să nu existe în primul rând curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. Vedeţi, conducătorii televiziunilor sunt nişte oameni, se dă de înţeles, cu totul daţi răutăţii, căci ar putea să arate în televizor cele mai bune lucruri pentru ca omenirea să se îndrepteze, să meargă pe calea adevărului, să fie aproape de sfaturile şi povăţuirea Bisericii, ca sufletul să fie curat şi neîntinat. Din contra, ei arată felurite nevoi ale lumii, nevoi rele, fiindcă “omul e plecat spre cele rele din tinereţile lui”.

Acuma, dacă din tinereţile omului arăţi lucruri rele, acelea se instalează în sufletul şi în inima lui până când de-acuma chiar spune că-s fireşti, că-s lucruri fireşti. Şi uite cum devine omenirea desăvârşit netrebnică înaintea lui Dumnezeu. Vezi? Clar spune însuşi Domnul: “întru împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic spurcat, necurat sau întinat.” Da’ acuma, dacă la televizor arată felurite feluri de feluri spre distracţie, spre hrănirea păcatului, cum o să ajungem atuncea în împărăţia lui Dumnezeu?

Trebuie mare băgare de seamă, că-i făţiş răul, împărăţia lui Antihrist. E făţiş, ca să distrugă omul să nu mai fie… Şi doar scrie în Sfânta Carte: “Domnul va pierde pe tot cel ce curveşte”. Că vezi, chiar dacă nu curveşti trupeşte, dar dacă tu vezi spurcăciuni şi fel de fel de întinăciuni la televizor, gata, ţi-e spurcată mintea! Şi de acolo omul întâi cade cu mintea, cu ideea, cu gândurile şi după aceea vine timpul de facem lucrarea şi cu fapta. Ce să faci?!

Asta vădit e lucrarea ispititorului.

Părinte, spuneaţi că se curveşte cu mintea uităndu-ne la televizor. Cum vine asta?

Păi sigur. Dacă te-ai împăcat cu păcatul acesta, ai curvit cu mintea şi nu mai poţi fi curat. De aceea, toate păcatele trebuie spovedite, şi cele cu gândul, că la Dumnezeu se va judeca şi gândul şi rămăşiţa gândului. Toate le ştie Dumnezeu. Ai început să gândeşti ceva şi n-ai terminat gândul acela… ei, şi acea rămăşiţă a gândului se va descoperi înaintea Bunului Dumnezeu.

De aceea, spovedania, mărturisirea trebuie făcută cu atenţie şi cu frica lui Dumnezeu şi cu speranţă, şi nu aşa, ca să spui ce-ai făcut şi “hai degrabă să ies afară să le fac tot pe acelea”. Nu! Cu speranţă ca să le tai desăvârşit! “Le-am făcut, Doamne, asta şi asta şi cutare, de-acum încolo, cu ajutorul Tău să nu le mai fac!” Şi atuncea eşti primit înaintea lui Dumnezeu, vorba ceea, ca cei doi bani ai văduvei. Vasăzică, erau puţini, dar, dacă i-o dus cu toată credinţa, văduva aceea a fost mai primită decât cei care o aruncat bogăţie mare în vistieria Bisericii. Eh! Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Părinte, cum de are atâta putere televizorul încât miliarde de oameni stau şi se uită la televizor, şi dacă este într-o casă vreunul, nu poti să nu te uiţi?

Ai văzut cu câtă diplomaţie Satana împărăteşte lumea? Dacă el are putere… Vezi?

Şi pe Mântuitorul, după ce o postit patruzeci de zile şi flămânzise, L-o luat duhul cel rău, că nu cunoştea că-i Mântuitorul, că-i Dumnezeu… L-o luat şi L-o dus în înălţările cele mai mari ale lumii şi I-o arătat toate împărăţiile pământului şi toate cele şi I-o zis: “Vezi, acestea toate sunt date mie şi cui vreau eu i le dau. Dacă vrei să te închini mie, eu ţi le dau Ţie.” Vezi că el vedea că-i o persoană dumnezeiască, dar era întunecat de Dumnezeu să nu cunoască că este însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Şi vezi că, Dumnezeu ca şi cum i-a dat dreptul că el îi stăpân, de aceea nu i-o zis: “Taci din gură, măi, ce spui minciuni? Nu sunt acestea ale tale, nu eşti tu stăpân”. Dumnezeu nu i-o zis nimica de aşa ceva. I-a zis: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”, adică: “Nu eşti tu vrednic de a Mă închina ţie”. Putea Dumnezeu să-l insulte, da’ vezi, teologii specifică precum că a vorbit cu Satana ca şi cum i-ar fi aprobat că el este stăpân peste omenirea asta.

De aceea trebuie mare atenţie şi să respectăm cele ce am învăţat din Sfintele Scripturi, din Sfânta Evanghelie, din toate sfintele cărţi, că Satana îi şmecher, el îi viclean, el îi duh şi bate la noi, să intre în mintea şi în inima noastră. Cum adică să intre? Cu patimile, că toate patimile omului sunt introduse de ispititorul, de vrăjmaşul. Şi după ce s-o întărit patimile în noi, de-acuma Satana se dă deoparte, şi noi lucrăm după patimile noastre şi el şade deoparte şi râde de noi.

Vezi că patimile, după ce se instalează în inima şi în mintea omului, devin ca o fire. De exemplu, e patima de a bea vin mult, de a fuma, sunt patimi. Da’ atâta se întăreşte patima aceea în om, că omul, după ce s-o înrădăcinat patima aceea, mai degrabă suferă să nu mănânce pâine decât să nu fumeze. Aşa şi toate celelalte patimi trupeşti, devin în sufletul şi în inima omului ca o altă fire, ca o fire. Şi uite, ajungi să spui: “E imposibil! Se poate lucrul ăsta, să nu mă duc eu la femei? Da’ nu se poate!” Vezi? Adică, se dă de înţeles că patima a prins rădăcini adânci şi, dacă e înrădăcinată în ideea omului, în adâncime, cu anevoie se dezrădăcinează patima. Nu-i imposibil, da’ trebuie mai multă osteneală.

De aceea, când orice lucru rău e la început, dacă ai sfătuitori şi dacă ştii cum să te lupţi, poţi să tai oricare patimă, ori minciuna, ori răutatea, oricâte, că doar câte răutăţi nu sunt pe faţa pământului şi intră în ideea noastră! Poţi să le tai, să le scoţi de la tine de la început, dacă este hotărâre. Dar noi suntem neputincioşi şi vine timpul că, aşa cum zice la Psaltire, “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Aşa devine omenirea.

Cu televizorul ăsta, mare ispită, mare nenorocire! Şi vezi, s-a ajuns acolo că familia care n-are televizor se numeşte o familie înapoiată. Vezi cum a devenit omenirea? Toate aceste răutăţi le socoteşte că-s de trebuinţă. Da’ nu-i adevărat! E lucrarea ispititorului.

Numai Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă!… Dar noi să ne facem datoria, să ne osârduim, să facem răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Răbdarea niciodată nu ruşinează, răbdarea totdeauna are harul ei, căci te bucură. Da’ oamenii-s neputincioşi: “Cât am să mai răbd?” Până la sfârşit, căci spune Mântuitorul: “Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”.

Părinte, se poate întâmpla ca televizorul să cultive unele patimi?

Ei, cum nu? De acolo te-ntăreşti în patimi, de-acolo te-ntăreşti. Vezi felurite feluri de întâmplări şi omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Asta o găsit ispititorul, televizorul! Vezi? E o înţelepciune mare, nu-s lucru mic toate înlesnirile astea, da’ vezi că le întrebuinţează oamenii spre dărâmarea lor, le întrebuinţează oamenii spre a se depărta de Dumnezeu. Ăştia pe care i-o luminat Dumnezeu şi o descoperit atâtea înlesniri, niciodată nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat şi am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”.. Eh!…

Nu este mai mare primejdie pentru fiecare dintre noi ca atunci când ai egoismul în tine.

Adică, dacă ai egoism, de-acuma te pui în locul lui Dumnezeu, nu te smereşti, să zici că “eu sunt praf şi cenuşă”, ci “eu am descoperit, eu am făcut!” Nu zici: “Mulţumesc Domnului, m-a luminat harul Sfântului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea şi în tot locul şi în tot momentul e cu noi şi am descoperit asta.” Nu, niciodată! Vezi? Egoismul. De aceea omenirea merge depărtată de harul Sfântului Duh.

Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în împărăţia Cerului, da’ sub nici un motiv nu poţi înainta cu mândria, cu înălţarea minţii.

Ispititorul ştie lucrul ăsta, că-i foarte deştept, Satana cel mare, şi de aceea seamănă în omenire înălţarea minţii, mândria, ca să nu poată înainta omul la împărăţia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde o fost împărăţia Satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care pe urmă o căzut din cauza mândriei, să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au apropiat de Dumnezeu. Da’ acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Numai cu smerita cugetare poţi ajunge acolo. De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru despre care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi să înţelegem că, uităndu-se la televizor, se înalţă mintea, se îngâmfă omul?

Mai e vorbă? Televizorul e un izvor nesecat al răutăţilor, al tuturor răutăţilor. Sigur că da. La televizor ar putea arăta nişte slujbe bisericeşti, ar putea pune nişte vorbitori despre cele dumnezeieşti, dar vezi că conducătorii televizorului sunt duşmanii Ortodoxiei.

Părinte, acum în fiecare familie este un televizor. Credeţi că televizorul poate ajuta la unitatea familiei?
Ajută la distrugerea familiei, în chip desăvârşit! La distrugerea familiei cu desăvârşire. Înţelegi? Chiar dacă nu vezi, nu auzi cutare la televizor, tot vor fi ispite în familie, totdeauna au fost ispite, că satana bagă zâzanie, dar altfel poţi să vorbeşti şi altfel poţi să te înţelegi cu soţia când nu te uiţi la televizor. Dar aşa, dacă a văzut toate răutăţile şi e convinsă că aşa-i cum a văzut şi acela-i adevărul, e foarte greu, foarte greu!

E foarte greu ca să ai şi televizor, şi copii mici, că de mici copii le arată acolo felurite feluri de răutăţi care se instalează în sufletul şi în inima copilului celui fără răutate. El e om sfânt, e băiat sfânt, harul Sfântului Duh îl acoperă, da’ dacă vede azi o răutate, mâine altă răutate, de-acuma zice că aşa trebuieşte, aşa-i firesc, aşa trebuie să fie. Foarte mare primejdie televizorul, cea mai mare primejdie!

Părinte, păcatele sunt vechi de când lumea, trufia, curvia, iar ispita uitatului la televizor este doar de vreo 50 de ani. Totuşi, de ce nu înţelege lumea că este rău?

Fiindcă lumea în cel rău zace! Vezi? Fiindcă lumea, până acuma, în cel rău zace, şi omul nu socoteşte că, dacă ar fi om duhovnicesc, om apropiat de Biserică, om care să respecte cu sfinţenie sfaturile şi povăţuirea Bisericii, atuncea s-ar gândi: “Măi, am stat o jumătate de ceas la televizor şi am văzut atâtea spurcăciunii Ia! Astă jumătate de ceas, de ce să nu fi stat eu deoparte şi să citesc dintr-o carte care să mă întărească în apropierea către Dumnezeu?” Că sunt sute şi mii de cărţi care ne sfătuiesc spre a putea căpăta mântuirea sufletului, nu-i aşa?

Vezi, lumea nu se gândeşte că televizoru-i făcut cu meşteşug vrăjitoresc ca să atragă pe om. “Ia să mai stau să mă uit la cutare, ia să vedem şi problema asta, să vedem cum e”, şi tot aşa…

Aşa e. Omul se duce la televizor şi-l deschide şi zice: “Să văd şi eu ce este”, şi după aceea nu mai poate să se dezlipească, stă ore în şir.

Vezi? De aceea, de aceea-i lucrarea ispititorului. Ca şi cum ar fi o vrăjitorie, ca şi cum ar fi…

Magie.

Da, magie, de aceea nu te poţi desprinde. Aşa-i. Da’ nu-i mai bine să nu-l ai în casă? Însă vezi cum a devenit omenirea? Dacă nu-l ai, de-acuma toţi cei din jurul tău te socotesc om înapoiat, un prost, un dobitoc. “Să n-aibă el televizor!?!”

Vezi cum a devenit omenirea? Împărăţia lui Antihrist s-o apropiat vădit. Eh!… Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne ajută orişicând. Orişicând.

Părinte, credeţi că poate trăi o familie fără televizor? Adică, dincolo de faptul că societatea, lumea din jur o să-i amendeze, poate să le fie mai bine fără televizor, să încerce să facă lucrul acesta?

Cum să nu! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu vor fi, veşnic! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu! În timpul acela care stai la televizor poţi să faci închinăciuni, să te rogi lui Dumnezeu, dar să te uiţi la televizor nu-i nici un folos. N-are nici un folos! De exemplu, noutăţile… Cu ce ne putem noi ajuta dacă aflăm noutăţile? Şi cu atât mai multe celelalte lucruri care le arată la televizor!

Televizorul există numai ca să te distrugă desăvârşit sufleteşte. Cum să nu se poată fără televizor? (Părintele râde) Vezi cum devine omul? Nu se mai poate depărta de păcat.

Oamenii trebuie încurajaţi, pentru că, săracii, mulţi zic: “Decât să fugă copiii în altă parte să se uite la televizor, mai bine să se uite la noi în casă la televizor.”

Păi asta-i, vezi!… Da’ tu trebuie să-i sfătuieşti. Ca părinte, eşti dator nu numai să aduci copii în lume, ci şi să-i sfătuieşti, de mici copii, ca atunci când ne-o duce Dumnezeu în viaţa viitoare, să poţi zice: “Na, Doamne, eu şi fiii pe care mi i-ai dat”. Că dacă-i laşi pe copii să se uite la televizor şi să facă tovărăşie cu fel de fel de tovarăşi care-s departe de adevăr, vezi, se strică omul. Acel rău intră degrabă în firea omului.

Trebuie ca părinţii să aibă mare silinţă să crească vlăstarele cele tinere, căci ce zice Dumnezeu? “Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt”. Atunci n-are putere vrăjmaşul. Da’ încet-încet, încet-încet, tu singur te tragi spre păcat, din pricina televizorului, a tovărăşiilor cu alţii copii destrăbălaţi, şi începe încet-încet să intre răutatea în inima cea apropiată de Dumnezeu. Da’ nu intră răutatea numai aşa, ci se instalează acolo, prinde rădăcini, şi de-acuma cu greu dezrădăcinezi obiceiul acela care intră în inima şi în sufletul tânărului vlăstar făr’ de răutate. De aceea mare atenţie trebuie familiilor ca să crească vlăstarele pe care le-o dat Dumnezeu.

Părinte, cum să facă o familie să se lase de televizor? Cum i-aţi sfătui? Pentru că e foarte greu, chiar dacă au dispoziţie să se lase de televizor, se pare că e aproape ca o patimă, e foarte dificil.

Prin sfătuire. De exemplu, cei care se căsătoresc… Cu persoana pe care o vei lua în căsătorie să te sfătuieşti dinainte: “Noi suntem români, dar nu numai români, noi suntem creştin-ortodocşi şi aşteptăm împărăţia Cerului cea fără de sfârşit. Ca s-o putem căpăta, trebuie să ascultăm sfătuirile Bisericii care veşnic ne învaţă cum trebuie să umblăm. Da’ dacă avem televizor, care-i folosul? Care-i folosul la televizor? În loc să stăm acolo şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.”

Da’ ce să zici, dacă omenirea o conduc nişte oameni desăvârşit nu cu Dumnezeu, ci cu duhul lumii acesteia!

Vezi? Suntem în al VIII-lea veac, jumătatea celui de-al VlII-lea veac… Numai Dumnezeu ştie cât ne va mai ţinea şi cum o să ne mai judece, da’ bine nu-i!

Părinte, dacă uitatul la televizor devine aproape ca o patimă, ar fi bine ca, precum de celelalte patimi, să se spovedească omul şi de aceasta?

Sigur că da. Vedeţi, omul când se duce şi se spovedeşte la Biserica Domnului, Biserica îl adună în faţa icoanei Mântuitorului Hristos. Te duci şi te spovedeşti fiindcă ai socotit că ai făcut un păcat şi L-ai supărat pe Dumnezeu, L-ai amărât şi te duci şi ceri iertăciune. Dar Dumnezeu şade cu mâinile întinse: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi primi pe voi”.

Acuma, să te duci cu scopul ca să te ierte şi să-ţi ajute să nu mai faci ceea ce s-a întâmplat de ai făcut! Nu-i aşa că, dacă te duci şi spui: “De la televizor, uite, m-am smintit că am văzut cutare şi cutare”, o să te ierte duhovnicul, ce-o să facă? Da’ acuma tu dacă te duci iar, şi iar faci lucrul acela, înseamnă că-i o spovedanie falsă.

Bine… şi în celelalte păcate de câte ori nu cădem! Dar ăsta, cu televizorul, este un lucru mai înfricoşat ca toate. De la alte patimi, că ai spus minciuni, că ai avut răutate şi cutare, poţi să te îndreptezi şi te-o iertat Dumnezeu, şi de-acuma poţi pune început bun. Dar cu păcatul ăstalalt, cu televizorul, iar o să găseşti fel de fel de imagini de acolo ca să te sminteşti din nou.

Deci imaginile acelea rămân în minte?
Da’ cum! Ce să zici? Lucru rău, lucru rău…

Părinte, aveţi mulţi ucenici care vin şi se spovedesc, şi din lume, din Grecia. Au probleme cu televizorul în casă?

Cum nu, cum nu? Sunt mulţi, mulţi! Sunt într-o stare, aşa, de-mi zic: “Părinte, îmi vine să mă duc să-i dau foc”. Eu le zic: “Şi ce, crezi că ai face rău?” Apoi îmi spun: “Da’ ce fac cu copiii, că de-acuma se duc la vecini să se uite”. Da’ de ce să se ducă?

Copiii, dacă-s mici, să înveţe carte, să se odihnească, pe urmă să le dai o ocupaţie, acasă, să citească sau, dacă eşti la ţară, să ajute ceva, ca să nu se ducă mintea numai la televizor. Vezi? Asta-i o patimă prin care ispititorul o reuşit, că ştie că toată omenirea e curioasă să vadă ceva. Şi o reuşit să distrugă omenirea.

Curiozitatea aceasta este demonică?

Apăi da, fiindcă a reuşit să distrugă. Acuma, ce poţi să sfătuieşti un creştin pentru care baza este în ceea ce vede la televizor? Oricât i-ai spune tu ceea ce scriu Sfintele Scripturi şi ceea ce ne sfătuieşte veşnic Biserica, el ascultă, aşa… Da’ el ştie ce s-o instalat în sufletul şi inima lui de mic copil, ceea ce spune televizorul.

Zilnic, câteva ceasuri.

Da, da. Dumnezeu să facă milă cu toată lumea, dar noi să ne osârduim cât putem, să nu devenim aşa încât să spunem “nu-i nimic asta!” Că dacă spui “cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic”, de-acuma ajungi să spui că “aşa cum merge toată lumea, aşa trebuie să merg şi eu neapărat”, şi ajungi să fii pradă ispititorului.

Când te duci în vizită la cineva şi are televizorul deschis, efectiv te captează. Iţi atrage privirea, ştiri, ce se întâmplă acolo…

Şi e un aşa meşteşug, că te pune ca să admiri cum de o făcut aşa, şi cum de se vede aşa de clar, şi cum…? E un lucru mare, dar vezi că ţi-arată acolo lucruri rele, fiindcă, cum am spus, conducătorii omenirii sunt departe de Dumnezeu şi caută aşa, ca toată omenirea să fie ca o dobitocie, cum se cheamă… “Am dreptul, dreptul omului!” Dreptul omului – ca să faci orice vrei şi să n-aibă dreptul altul să-ţi spună că ai o greşeală. Vezi?

Acuma ştiţi cum se gândesc oamenii… că dacă toată lumea se uită la televizor, unde se duce toată lumea, acolo se vor duce şi ei. Ştiţi, se gândesc că n-or să se piardă toţi care se uită la televizor, că şi cei din Biserică se uită.
Ce să mâi zicem?… Lucru simplu: cum ne vom aşterne, aşa ne vom odihni! Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem creştini, români creştin-ortodocşi, mult-puţin, ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim şi de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem. Ştim. Mult-puţin, ştim.

Să ne osârduim să-L mulţumim pe Părintele Ceresc şi să nu-L amărâm mai mult decât… cum se vede, toată lumea în cel rău zace. Uite, atâta ne-o rămas.

Credeţi că preoţii ar trebui să le atragă oamenilor în parohie atenţia asupra pericolului televizorului, să-i educe?

Cum nu, părinte?! Asta-i o învăţătură a Bisericii, nu a preotului. Preotul este dator veşnic să spună cele ce ne scrie Evanghelia, ceea ce ne scriu Sfinţii Părinţi îndumnezeiţi. Pe acelea se bazează Biserica.

Părinte, dar ştiţi ce zic preoţii? Că nu scrie nicăieri în învăţătura Bisericii să nu se uite omul la televizor.

Pentru că n-o existat, n-o existat înainte. Da’ acuma, de exemplu, teologii Bisericii, văzând cât de mare răutate aduce televizorul, nu-s datori ca să publice că este rău? Da’ dacă nu se găsesc… Nu se găsesc. Bine, da’ preoţii nu amintesc în biserică faptul că-i vătămător?

Puţini, prea puţini. Mulţi au televizor ei înşişi şi se uită la televizor mai mult sau mai puţin. Într-un fel, toată lumea se uită, părinte, ca să vadă ştirile, să vadă ce a mai apărut, cum a mai fost, deci cam toată lumea participă la realitatea asta. Şi e greu pentru un preot care se uită să spună credincioşilor: “Nu vă uitaţii! Atracţia e foarte mare, că, dacă nu vezi ce este la televizor, ai senzaţia că eşti în afara lumii, eşti în afara cunoştinţei lumii, nu ştii ce se întâmplă în lume, cum este…

Tot ce este important pare să fie la televizor, tot ce se petrece important în lume. Şi, cum oamenii trăiesc prin informaţiile astea, atunci acestea sunt în mintea lor, acestea ocupă toată viaţa omului modern, a omului din zilele noastre. Toată viaţa el asta ştie: ce se întâmplă la televizor. Asta discută în familie asta discută cu prietenii, asta este politicul, totul… Totul este numai ce se aude, ce se vorbeşte… Apare o altă lume.

Vezi, astea-s toate, cum să spun, învăţăturile lui Antihrist. Toate astea sunt de la apostolii lui Antihrist, ca să distrugă omenirea. Vezi? Ca să distrugă omenirea, să nu mai ştie ce spune Biserica şi ce ne învaţă Sfintele Scripturi din Vechiul şi Noul Testament. De s-ar putea spune la televizor, s-ar termina vreodată învăţăturile Bisericii, învăţăturile Vechiului şi Noului Testament, s-ar termina vreodată? Niciodată! Da’ uite că faptele, toate-s rele.

Deci credeţi că Biserica ar trebui să atenţioneze oficial ca oamenii să se îndepărteze de televizor ca să-şi salveze viaţa duhovnicească?

Sigur, sigur! Pentru că ăsta-i adevărul! Tu, ca păstor sufletesc al oilor celor cuvântătoare, eşti dator să arăţi drumul adevărului, să arăţi ce te vatămă şi ce te ajută ca să poţi căpăta fericirea.

Nu există riscul să fie acuzată Biserica de extremism, fundamentalism, ştiţi, cum se zice acuma, de înapoiere? Ştiţi că, dacă Biserica cere ca să se facă ceva care pare contra mersului firesc al lumii, aşa cum lumea consideră că acesta este un mers firesc, când Biserica face o astfel de afirmaţie, în general toţi sar, toţi spun că e înapoiată, că nu înţelege progresul. Şi atunci Biserica ori oamenii Bisericii se tem să intre în conflict cu curentul acesta, cu moda aceasta, cu televizorul sau cu altele… Există acest pericol?

Ei, datoria noastră este ca să nu ne ruşinăm, să nu ne temem, pentru că ăsta-i adevărul. Că nu-i ceva ca să te întrebi: “Oare o fi aşa?” Noi suntem convinşi că ăsta-i adevărul. Şi fiindcă suntem convinşi că-i adevărul, trebuie să-l spunem în gura mare la toată lumea.

Vedeţi, sute şi mii şi milioane de mucenici şi-o vărsat sângele, şi ce le spuneau? “Tu acasă ţine cum vrei, dar numai să zici că sunt buni idolii.” Vedeţi? Dar nu, nici atâta nu voiau! Ş-aşa s-o ţinut Ortodoxia la înălţime.

Aşa şi noi acuma – datoria Bisericii şi a conducătorilor şi a fiecărui creştin este să nu ne ruşinăm de adevăr. Da, lumea aşa e: “E bun televizorul, e bun cutare, sunt bune”, da’ adevărul, uite, acesta este – ce-am apucat de la cei vechi, când lumea era apropiată de Dumnezeu. Da’ acuma se spune că “cei vechi au fost nişte oameni naivi, nişte oameni înapoiaţi, şi noi suntem adevărul”. Vezi? împărăţia lui Antihrist.

În spatele cuvântului adevărului este Dumnezeu care ne apără în mărturisire.

Sigur că da, sigur!

Cuvântul este o energie şi o putere a Bisericii, nu? Adică, cuvântul e profetic.

Sigur, sigur! Biserica are stâlpi foarte durabili, pe care nu-i pot răsturna nici porţile iadului. Dar vezi că trebuie… conducătorii Bisericii trebuie să se hotărască aşa ca mucenicii, că altfel nu poţi reuşi. Dar acuma aşa zic unii: “Dacă oi vorbi, mă dă jos, dacă-s episcop, mă dă jos”. Preotul la fel: “Dacă voi vorbi… eu am familie şi îmi spune că mă cateriseşte”. Şi fel de fel de fel de… toate lucrările ispititorului. (Conv. cu Virgiliu Gheorghe, 27-03-2002)

Părinte Dionisie, suntem deseori puşi în situatii delicate, în contact cu oamenii, cu mass-media, prin televizor, prin reviste, prin cărţi care sunt expuse, să spunem, pe stradă. Cum se poate păstra puritatea sufletească? Fără să vrei, te izbeşti de prostiile lumii acesteia.
Păi vezi? Lumea în cel rău zace. Ideea asta s-o avem în cugetul nostru, că asta a spus-o Harul Sfântului Duh prin gura proorocilor şi prin gura Sfinţilor Părinţi: “Lumea în cel rău zace”. Acuma, dacă lumea în cel rău zace, trebuie să ne păstrăm curate văzul, pipăirile şi toate celelalte apropieri care ne vatămă. Aşa-i.

Da’ vezi, de ce se zice de “stăpânitorul lumii acesteia”? Fiindcă nu sunt conducători apropiaţi de Dumnezeu care să conducă omenirea, se pun la televizor felurite de feluri de chestiuni pe care ţi-e ruşine şi să le gândeşti. Da’ dacă le vezi, de-acuma vrând-nevrând, cazi. Oameni bătrâni care erau sfinţi şi curaţi, eh, văzând cele ce-s la televizoare, au căzut iar în necurăţie.

Că acesta e cel mai mare har dumnezeiesc, “Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt”! De aceea, dacă ai curăţia sufletească şi trupească, de-acuma eşti apropiat de Dumnezeu. Acolo se bagă Satana şi face cel mai mult război, ca să nu fim curaţi, că dacă suntem întinaţi, Harul Sfântului Duh nu stă asupra celui necurat, se depărtează. Aceea-i primejdia cea mai înfricoşată.

Înainte era omenirea apropiată de Dumnezeu, da’ acuma, cum îmi spunea un bătrân care o venit şi s-o mărturisit, zice: “Părinte, eşti bătrân, da’ acuma, dacă ai vedea cum trăieşte lumea şi ce arată la televizor, te-ai sminti şi tu singur.” Atâta o progresat împărăţia Satanei în lume!

Cu televizorul ăsta se zice că-i înţelepciune, da’ uite că… înţelepciune este, că doară la televizor ar putea pune numai sfătuiri duhovniceşti, ar putea pune numai cântări duhovniceşti, îngereşti, ar putea pune înţelepţii duhovniceşti care sfătuiesc omenirea până la lacrimi ca să se întoarcă la pocăinţă… Da’ ei, nu! Pun şi de acelea ca să te înşele, după cum se spune, că eu nu ştiu ce vasăzică televizorul, pun şi de acelea, da’ cele mai multe pun de astea care plac întregii omeniri. Şi vatămă prima dată tineretul, că, dacă vatămă tineretul, s-a terminat, întreaga omenire e în pericol. (Conv. cu Pr. Gheorghe Boboia)

În lume, acuma, meşteşugurile pe care le-au instalat autorităţile, cei care conduc omenirea, nu-s pentru altceva decât numai ca să te dărâme desăvârşit. În casele dumneavoastră aveţi televizor?

Avem.

Ei, vedeţi? Da’ dacă n-ai avea televizor, te-ar socoti lumea că eşti înapoiat.

Da. Ar zice: “S-a pocăit ăsta. S-a făcut sectar.”

Ai văzut? Ai văzut acuma cum împărăţeşte Satana? Dacă eşti creştin bun, de-acuma te socoteşte că eşti înapoiat. Ce să mai zici?

Suntem în timpurile lui Antihrist. Toate scrierile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ne spun aşa: noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi în veacul al VIII-lea o să fie mari schimbări spre cele rele, adică mari schimbări contra adevărului. Adevărul este Iisus Hristos, adevărul este credinţa ortodoxă. Mari schimbări o să fie – toată omenirea apucă pe alt drum, drumul patimilor, ca să-L supere pe Dumnezeu, ca să nu-L mulţumească pe Dumnezeu viaţa oamenilor.

Şi aşa, acuma, fiindcă s-a apropiat vremea venirii lui Antihrist, apostolii lui Antihrist cunosc că, atâta timp cât Ortodoxia va fi la înălţime, nu poate să împărăţească Antihrist, cu toate că el o să vină cu mare vicleşug. Antihrist o să vină ca şi cum ar fi cel mai bun om, cel mai apropiat de Dumnezeu, până când va înşela toată omenirea ca să îi slujească lui, până când ne va pune pecetea pe frunte şi pe mână, şi după aceea se va arăta răutatea lui. (2001)

Părinte, cum să facă generaţiile tinere, că vedem că lupta vrăjmaşului e mare? Vedeţi că te aruncă, te distruge cu totul.

Vezi, Sfânta Scriptura ne-a anunţat de atâta amar de ani că în timpurile astea se va strica omenirea cu desăvârşire. Adică lucrează ispititorul vădit în tot pământul.

S-a mărit lucrarea ispititorului sau a slăbit omenirea?

Apoi sigur, lucrarea ispititorului a fost totdeauna mare, dar omenirea a slăbit. Că tot vrăjmaşul o făcut “propagandă”… na, cum spune toată lumea, că oricât de sfânt ai fi, dacă te uiţi la televizor pe anumite posturi, nu poţi ca să nu greşeşti. Nu poţi ca să nu greşeşti! Cum îmi spunea cineva despre un bătrân de 80 de ani şi de femeia lui, mai tânără oleacă. Bărbatul s-o dus să se uite la televizor şi l-o apucat patima, îngrozitor. S-o dus la femeie să-şi facă poftele… şi ea: “Nu! Da’ ce, eşti nebun, ai înnebunit?”

-Nu!

“Dar de unde ţi-o venit nebunia asta?”

-Na, uite, m-am uitat la televizor şi, văzând cum făceau aceia păcate, mi s-a aprins şi mie trupul.” La 80 de ani! Vezi? Vezi ce lucrare a Satanei, ca să nu rămâie nimenea curat pe faţa pământului!? Suntem în timpurile cele mai de pe urmă. S-a terminat! (2003)

Conducătorii omenirii le pun oamenilor televizorul, încă de mici copii. Pun şi bune, să te amăgească, ca să pună şi pe cele mai rele. Adică pun la televizor patimile spre care omul se pleacă încă de mic copil. Vezi? Şi acuma spune-i la copil de credinţă, de cutare, când el a văzut la televizor alte gogomănii. Şi omul se pleacă spre cele rele din tinereţile lui, cum spune Sfânta Carte. Ei, de aceea trebuie băgare de seamă!

Mai toţi tinerii din ziua de azi care ajung să facă fărădelegi tot aşa zic: cum au văzut la televizor, aşa au făcut şi ei.

Vezi unde o ajuns omenirea? Asta-i armata lui Satana, a lui Antihrist. Vezi? Cum mai e cu putinţă să mai ţină Dumnezeu omenirea? Vorbim de creştinătatea noastră, da’ nici păgânii nu fac lucrul ăsta, şi păgânii tot au o lege oareşicare. Ce să zici? Eh, trebuie pocăinţa, părinte, pocăinţă, să ne ierte Dumnezeu, că nu suntem bine.(2002)

(extras din Staretul Dionisie – Lumea si vremurile de pe urma – Vol. 2)

Sursa