miercuri, 5 octombrie 2011
luni, 3 octombrie 2011
Idolatria undelor
,, Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării.“ (Iisus, fiul lui Sirah 2, 1-2)
Sclavi ai tehnicii
Începând din anii ’80 încoace au apărut foarte multe ecranizări, mai ales la Hollywood, ale căror scenarii vorbesc despre o dictatură a roboţilor asupra omenirii. În unele dintre acestea acţiunea este teleportată într-un anume viitor, în care roboţii vor ieşi de sub controlul oamenilor şi vor prelua controlul întregii lumi, ajungând să-i transforme în sclavi pe cei care i-au creat. Lăsând deoparte succesul unor asemenea ecranizări, trebuie să recunoaştem că şi printre regizori există oameni foarte capabili care au darul de a intui linia pe care se îndreaptă omenirea. Cel mai elocvent exemplu de astfel de oameni capabili îl avem în persoana lui Jules Verne: scria despre submarin prezentând detaliat toate componentele acestuia într-un timp în care aşa ceva era de domeniul fantasticului. Şi iată că submarinele au devenit o realitate banală.
Deşi scenariile hollywoodiene sunt uşor exagerate, ele pleacă de la o realitate contemporană –omul a devenit dependent de aparatele şi roboţii oferiţi de progresul tehnicii. Odată cu acest progres are loc şi un regres în ceea ce priveşte viaţa spirituală: omul a uitat să contemple, să se bucure de natură, să se delecteze în urma unei plimbări în aer liber, să facă mişcare sau să redescopere plăcerea lecturii. Practic luăm totul de-a gata, fără a mai face un anume efort intelectual. Vrem să aflăm ceva despre Vlad Ţepeş? Nu mai citim, pentru că găsim pe Internet. Ori acest lucru nu ne mai predispune la muncă, la cercetare, căutare într-o bibliotecă – care ne dau răgaz de gândire, de asimilare. Astfel ne transformăm, uşor, uşor, în nişte fiinţe mecanizate, sclavi ai tehnicii, care nu este rea în sine, ci rău este modul exagerat în care o folosim.
Devorator de vieţi
Un alt aspect deloc de neglijat îl reprezintă acapararea vieţii noastre prin intermediul undelor. Televizorul a devenit în ultimul timp un adevărat idol, nelipsit în casele noastre, care ne absoarbe toată vlaga, făcându-ne să uităm de Dumnezeu, de familie şi copii. Ca şi Internetul, acesta nu este un rău în sine, ci o realitate a dezvoltării societăţii umane. Cei care văd în televizor pe Diavol exagerează fără doar şi poate, dar utilizarea exagerată a acestui aparat poate duce la devieri periculoase ale vieţii noastre. Prin intermediul undelor primim un amalgam de informaţii din care este destul de greu să selectezi binele de rău, iar în acest sens e nevoie de o auto-educaţie permanentă. La televizor putem urmări filme istorice care ne îmbogăţesc cunoştinţele şi ne ajută să aflăm despre trecutul, tradiţia şi cultura altor naţiuni; vizionăm spre exemplu ,,Festivalul George Enescu“, care ne îmbogăţeşte cultura muzicală; canalele sportive ne ajută să înţelegem că sportul este sănătate; suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în lume etc. Dar există şi programe TV care încurajează violenţa, oportunismul sau câştigul fără muncă prin emisiuni de genul ,,euro-bingo“. Telenovelele (mai nou de calitate diferită, pentru a-i prinde în joc şi pe cei care nu agreează prostul gust al serialelor sud-americane) induc treptat anumite concepţii de viaţă iluzorii. Programele de aşa-zis folclor ni le prezintă pe cele mai agramate „vedete” post-decembriste: maneliştii. Maneaua a devenit o adevărată plagă socială în România şi un pericol real pentru tradiţiile şi chiar fiinţa poporului nostru.
La toate acestea există şi alternative: filme bune, educative, muzică bună şi cărţi bune. Nu trebuie să renunţăm complet la televizor, deşi sunt oameni care au făcut-o şi trăiesc foarte bine. Însă avem mare nevoie de discernământ. „Toată înţelepciunea vine de la Domnul şi cu El este în veac“, spune aceeaşi Carte a înţelepciunii lui Isus Sirah. Iar a selecta înseamnă înţelepciune. Biserica ne învaţă calea echilibrului, să avem o măsură în toate, şi un lucru esenţial pentru viaţa noastră: capacitatea de a discerne.
Robie sau libertate?
Fără această capacitate de a discerne, omul sau copilul care petrece foarte multe ore în faţa televizorului intră într-o experienţă delocalizată spaţio-temporal, care poate avea efecte halucinatorii. Întâlnim adesea persoane care trăiesc într-o realitate iluzorie, dictată nu de experienţa lor, ci de ceea ce văd la TV, sau copii agresivi care se luptă cu „monştri”, adesea „confundându-i” cu cei din jurul lor, pe care îi lovesc sau le vorbesc urât. Aceste stări sunt stări de robie, de dependenţă, din care nu se poate ieşi decât cu multă luptă şi rugăciune.
Sfântul Apostol Pavel a spus, plin de înţelepciune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (I Corinteni 10, 23). Tot înţeleptul Iisus Sirah spune: „Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură. (…) Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură. Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face. Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.“ (31, 31-35)
Ortodoxia ne învaţă cumpătarea, dreapta-măsură. Iar dreapta-măsură înseamnă să fii liber, adică să nu fii stăpânit de nimic. Nici de băutură, nici de bârfă, nici de mâncare, nici de televizor, nici de calculator. De nimic.
Pr. Ştefan Botoran
Sclavi ai tehnicii
Începând din anii ’80 încoace au apărut foarte multe ecranizări, mai ales la Hollywood, ale căror scenarii vorbesc despre o dictatură a roboţilor asupra omenirii. În unele dintre acestea acţiunea este teleportată într-un anume viitor, în care roboţii vor ieşi de sub controlul oamenilor şi vor prelua controlul întregii lumi, ajungând să-i transforme în sclavi pe cei care i-au creat. Lăsând deoparte succesul unor asemenea ecranizări, trebuie să recunoaştem că şi printre regizori există oameni foarte capabili care au darul de a intui linia pe care se îndreaptă omenirea. Cel mai elocvent exemplu de astfel de oameni capabili îl avem în persoana lui Jules Verne: scria despre submarin prezentând detaliat toate componentele acestuia într-un timp în care aşa ceva era de domeniul fantasticului. Şi iată că submarinele au devenit o realitate banală.
Deşi scenariile hollywoodiene sunt uşor exagerate, ele pleacă de la o realitate contemporană –omul a devenit dependent de aparatele şi roboţii oferiţi de progresul tehnicii. Odată cu acest progres are loc şi un regres în ceea ce priveşte viaţa spirituală: omul a uitat să contemple, să se bucure de natură, să se delecteze în urma unei plimbări în aer liber, să facă mişcare sau să redescopere plăcerea lecturii. Practic luăm totul de-a gata, fără a mai face un anume efort intelectual. Vrem să aflăm ceva despre Vlad Ţepeş? Nu mai citim, pentru că găsim pe Internet. Ori acest lucru nu ne mai predispune la muncă, la cercetare, căutare într-o bibliotecă – care ne dau răgaz de gândire, de asimilare. Astfel ne transformăm, uşor, uşor, în nişte fiinţe mecanizate, sclavi ai tehnicii, care nu este rea în sine, ci rău este modul exagerat în care o folosim.
Devorator de vieţi
Un alt aspect deloc de neglijat îl reprezintă acapararea vieţii noastre prin intermediul undelor. Televizorul a devenit în ultimul timp un adevărat idol, nelipsit în casele noastre, care ne absoarbe toată vlaga, făcându-ne să uităm de Dumnezeu, de familie şi copii. Ca şi Internetul, acesta nu este un rău în sine, ci o realitate a dezvoltării societăţii umane. Cei care văd în televizor pe Diavol exagerează fără doar şi poate, dar utilizarea exagerată a acestui aparat poate duce la devieri periculoase ale vieţii noastre. Prin intermediul undelor primim un amalgam de informaţii din care este destul de greu să selectezi binele de rău, iar în acest sens e nevoie de o auto-educaţie permanentă. La televizor putem urmări filme istorice care ne îmbogăţesc cunoştinţele şi ne ajută să aflăm despre trecutul, tradiţia şi cultura altor naţiuni; vizionăm spre exemplu ,,Festivalul George Enescu“, care ne îmbogăţeşte cultura muzicală; canalele sportive ne ajută să înţelegem că sportul este sănătate; suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în lume etc. Dar există şi programe TV care încurajează violenţa, oportunismul sau câştigul fără muncă prin emisiuni de genul ,,euro-bingo“. Telenovelele (mai nou de calitate diferită, pentru a-i prinde în joc şi pe cei care nu agreează prostul gust al serialelor sud-americane) induc treptat anumite concepţii de viaţă iluzorii. Programele de aşa-zis folclor ni le prezintă pe cele mai agramate „vedete” post-decembriste: maneliştii. Maneaua a devenit o adevărată plagă socială în România şi un pericol real pentru tradiţiile şi chiar fiinţa poporului nostru.
La toate acestea există şi alternative: filme bune, educative, muzică bună şi cărţi bune. Nu trebuie să renunţăm complet la televizor, deşi sunt oameni care au făcut-o şi trăiesc foarte bine. Însă avem mare nevoie de discernământ. „Toată înţelepciunea vine de la Domnul şi cu El este în veac“, spune aceeaşi Carte a înţelepciunii lui Isus Sirah. Iar a selecta înseamnă înţelepciune. Biserica ne învaţă calea echilibrului, să avem o măsură în toate, şi un lucru esenţial pentru viaţa noastră: capacitatea de a discerne.
Robie sau libertate?
Fără această capacitate de a discerne, omul sau copilul care petrece foarte multe ore în faţa televizorului intră într-o experienţă delocalizată spaţio-temporal, care poate avea efecte halucinatorii. Întâlnim adesea persoane care trăiesc într-o realitate iluzorie, dictată nu de experienţa lor, ci de ceea ce văd la TV, sau copii agresivi care se luptă cu „monştri”, adesea „confundându-i” cu cei din jurul lor, pe care îi lovesc sau le vorbesc urât. Aceste stări sunt stări de robie, de dependenţă, din care nu se poate ieşi decât cu multă luptă şi rugăciune.
Sfântul Apostol Pavel a spus, plin de înţelepciune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (I Corinteni 10, 23). Tot înţeleptul Iisus Sirah spune: „Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură. (…) Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură. Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face. Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.“ (31, 31-35)
Ortodoxia ne învaţă cumpătarea, dreapta-măsură. Iar dreapta-măsură înseamnă să fii liber, adică să nu fii stăpânit de nimic. Nici de băutură, nici de bârfă, nici de mâncare, nici de televizor, nici de calculator. De nimic.
Pr. Ştefan Botoran
luni, 12 septembrie 2011
Efectele televizorului asupra copilului
Deunăzi, o voce tunătoare izbucnind din interiorul cutiei pe care îndeobşte o numim televizor, anunţa: ,,Urmăriţi programul nostru! Noi facem irealul să pară cât se poate de real!’’.
Este evident vorba de un slogan publicitar, un promo agresiv pentru un film de acţiune. De când televiziunea se manifestă în procente îngrijorătoare, mai mult ca un instrument de manipulare, ca instrument al satanei, ci nu ca un paliativ, astfel de manifestări agresive, menite să scuture fiinţa să o descentralizeze şi să o înrobească, se fac simţite zilnic la orice oră, pe orice program, fie el chiar un program ce se adresează copiilor.
Cine poate oare să transforme prin intermediul lumilor imaginare, irealul în real, întunericul în lumină, minciuna într-un adevăr relativ? Doar acel cineva sau ceva care se opune actului fundamental al creaţiei, ca operă a lui Dumnezeu, doar acela care nu recunoaşte că Dumnezeu a creat lumea văzută şi lumea nevăzută şi că alte lumi sunt plăsmuiri.
Pe firul imaginaţiei păcătoase, a ,,lumilor’’ virtuale şi fantasmelor, oamenii din faţa televizorului, în special copiii, de câteva decenii încoace, se închină unui nou idol: televiziunea. Unii petrec ziua întreagă în faţa ecranului, dintr-o foame de imaginar greu de explicat, dintr-o foame de păcat care nu are raţiuni decât pur umane şi distructive. Astfel copilul, chiar şi prin intermediul unui ,,inofensiv’’ desen animat, se plimbă pe planete inventate, combină specii, participă la distrugere şi crimă, consimte la existenţa zeilor, semizeilor şi eroilor fabuloşi. În faţa televizorului copilul tresaltă, explodează, chiuie, exultă, râde sau plânge, exact în momentul în care paşii săi ar trebui să fie îndreptaţi spre cunoaşterea naturii, spre plimbări în parc sau locuri de joacă, spre cărţi formative sau lecturi uşoare, spre cunoştinţe care au duhul lumii neizvorât din satanisme, ci ancorat în firescul naturalului sădit de Dumnezeu în om.
Copilul nu mai admiră florile; el vrea să fie Harry Potter şi din flori să facă şerpi. Copilul nu mai admiră alţi copiii care îl îndeamnă să participe la jocuri nevinovate; el admiră hoardele, armatele de ,,orci’’, ca cele din ,,Stăpânul inelelor’’, gata oricând să ucidă şi să distrugă pentru a câştiga de partea lor, puterea unui inel magic şi mincinos. Copilul numai surâde când mama sa îl ia în braţe şi îl provoacă să înveţe un cântecel sau o poezie; el este destul de ,,bărbat’’, sau destul de ,,coaptă’’, dacă este fetiţă, încât să vorbească deja o engleză stâlcită şi să înjure. Engleza ,,buclucaşă’’ a învăţat-o, de exemplu, în serialul The Tofus, care îi îndeamnă pe cei mici, sub pretextul dragostei de natură să fie excentrici, să mediteze în poziţii yoga şi să caute starea de nirvana. De înjurat, a învăţat să înjure după ce părinţii i-au îngăduit să urmărească seriale ,,de comedie ‘’, periculos de obscene, cum ar fi ,,La bloc’’, ,,Gogomanii’’ sau ,,Meseriaşii’’.
Tot ce ne îndepărtează de natural de creaţia lui Dumnezeu, de frumuseţea zidirilor este crimă împotriva bietului suflet. Frumuseţea mării, semeţia munţilor, seninul cerului, diversitatea animalelor, farmecul deosebirii plantelor, strălucirea pietrelor, îmbinarea armonioasă a mirosurilor, ospăţul îmbelşugat în de toate pe care ni-l oferă natura, stări şi lucruri cântate şi aplaudate de Sfântul Grigorie de Nazianz în Cuvântările despre Dumnezeu, sunt lăsate la urmă. Spiritul de turmă, modernismul, mondenul, cochetăria şi snobismul cheamă lumi ireale, virtuale, imaginare, care cel mai adesea sunt satanice.
Când, ore în şir, stăm la televizor şi ne cantonăm în virtual, în acelaşi timp, nu recunoaştem actul de creaţie al lui Dumnezeu şi ne asumăm respingerea de bunăvoie a naturii, a zidirilor şi a frumuseţii desâvârşite a lucrărilor treimice. Noi şi copiii pe care îi îndemnăm să devină devoratori de televiziune devenim asemenea lui satan, care nemulţumit de cele create cu perfecţiune de Dumnezeu, a vrut să devină el însuşi ca un dumnezeu şi s-a răzvrătit, îndemnând şi alte duhuri la răzvrătire. Ca părinte, când îi las copilului ore în şir telecomanda dându-i suprema libertate să aleagă ce vrea dintr-un program TV, sunt ca acest satan, care în răbufnirea sa violentă de a fi împotriva lui Dumnezeu, a devenit capabil să dărâme o parte semnificativă din stelele cerului: ,,Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ’’ (Apocalipsa 12,4). Îi dărâmăm copilului conştiinţa, îi dărâmăm bucuria de a fi, îi dărâmăm ceea ce cu migală s-a străduit Dumnezeu a sădi aproape de perfecţiune în om.
Între real şi ireal, aşa cum ne poartă televiziunea, mai rămâne o singură concluzie de tras. Părintele care îi permite copilului său să fie stăpân peste telecomandă, să fie mai ,,televizoman’’ decât o arată bunul simţ şi dreapta măsură, consimte de bunăvoie la un act diabolic, care înseamnă transformarea odraslei sale din copilul devorator de TV într-un copil devorat.
Sursa
Este evident vorba de un slogan publicitar, un promo agresiv pentru un film de acţiune. De când televiziunea se manifestă în procente îngrijorătoare, mai mult ca un instrument de manipulare, ca instrument al satanei, ci nu ca un paliativ, astfel de manifestări agresive, menite să scuture fiinţa să o descentralizeze şi să o înrobească, se fac simţite zilnic la orice oră, pe orice program, fie el chiar un program ce se adresează copiilor.Cine poate oare să transforme prin intermediul lumilor imaginare, irealul în real, întunericul în lumină, minciuna într-un adevăr relativ? Doar acel cineva sau ceva care se opune actului fundamental al creaţiei, ca operă a lui Dumnezeu, doar acela care nu recunoaşte că Dumnezeu a creat lumea văzută şi lumea nevăzută şi că alte lumi sunt plăsmuiri.
Pe firul imaginaţiei păcătoase, a ,,lumilor’’ virtuale şi fantasmelor, oamenii din faţa televizorului, în special copiii, de câteva decenii încoace, se închină unui nou idol: televiziunea. Unii petrec ziua întreagă în faţa ecranului, dintr-o foame de imaginar greu de explicat, dintr-o foame de păcat care nu are raţiuni decât pur umane şi distructive. Astfel copilul, chiar şi prin intermediul unui ,,inofensiv’’ desen animat, se plimbă pe planete inventate, combină specii, participă la distrugere şi crimă, consimte la existenţa zeilor, semizeilor şi eroilor fabuloşi. În faţa televizorului copilul tresaltă, explodează, chiuie, exultă, râde sau plânge, exact în momentul în care paşii săi ar trebui să fie îndreptaţi spre cunoaşterea naturii, spre plimbări în parc sau locuri de joacă, spre cărţi formative sau lecturi uşoare, spre cunoştinţe care au duhul lumii neizvorât din satanisme, ci ancorat în firescul naturalului sădit de Dumnezeu în om.
Copilul nu mai admiră florile; el vrea să fie Harry Potter şi din flori să facă şerpi. Copilul nu mai admiră alţi copiii care îl îndeamnă să participe la jocuri nevinovate; el admiră hoardele, armatele de ,,orci’’, ca cele din ,,Stăpânul inelelor’’, gata oricând să ucidă şi să distrugă pentru a câştiga de partea lor, puterea unui inel magic şi mincinos. Copilul numai surâde când mama sa îl ia în braţe şi îl provoacă să înveţe un cântecel sau o poezie; el este destul de ,,bărbat’’, sau destul de ,,coaptă’’, dacă este fetiţă, încât să vorbească deja o engleză stâlcită şi să înjure. Engleza ,,buclucaşă’’ a învăţat-o, de exemplu, în serialul The Tofus, care îi îndeamnă pe cei mici, sub pretextul dragostei de natură să fie excentrici, să mediteze în poziţii yoga şi să caute starea de nirvana. De înjurat, a învăţat să înjure după ce părinţii i-au îngăduit să urmărească seriale ,,de comedie ‘’, periculos de obscene, cum ar fi ,,La bloc’’, ,,Gogomanii’’ sau ,,Meseriaşii’’.
Tot ce ne îndepărtează de natural de creaţia lui Dumnezeu, de frumuseţea zidirilor este crimă împotriva bietului suflet. Frumuseţea mării, semeţia munţilor, seninul cerului, diversitatea animalelor, farmecul deosebirii plantelor, strălucirea pietrelor, îmbinarea armonioasă a mirosurilor, ospăţul îmbelşugat în de toate pe care ni-l oferă natura, stări şi lucruri cântate şi aplaudate de Sfântul Grigorie de Nazianz în Cuvântările despre Dumnezeu, sunt lăsate la urmă. Spiritul de turmă, modernismul, mondenul, cochetăria şi snobismul cheamă lumi ireale, virtuale, imaginare, care cel mai adesea sunt satanice.
Când, ore în şir, stăm la televizor şi ne cantonăm în virtual, în acelaşi timp, nu recunoaştem actul de creaţie al lui Dumnezeu şi ne asumăm respingerea de bunăvoie a naturii, a zidirilor şi a frumuseţii desâvârşite a lucrărilor treimice. Noi şi copiii pe care îi îndemnăm să devină devoratori de televiziune devenim asemenea lui satan, care nemulţumit de cele create cu perfecţiune de Dumnezeu, a vrut să devină el însuşi ca un dumnezeu şi s-a răzvrătit, îndemnând şi alte duhuri la răzvrătire. Ca părinte, când îi las copilului ore în şir telecomanda dându-i suprema libertate să aleagă ce vrea dintr-un program TV, sunt ca acest satan, care în răbufnirea sa violentă de a fi împotriva lui Dumnezeu, a devenit capabil să dărâme o parte semnificativă din stelele cerului: ,,Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ’’ (Apocalipsa 12,4). Îi dărâmăm copilului conştiinţa, îi dărâmăm bucuria de a fi, îi dărâmăm ceea ce cu migală s-a străduit Dumnezeu a sădi aproape de perfecţiune în om.
Între real şi ireal, aşa cum ne poartă televiziunea, mai rămâne o singură concluzie de tras. Părintele care îi permite copilului său să fie stăpân peste telecomandă, să fie mai ,,televizoman’’ decât o arată bunul simţ şi dreapta măsură, consimte de bunăvoie la un act diabolic, care înseamnă transformarea odraslei sale din copilul devorator de TV într-un copil devorat.
Sursa
Distincţiile între bine-rău, adevăr şi fals par tot mai greu de făcut
"Dacă în educaţia copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile culturale tradiţionale, care presupun lectură, meditaţie, contemplaţie, şi, în locul lor, punem educaţia prin internet şi televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu, la o criză profundă", spune prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. "Atât timp cât i se oferă alternative pozitive, care să-i capteze atenţia şi să-i îmbogăţească, totodată, experienţa de viaţă, copilul sau adolescentul va constata, treptat, îngustimea şi sărăcia universului video şi densitatea emoţională goală de sens, ascunsă în spatele ecranului colorat care hipnotizează", atrage atenţia diac. dr. Sorin Mihalache.
Informaţia difuzată de acest uriaş vehicul, denumit, generic, mass-media, a devenit o parte importantă şi firească a vieţii noastre, iar volumul pe care îl receptăm, conştient sau nu, majoritatea dintre noi, a crescut la niveluri măsurabile în "x" ore zilnic.
Mass-media ne permite să intrăm în contact cu oameni, locuri şi fenomene extraordinare, ne deschide orizonturi, ne permite să comunicăm la distanţă, să socializăm, să evoluăm şi să performăm. În acelaşi timp însă, într-un mod aparent paradoxal, tot mass-media favorizează derularea acestor procese şi în sens invers, determinând o serie întreagă de tulburări psihologice şi comportamentale, fie că vorbim de izolarea individului de societate, în aşa-numitul "spaţiu virtual", de imitarea unor modele negative, de promovarea individualismului, violenţei, pornografiei şi viciilor, de manipulare sau, un fenomen mai recent în spaţiul românesc, de abandonarea copiilor în faţa televizorului sau calculatorului.
"Eu nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri"
Din această ultimă perspectivă, a efectelor mass-mediei asupra copiilor şi tinerilor, materialul de faţă a pornit de la cazul concret al unei mame, care, într-o emisiune realizată de unul din posturile tv româneşti, se plângea de faptul că nu reuşeşte "să ţină pasul cu tehnologia" şi să împiedice contactul fiicei ei, în vârstă de 13 ani, cu lucrurile nocive conţinute de mass-media.
"Acasă are un program bine stabilit la televizor şi calculator, dar la şcoală sau atunci când este împreună cu prietenii nu mai am nici un control. Mulţi dintre ei au acum telefoane cu acces la internet şi pot viziona în voie scene de violenţă extremă sau cu un conţinut pornografic. Eu nu ştiu cum să abordez această problemă, nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri", povestea mama respectivă. În foarte multe alte cazuri însă, părinţii ori nu cunosc, nu observă lucrurile la care au acces copiii lor prin intermediul media sau, mai grav, sunt mulţumiţi de faptul că aceştia "stau cuminţi" în camera lor, la televizor sau calculator, şi nu-i deranjează de la treburile zilnice.
Despre efectele pe termen lung ale unei astfel de atitudini, despre modul în care imaginile ajung să influenţeze realitatea şi despre ce posibilităţi avem să "cernem" ceea ce ni se oferă am discutat cu prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi diac. dr. Sorin Mihalache, asistent universitar la facultăţile de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi Bucureşti, secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al I. Cuza" din Iaşi.
"În loc să fugim de televizor, mai bine oferim copilului alternative"
O strategie care să protejeze copilul de televiziune, prin simpla evitare a contactului cu ecranul, nu este sustenabilă, în condiţiile în care produsul de televiziune conţine stimuli vizuali atent "preparaţi", destinaţi să capteze atenţia, să impresioneze, încât, în multe situaţii, se dovedeşte irezistibil chiar şi pentru mulţi adulţi, consideră diac. dr. Sorin Mihalache. "În loc să fugim de televizor, ar fi mai bine să oferim copilului un univers de experienţe interesante, captivante, care să concureze şi să depăşească oferta video. Excursiile în aer liber cu familia, lectura unor cărţi bune, practicarea unui sport sau exersarea la un instrument muzical, frecventarea concertelor şi spectacolelor de teatru de calitate sau îngrijirea unui animal, fiecare dintre acestea, la vârsta adecvată, contribuie la lărgirea orizontului experienţial al copilului. Dacă va participa frecvent la astfel de experienţe diverse, copilul, adolescentul va constata, treptat, îngustimea şi sărăcia universului video şi densitatea emoţională goală de sens, ascunsă în spatele ecranului colorat care hipnotizează. Însă, mai înainte de toate şi dincolo de toate, rămâne ajutorul insistent pe care trebuie să îl cerem lui Dumnezeu, prin lucrarea Căruia toate experienţele vieţii, chiar şi cele rele, pot fi "organizate", întoarse înspre folosul spiritual al omului, mai devreme sau mai târziu", consideră diac. dr. Sorin Mihalache.
Distincţiile între bine-rău, adevăr şi fals par tot mai greu de făcut
În privinţa efectelor pe care le are asupra unui copil, care nu distinge îndeajuns între bine-rău, realitate-ficţiune, moral-imoral etc., vizionarea, de multe ori constantă şi pe termen lung, a unor scene de violenţă extremă, pornografie sau care încurajează felurite forme de vicii, diac. Sorin Mihalache spune că "efectele sunt greu de suprins în totalitatea lor, pentru că, foarte probabil, ele amprentează mecanismele cele mai adânci ale receptării, ale raporturilor pe care adolescentul sau copilul le are cu lumea şi cu semenii".
"Jocurile computerizate îmbracă violenţa şi brutalitatea în "veşmintele" ludicului şi propun înlocuirea planului real, care ne constrânge, cu o virtualitate complet aservită; comediile horror "învelesc" imagini şi scene macabre în situaţii "amuzante"; producţiile pornografice amestecă iubirea, sexualitatea şi perversiunile, iar cele fantastice "încurcă" planul real cu cel imaginar. În lumea poveştilor, a experienţelor pe care le au copiii şi adolescenţii, distincţii precum cele dintre bine şi rău, frumos şi urât, adevăr şi fals, armonios şi disonant, viciu şi virtute par să fie tot mai greu de făcut. Experimentate în mod repetat, conţinuturile acestea amestecate se imprimă în mintea şi în sufletul copilului, în forma unor amintiri sau gânduri, a unor stări sau dispoziţii emoţionale care cheamă, mereu şi mereu, alte imagini şi emoţii înrudite. Aceste forme diverse de "învăţare socială" ne arată că industria divertismentului are tot mai multe efecte în planul formativ al vieţii copiilor, în alegerea modului lor de a trăi. În ultimă instanţă, ei pierd o hrană spirituală sănătoasă, adecvată vârstei lor, care se dovedeşte utilă în creşterea judecăţilor morale de mai târziu. Această hrană este "ascunsă" şi în poveştile nemuritoare cu eroi curajoşi, care înving până la urmă răul", spune secretarul general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă.
Un însoţitor înşelător, dar şi o şansă către cunoaşterea lumii
Mulţi cercetători care studiază fenomenul consideră că un consum constant, pasiv şi nediferenţiat de filme şi emisiuni poate duce la apariţia unor forme de slăbire a voinţei, chiar depersonalizare, care sfârşesc, nu de puţine ori, într-o stare de dependenţă faţa de lumea virtuală. "Sunt multe date şi avertismente aici. De exemplu, din perspectivă neuronală, privitul la televizor seamănă cu somnul şi cu hipnoza, întrucât creierul emite, în principal, unde cerebrale alfa. Televiziunea nu stimulează gândirea şi nici nu cotribuie la dezvoltarea limbajului, cu toate nuanţele şi posibilităţile lui de abstractizare, aşa cum remarcă Giovanni Sartori. Televiziunea nici măcar nu ne învaţă să privim, cu atât mai puţin să exprimăm lucruri. Ea ne arată, pur şi simplu, ceea ce trebuie să vedem. Ne umple mintea de imagini, nu de judecăţi de ordin logic sau valoric şi chiar grăbeşte şi superficializează demersul analitic. Privită din perspectivă creştină, gândirea superficială, analiza sumară, grăbită, cu care ne obişnuieşte televiziunea, ne face tot mai puţin pregătiţi pentru reflecţia profundă, pentru demersul cunoaşterii de sine şi, cu atât mai puţin, pentru rugăciune şi contemplaţie. Aşadar, televizorul, chiar dacă nu poate fi acuzat în mod direct că se pune de-a curmezişul urcuşului spiritual, se dovedeşte a fi un "însoţitor" înşelător, care, prin curiozităţi, distracţie şi divertisment, ne ţine departe de noi înşine, de Creaţie, de semeni şi, desigur, într-o consecinţă inevitabilă, de Dumnezeu", spune diac. dr. Sorin Mihalache, care subliniază însă faptul că raportarea noastră la "oferta" mass-media nu trebuie să fie una alarmistă, ci să aibă la bază separarea utilului de "surplus".
"Dacă facem o alegere atentă, televizorul poate fi folosit ca mijloc de informare sau ca o poartă către locurile geografice ale lumii şi către diversitatea culturilor, o şansă pentru deschiderea către frumuseţile unei lumii pe care nu o putem cunoaşte pe de-antregul, la pas, şi "un ochi" prin care să vedem diversitatea oamenilor cărora Dumnezeu le poartă de grijă. În concluzie, s-ar putea spune că modul în care o folosim decide, în ultimă instanţă, dacă televiziunea ne ajută sau ne împiedică în viaţa spirituală, ne sporeşte sau ne răpeşte din timpul informării şi formării noastre", concluzionează diac. dr. Sorin Mihalache.
Sfaturi practice pentru părinţi
- Obişnuieşte-ţi copilul să citească publicaţii destinate categoriei sale de vârstă şi să urmărească programe de televiziune de acelaşi gen. Sunt mai puţin agresive;
- Încearcă să identifici predilecţiile copilului în materie de ştiri şi obiceiurile sale de consumator mediatic;
- Deprinde-l să analizeze atent ceea ce aude şi să nu considere că toate informaţiile sunt neaparăt reale, doar pentru că prezentarea lor este una spectaculoasă;
- Discutaţi împreună evenimentele de actualitate, dar orientează cursul conversaţiei către subiecte neutre; de exemplu, o ştire despre un cataclism poate conduce la o discuţie despre cum se poate manifesta altruismul oamenilor în astfel de cazuri;
- Dacă vei considera că o emisiune nu este potrivită pentru copil, închide pur şi simplu televizorul. Dar nu uita că aceasta este doar o soluţie de moment! Pe termen lung, nu constituie o rezolvare;
Oricât am vrea să-l ferim pe cel mic de influenţa mass-mediei, acest lucru este imposibil. Reclamele, publicaţiile obscene, filmele "pentru adulţi", violenţa programelor tv îl înconjoară. Important este felul în care este ajutat copilul să înţeleagă ceea ce i se întâmplă şi cum să răspundă influenţelor care îl înconjoară. Şi să nu uitam că, în loc să i se impună, este mai important ca un copil să aleagă bine, dar să aleagă singur.
"Mijloacele mass-media nu pot suplini elementul sacru din natura umană"
Într-un dialog pe tema influenţei pe care o are mass-media asupra tinerilor, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi-a exprimat opinia că "traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru".
Domnule decan, ce înseamnă un consum iraţional de mass-media? Unde este graniţa care delimitează firescul de anormal?
Eu înţeleg prin aceasta un consum în exces şi un consum neselectiv. Dacă vorbim despre cazul particular al copiilor, trebuie să luăm în calcul naturala şi fireasca lor tentaţie de a căuta şi de a descoperi mereu ceva nou. De regulă, vor să descopere ceea ce le este interzis şi vreau să subliniez tentaţia, aproape magică, pentru copii, de a urmări scene care au o doză nefirească de violenţă. Acest lucru este periculos, deoarece, la nivel profund, la nivel subconştient, rămâne modelul central al personajului violent şi, cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât personajul lui preferat îi poate deveni un model de viaţă şi se poate, în ultimă instanţă, chiar identifica cu el. Dintr-un alt punct de vedere, în clipa în care copiii, ca şi adulţii urmăresc în exces emisiunile de televiziune, spre exemplu, se solicită, din întreg ansamblul personalităţii umane, în mod special un simţ: simţul vederii. Solicitarea în exces a vederii, în detrimentul auzului, a pipăitului şi, mai ales, în detrimentul gândirii, lasă, în timp, urme atât de profunde, încât se poate ajunge la ceea ce unii autori numeau a fi "mutaţia antropologică majoră a secolului", prin trecerea de la "homo sapiens, la homo videns". Homo videns e omul axat pe imagine, pe ceea ce este pentru el palpabil şi imediat sesizabil, ori un om normal este cel care îşi dozează, în comportament şi în viaţă, toate simţurile.
Cât de periculoasă este această lene a simţirii?
A nu-ţi exersa simţul gândirii şi a nu-ţi cultiva sufletul înseamnă, în ultimă instanţă, a intra într-o criză spirituală profundă. Ajungi să fii locuit de un imens pustiu al sufletului şi al minţii. Nu-ţi dai seama de toate acestea imediat, ci în timp, când realizezi că nu eşti un om mulţumit, nu eşti împăcat, îţi lipseşte ceva esenţial. Acel ceva esenţial este, din punctul meu de vedere, elementul sacru din natura umană, iar mijloacele mass-media nu pot substitui această nevoie. Dacă în educaţia copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile culturale tradiţionale, care presupun lectură, meditaţie, contemplaţie şi, în locul lor, punem educaţia prin internet şi televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu, la o criză profundă.
Criza de care vorbeaţi se poate observa şi în starea "de vegetaţie" a foarte multor oameni, care ajung, practic, să-şi trăiască viaţa în faţa televizorului. Acolo se simt bine, acolo protestează, de acolo aşteaptă rezolvarea problemelor pe care le au.
Din nefericire, acest fenomen există şi mulţi români vegetează în faţa micilor ecrane. E o situaţie nefirească. Spre exemplu, Europa Centrală şi de Vest este o zonă unde se pune un accent deosebit pe timpul liber, în sensul eficientizării lui. Ori se scoate bani din timpul liber, adică se caută un al doilea loc de muncă, pentru că sunt şi ei în criză ori, în alte cazuri, timpul liber devine rentabil, în sensul că devine activ: te plimbi, faci sport, te implici în practici caritabile şi filantropice, cunoşti oameni, dialoghezi, deci eşti activ. Revenind la cazul nostru, după o perioadă relativ scurtă de timp de la momentul â89, care a făcut şi trecerea de la o televiziune unică, controlată de partid, la multitudinea de tentaţii existente astăzi în materie de mass-media, ne este greu în continuare să ne desprindem de ele. La fel de adevărat este şi faptul că ne uităm atât de mult la televizor şi pentru faptul că, instinctiv, căutăm ceva care să ne mulţumească, să ne liniştească, să ne dea o satisfacţie şi o motivaţie pentru ziua de mâine, dar şi să ne împlinească frustrările. Acest lucru este periculos, pentru că poate duce şi la o lentoare mentală de masă. Sigur, există această frustrare a lipsei banilor, a dezamăgirii faţă de sistem, a greutăţilor zilnice, dar se poate ocupa timpul liber şi în multe alte moduri mai interesante şi mai sănătoase decât privitul, ore întregi, la televizor.
Revenind la tabloul general al relaţiei românilor, dacă vorbim de exemplul nostru particular cu fenomenul mass-media, unde credeţi că suntem acum şi spre ce ne îndreptăm?
Simplu spus, cred că traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru. Dar sunt optimist în ceea ce ne priveşte şi cred că această cădere va fi urmată de un urcuş. Soluţia nu poate fi însă decât de ordin spiritual.
Sursa
Informaţia difuzată de acest uriaş vehicul, denumit, generic, mass-media, a devenit o parte importantă şi firească a vieţii noastre, iar volumul pe care îl receptăm, conştient sau nu, majoritatea dintre noi, a crescut la niveluri măsurabile în "x" ore zilnic.
Mass-media ne permite să intrăm în contact cu oameni, locuri şi fenomene extraordinare, ne deschide orizonturi, ne permite să comunicăm la distanţă, să socializăm, să evoluăm şi să performăm. În acelaşi timp însă, într-un mod aparent paradoxal, tot mass-media favorizează derularea acestor procese şi în sens invers, determinând o serie întreagă de tulburări psihologice şi comportamentale, fie că vorbim de izolarea individului de societate, în aşa-numitul "spaţiu virtual", de imitarea unor modele negative, de promovarea individualismului, violenţei, pornografiei şi viciilor, de manipulare sau, un fenomen mai recent în spaţiul românesc, de abandonarea copiilor în faţa televizorului sau calculatorului.
"Eu nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri"
Din această ultimă perspectivă, a efectelor mass-mediei asupra copiilor şi tinerilor, materialul de faţă a pornit de la cazul concret al unei mame, care, într-o emisiune realizată de unul din posturile tv româneşti, se plângea de faptul că nu reuşeşte "să ţină pasul cu tehnologia" şi să împiedice contactul fiicei ei, în vârstă de 13 ani, cu lucrurile nocive conţinute de mass-media.
"Acasă are un program bine stabilit la televizor şi calculator, dar la şcoală sau atunci când este împreună cu prietenii nu mai am nici un control. Mulţi dintre ei au acum telefoane cu acces la internet şi pot viziona în voie scene de violenţă extremă sau cu un conţinut pornografic. Eu nu ştiu cum să abordez această problemă, nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri", povestea mama respectivă. În foarte multe alte cazuri însă, părinţii ori nu cunosc, nu observă lucrurile la care au acces copiii lor prin intermediul media sau, mai grav, sunt mulţumiţi de faptul că aceştia "stau cuminţi" în camera lor, la televizor sau calculator, şi nu-i deranjează de la treburile zilnice.
Despre efectele pe termen lung ale unei astfel de atitudini, despre modul în care imaginile ajung să influenţeze realitatea şi despre ce posibilităţi avem să "cernem" ceea ce ni se oferă am discutat cu prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi diac. dr. Sorin Mihalache, asistent universitar la facultăţile de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi Bucureşti, secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al I. Cuza" din Iaşi.
"În loc să fugim de televizor, mai bine oferim copilului alternative"
O strategie care să protejeze copilul de televiziune, prin simpla evitare a contactului cu ecranul, nu este sustenabilă, în condiţiile în care produsul de televiziune conţine stimuli vizuali atent "preparaţi", destinaţi să capteze atenţia, să impresioneze, încât, în multe situaţii, se dovedeşte irezistibil chiar şi pentru mulţi adulţi, consideră diac. dr. Sorin Mihalache. "În loc să fugim de televizor, ar fi mai bine să oferim copilului un univers de experienţe interesante, captivante, care să concureze şi să depăşească oferta video. Excursiile în aer liber cu familia, lectura unor cărţi bune, practicarea unui sport sau exersarea la un instrument muzical, frecventarea concertelor şi spectacolelor de teatru de calitate sau îngrijirea unui animal, fiecare dintre acestea, la vârsta adecvată, contribuie la lărgirea orizontului experienţial al copilului. Dacă va participa frecvent la astfel de experienţe diverse, copilul, adolescentul va constata, treptat, îngustimea şi sărăcia universului video şi densitatea emoţională goală de sens, ascunsă în spatele ecranului colorat care hipnotizează. Însă, mai înainte de toate şi dincolo de toate, rămâne ajutorul insistent pe care trebuie să îl cerem lui Dumnezeu, prin lucrarea Căruia toate experienţele vieţii, chiar şi cele rele, pot fi "organizate", întoarse înspre folosul spiritual al omului, mai devreme sau mai târziu", consideră diac. dr. Sorin Mihalache.
Distincţiile între bine-rău, adevăr şi fals par tot mai greu de făcut
În privinţa efectelor pe care le are asupra unui copil, care nu distinge îndeajuns între bine-rău, realitate-ficţiune, moral-imoral etc., vizionarea, de multe ori constantă şi pe termen lung, a unor scene de violenţă extremă, pornografie sau care încurajează felurite forme de vicii, diac. Sorin Mihalache spune că "efectele sunt greu de suprins în totalitatea lor, pentru că, foarte probabil, ele amprentează mecanismele cele mai adânci ale receptării, ale raporturilor pe care adolescentul sau copilul le are cu lumea şi cu semenii".
"Jocurile computerizate îmbracă violenţa şi brutalitatea în "veşmintele" ludicului şi propun înlocuirea planului real, care ne constrânge, cu o virtualitate complet aservită; comediile horror "învelesc" imagini şi scene macabre în situaţii "amuzante"; producţiile pornografice amestecă iubirea, sexualitatea şi perversiunile, iar cele fantastice "încurcă" planul real cu cel imaginar. În lumea poveştilor, a experienţelor pe care le au copiii şi adolescenţii, distincţii precum cele dintre bine şi rău, frumos şi urât, adevăr şi fals, armonios şi disonant, viciu şi virtute par să fie tot mai greu de făcut. Experimentate în mod repetat, conţinuturile acestea amestecate se imprimă în mintea şi în sufletul copilului, în forma unor amintiri sau gânduri, a unor stări sau dispoziţii emoţionale care cheamă, mereu şi mereu, alte imagini şi emoţii înrudite. Aceste forme diverse de "învăţare socială" ne arată că industria divertismentului are tot mai multe efecte în planul formativ al vieţii copiilor, în alegerea modului lor de a trăi. În ultimă instanţă, ei pierd o hrană spirituală sănătoasă, adecvată vârstei lor, care se dovedeşte utilă în creşterea judecăţilor morale de mai târziu. Această hrană este "ascunsă" şi în poveştile nemuritoare cu eroi curajoşi, care înving până la urmă răul", spune secretarul general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă.
Un însoţitor înşelător, dar şi o şansă către cunoaşterea lumii
Mulţi cercetători care studiază fenomenul consideră că un consum constant, pasiv şi nediferenţiat de filme şi emisiuni poate duce la apariţia unor forme de slăbire a voinţei, chiar depersonalizare, care sfârşesc, nu de puţine ori, într-o stare de dependenţă faţa de lumea virtuală. "Sunt multe date şi avertismente aici. De exemplu, din perspectivă neuronală, privitul la televizor seamănă cu somnul şi cu hipnoza, întrucât creierul emite, în principal, unde cerebrale alfa. Televiziunea nu stimulează gândirea şi nici nu cotribuie la dezvoltarea limbajului, cu toate nuanţele şi posibilităţile lui de abstractizare, aşa cum remarcă Giovanni Sartori. Televiziunea nici măcar nu ne învaţă să privim, cu atât mai puţin să exprimăm lucruri. Ea ne arată, pur şi simplu, ceea ce trebuie să vedem. Ne umple mintea de imagini, nu de judecăţi de ordin logic sau valoric şi chiar grăbeşte şi superficializează demersul analitic. Privită din perspectivă creştină, gândirea superficială, analiza sumară, grăbită, cu care ne obişnuieşte televiziunea, ne face tot mai puţin pregătiţi pentru reflecţia profundă, pentru demersul cunoaşterii de sine şi, cu atât mai puţin, pentru rugăciune şi contemplaţie. Aşadar, televizorul, chiar dacă nu poate fi acuzat în mod direct că se pune de-a curmezişul urcuşului spiritual, se dovedeşte a fi un "însoţitor" înşelător, care, prin curiozităţi, distracţie şi divertisment, ne ţine departe de noi înşine, de Creaţie, de semeni şi, desigur, într-o consecinţă inevitabilă, de Dumnezeu", spune diac. dr. Sorin Mihalache, care subliniază însă faptul că raportarea noastră la "oferta" mass-media nu trebuie să fie una alarmistă, ci să aibă la bază separarea utilului de "surplus".
"Dacă facem o alegere atentă, televizorul poate fi folosit ca mijloc de informare sau ca o poartă către locurile geografice ale lumii şi către diversitatea culturilor, o şansă pentru deschiderea către frumuseţile unei lumii pe care nu o putem cunoaşte pe de-antregul, la pas, şi "un ochi" prin care să vedem diversitatea oamenilor cărora Dumnezeu le poartă de grijă. În concluzie, s-ar putea spune că modul în care o folosim decide, în ultimă instanţă, dacă televiziunea ne ajută sau ne împiedică în viaţa spirituală, ne sporeşte sau ne răpeşte din timpul informării şi formării noastre", concluzionează diac. dr. Sorin Mihalache.
Sfaturi practice pentru părinţi
- Obişnuieşte-ţi copilul să citească publicaţii destinate categoriei sale de vârstă şi să urmărească programe de televiziune de acelaşi gen. Sunt mai puţin agresive;
- Încearcă să identifici predilecţiile copilului în materie de ştiri şi obiceiurile sale de consumator mediatic;
- Deprinde-l să analizeze atent ceea ce aude şi să nu considere că toate informaţiile sunt neaparăt reale, doar pentru că prezentarea lor este una spectaculoasă;
- Discutaţi împreună evenimentele de actualitate, dar orientează cursul conversaţiei către subiecte neutre; de exemplu, o ştire despre un cataclism poate conduce la o discuţie despre cum se poate manifesta altruismul oamenilor în astfel de cazuri;
- Dacă vei considera că o emisiune nu este potrivită pentru copil, închide pur şi simplu televizorul. Dar nu uita că aceasta este doar o soluţie de moment! Pe termen lung, nu constituie o rezolvare;
Oricât am vrea să-l ferim pe cel mic de influenţa mass-mediei, acest lucru este imposibil. Reclamele, publicaţiile obscene, filmele "pentru adulţi", violenţa programelor tv îl înconjoară. Important este felul în care este ajutat copilul să înţeleagă ceea ce i se întâmplă şi cum să răspundă influenţelor care îl înconjoară. Şi să nu uitam că, în loc să i se impună, este mai important ca un copil să aleagă bine, dar să aleagă singur.
"Mijloacele mass-media nu pot suplini elementul sacru din natura umană"
Într-un dialog pe tema influenţei pe care o are mass-media asupra tinerilor, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi-a exprimat opinia că "traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru".
Domnule decan, ce înseamnă un consum iraţional de mass-media? Unde este graniţa care delimitează firescul de anormal?
Eu înţeleg prin aceasta un consum în exces şi un consum neselectiv. Dacă vorbim despre cazul particular al copiilor, trebuie să luăm în calcul naturala şi fireasca lor tentaţie de a căuta şi de a descoperi mereu ceva nou. De regulă, vor să descopere ceea ce le este interzis şi vreau să subliniez tentaţia, aproape magică, pentru copii, de a urmări scene care au o doză nefirească de violenţă. Acest lucru este periculos, deoarece, la nivel profund, la nivel subconştient, rămâne modelul central al personajului violent şi, cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât personajul lui preferat îi poate deveni un model de viaţă şi se poate, în ultimă instanţă, chiar identifica cu el. Dintr-un alt punct de vedere, în clipa în care copiii, ca şi adulţii urmăresc în exces emisiunile de televiziune, spre exemplu, se solicită, din întreg ansamblul personalităţii umane, în mod special un simţ: simţul vederii. Solicitarea în exces a vederii, în detrimentul auzului, a pipăitului şi, mai ales, în detrimentul gândirii, lasă, în timp, urme atât de profunde, încât se poate ajunge la ceea ce unii autori numeau a fi "mutaţia antropologică majoră a secolului", prin trecerea de la "homo sapiens, la homo videns". Homo videns e omul axat pe imagine, pe ceea ce este pentru el palpabil şi imediat sesizabil, ori un om normal este cel care îşi dozează, în comportament şi în viaţă, toate simţurile.
Cât de periculoasă este această lene a simţirii?
A nu-ţi exersa simţul gândirii şi a nu-ţi cultiva sufletul înseamnă, în ultimă instanţă, a intra într-o criză spirituală profundă. Ajungi să fii locuit de un imens pustiu al sufletului şi al minţii. Nu-ţi dai seama de toate acestea imediat, ci în timp, când realizezi că nu eşti un om mulţumit, nu eşti împăcat, îţi lipseşte ceva esenţial. Acel ceva esenţial este, din punctul meu de vedere, elementul sacru din natura umană, iar mijloacele mass-media nu pot substitui această nevoie. Dacă în educaţia copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile culturale tradiţionale, care presupun lectură, meditaţie, contemplaţie şi, în locul lor, punem educaţia prin internet şi televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu, la o criză profundă.
Criza de care vorbeaţi se poate observa şi în starea "de vegetaţie" a foarte multor oameni, care ajung, practic, să-şi trăiască viaţa în faţa televizorului. Acolo se simt bine, acolo protestează, de acolo aşteaptă rezolvarea problemelor pe care le au.
Din nefericire, acest fenomen există şi mulţi români vegetează în faţa micilor ecrane. E o situaţie nefirească. Spre exemplu, Europa Centrală şi de Vest este o zonă unde se pune un accent deosebit pe timpul liber, în sensul eficientizării lui. Ori se scoate bani din timpul liber, adică se caută un al doilea loc de muncă, pentru că sunt şi ei în criză ori, în alte cazuri, timpul liber devine rentabil, în sensul că devine activ: te plimbi, faci sport, te implici în practici caritabile şi filantropice, cunoşti oameni, dialoghezi, deci eşti activ. Revenind la cazul nostru, după o perioadă relativ scurtă de timp de la momentul â89, care a făcut şi trecerea de la o televiziune unică, controlată de partid, la multitudinea de tentaţii existente astăzi în materie de mass-media, ne este greu în continuare să ne desprindem de ele. La fel de adevărat este şi faptul că ne uităm atât de mult la televizor şi pentru faptul că, instinctiv, căutăm ceva care să ne mulţumească, să ne liniştească, să ne dea o satisfacţie şi o motivaţie pentru ziua de mâine, dar şi să ne împlinească frustrările. Acest lucru este periculos, pentru că poate duce şi la o lentoare mentală de masă. Sigur, există această frustrare a lipsei banilor, a dezamăgirii faţă de sistem, a greutăţilor zilnice, dar se poate ocupa timpul liber şi în multe alte moduri mai interesante şi mai sănătoase decât privitul, ore întregi, la televizor.
Revenind la tabloul general al relaţiei românilor, dacă vorbim de exemplul nostru particular cu fenomenul mass-media, unde credeţi că suntem acum şi spre ce ne îndreptăm?
Simplu spus, cred că traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru. Dar sunt optimist în ceea ce ne priveşte şi cred că această cădere va fi urmată de un urcuş. Soluţia nu poate fi însă decât de ordin spiritual.
Sursa
marți, 6 septembrie 2011
TELEVIZORUL - O NOUA CETATE A SODOMEI
Cum intra prin micul ecran desfrânarea în om?
"TELEVIZORUL - O NOUA CETATE A SODOMEI" de Parintele Toma,
Orice imagine care apare pe retina este transmisa sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointa) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face ratiunea sa treaca încet prin etapele urmatoare: la început respinge ceea ce a vazut, apoi accepta imaginea si, în cele din urma, o primeste caci bariera, împotrivirea ratiunii a fost do borâta de patima.
Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morala de acolo, apoi este indiferenta, iar la urma doreste sa faca întocmai ceea ce a vazut.
Vointa - nemaifîind condusa de ratiune si întarita de afectivitate, trece si ea de la împotrivire la cautarea desfrânarii. Aceasta trecere se face în timp, daca omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice. Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la nivel subconstient. în subsolurile fiintei, în subconstient, videoteca pornografica creeaza miscari care se ridica în constient si constrânge pe om sa faca unele lucruri cu o putere (
ica) pe care el nu o întelege de unde provine si careia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânar care mai înainte pe când trecea pe lânga o taraba cu carti cauta romanele lui Sado veanu sau poeziile lui Eminescu, astazi cauta manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astazi trezeste în el dorinte josnice. Aceasta schimbare se datoreaza acumularii pornografice din subconstientul sau. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluita cu "numarul fiarei" (Apoc. 15, 8).
Imaginatia este terenul în care aceste influente se vad cel mai clar. Filmele lucreaza aici în doua moduri: unii tineri, vazând de ce sunt capabili "eroii" lor, capata complexe de inferioritate fata de sexul opus, se vad urâti, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în sine, tristi si recurg la "defulari" sexuale (onanie si altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestari sexuale care depasesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca acestia, daca se casatoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Casatoriile în care se fac pacatele sodomice nu rezista în timp. Daca acestea ar fi cazuri izolate, raul n-ar fi asa de mare. Din pacate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasa (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptura), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceasta pierzatoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.
Iata ca treptat imaginea de la televizor devine viata. Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de pornografie) stiu si constientizeaza perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului ca stiu este însusi rezultatul obtinut. Deci care este scopul acestor filme? Sa faca din fiecare cetatean al împaratiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar daca va muri fara pocainta si un viitor osândit în iad.
Dar oare de ce în primul rând
desfrânare, si nu alte pacate?
Aceasta deoarece nimic nu-l desfigureaza pe om sufleteste atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede si mai ireversibil, nimic nu-l scârbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decât pacatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sa fie educati sexual prin televizor pentru a se înmulti? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânarii este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se stie prea bine ca desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensa activitate sexuala, nu se naste nici un copil. Mama smerita, grijulie si iubitoare, si amanta senzuala, rafinata si perversa sunt doua feluri de însusiri ale femeii, care se exclud.
Iata numai un exemplu - din multe altele asemanatoare care s-ar putea da spre a arata modul în care rafineaza televizorul pacatul curviei. În urma cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îsi marturiseau sentimentele, dar în privinta manifestarilor fizice totul se reducea la o privire calda, la o strângere de mâna si (sau) la o îmbratisare nevinovata. Apoi au aparut saruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" si mai dese. încet, încet au aparut femeile semiîmbracate, dezbracate si scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" si mai variate. Astazi exista o adevarata arta si industrie a pornograflei (extrem de banoasa). Raul nu s-a oprit aici. Dupa 1989 s-a îndesit la noi în tara folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reactie a fost cea de scârba. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niste aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiintei, treptat a fost doborâta. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au aparut spectacole "vesele", de divertisment si interviuri cu ei. Care este mesajul acestor facaturi, care de care mai perfide si mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela ca, de fapt si de drept (?!) si ei sunt oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calitati deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitati artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici pacate, nici manifestari patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestarile heterosexuale. Iata cum s-a escaladat astfel o alta culme îngrozitoare a raului.
Ni se sugereaza ca ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turma), si astfel înaintarea în rau îsi continua actiunea îndobitocitoare, desi a ajuns deja foarte departe. Au început sa apara (deocamdata sporadic) si secvente cu aluzii la pacatul zoofiliei, al desfrânarii cu animale care, ca si sodomia, opreste 15 ani de la împartasirea cu Sfintele Taine pe savârsitorii lor. Si iata cum vedem împlinindu-se, sub ochii nostri, proorocia facuta de Sfântul Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani în urma: "Va veni vremea ca oamenii sa înnebuneasca si când vor vedea pe cineva ca nu înnebuneste, se vor scula asupra lui, zicându-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor".
Nimeni nu poate sa ajunga într-o singura zi un mare pacatos. Diavolul stie lucrul acesta si actioneaza în consecinta: darâma treptat toate puterile bune ale sufletului si ridica în locul lor templul sau. "Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea si cel rau sa îsi zideasca întunecata sa împaratie.
Legislatia, câta vreme a ramas supusa legilor divine, a fost categorica în privinta acestui pacat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexuala nu mai este pedepsita de lege. Raul însa nu se opreste nici aici, pentru ca mai sunt bariere care trebuie sa cada. Homosexualii vor sa înfleze copii (va dati seama la ce va fi supus un copil care are parinti doi barbati), vor sa se casatoreasca în biserica, vor sa fîe hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sa-i permita sa ajunga majoritate, pentru ca sa poata atunci sa impuna noi legi, nelegiuite. în Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru ca locuitorii acestor cetati (bogate) nu numai ca faceau acest pacat, ci îi fortau pe toti cei ce veneau acolo sa savârseasca si ei rautatea.
Cum se poate distruge
o persoana nevinovata prin televizor
Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însa aceste emisiuni creeaza atitudini ostile fata de persoana vizata. Chiar daca dupa zece astfel de emisiuni mincinoase va aparea o emisiune care restabilieste adevarul, totusi samânta raului a fost aruncata. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune si dusmanie din partea celorlalti, începe sa-si piarda echilibrul launtric chiar daca este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzatiile de care nu se poate apara si sentimentul neputintei îl darâma launtric. Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin aceasta metoda. Iata ce forta au la îndemâna cei care conduc televiziunea în România si în lume.
Cine amendeaza un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si umilirea unei persoane? Cine da certiflcat de corectitudine oamenilor care lucreaza în massmedia?
Desenele animate - nevinovate numai în aparenta, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creeaza viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uita la desene animate, iar dupa 12-14 ani la filme de "actiune", de razboi, la fîlme pornografice, "sexy", de extrema violenta si de groaza. În afara de aceasta, desenele animate de astazi umbla tot mai vadit la modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonica", este un personaj pus pe pozne si, chiar daca are cornite, este prezentat astfel încât sa devina cât mai simpatic. Potrivit învataturii crestine însa, demonul - chiar mic daca este ("demonica") - nu este decât tot un lucrator viclean al rautatii si împreuna colaborator cu fratii sai încornorati mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.
Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se razboiesc între ei si ucid cu aberanta cruzime, inoculeaza copiilor setea de violenta. Imaginile desenelor animate care se misca cu repeziciune zapacesc mintea copilului, îl fac si pe el sa fie sucit, sa n-aiba astâmpar, îi rapesc dorinta de învatatura. Violenfa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astazi 100000 de copii asociati în grupari ucigase. La noi, în România, crimele îngrozitoare savârsite de unii copii i-au facut pe responsabilii de la Televiziune sa însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si patrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de catre copii, ai caror parinti sunt ei însisi în grava confuzie morala, iar celor care dau pe post asemenea productii cinematografice ucigatoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apara la dreapta si înfricosata Judecata a lui Hristos?
Trei exemple spre a arata cum trece
imaginea micului ecran în realitate
1. În urma cu câtiva ani a aparut la noi în tara o caseta video intitulata "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, marturiseste ca filosofia de viata si-a format-o pe când era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Razboiul stelelor" si altele) a tras concluzia ca universul este condus de doua forte impersonale, a binelui si a raului, care se afla într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înselati care s-au întors la adevar. Însa câti tineri, care în copilarie s-au "hranit" cu "Razboiul stelelor", n-au murit fara sa stie ca Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât razbunarea!
2. Filmele stiintifico-fantastice au raspândit în omenire o noua credinta: aceea în existenta extraterestrilor. Nimeni astazi nu se mai îndoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Parintele Serafim Rose, arata în cartea sa "Ortodoxia si religia vîitorului" ca aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice de natura demonica. Un fel de sedinte de spiritism în care pamântenii intra în contact cu duhurile rautatii, pentru care nu este nici o greutate sa ia chipul "cetatenilor" unor alte civilizatii.
3. Exista astazi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai multi în America) - oameni ce dorm în cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti "vampiri" sunt copiii care odinioara au vizionat filmele de groaza având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcata, încât le-a deformat total imaginea asupra realitatii propriei lor persoane. În loc sa seconsidere si sa traiasca precum oamenii, ei au ajuns sa se considere si sa traiasca efectiv ca "vampiri".
Vrajitoarele, al caror mestesug este osândit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei Scripturi, astazi îsi demonstreaza abilitatile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclama si îsi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vraji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsita din programele TV, sub forma, de ratacire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scriptura si de scrierile Sfintilor Parinti. Dar iata ce ne spune în aceasta privinta si Sfânta Scriptura: "Barbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vraji sa moara neaparat: cu pietre sa fîe ucisi, ca sângele lor este asupra lor" (Levîtic 20, 27). "Iar partea celor necredinciosi... si fermecatori... este în iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa" (Apocalipsa 20, 27).
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogati atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi dar creduli, daca n-ar fi televizorul. Naivul telespectator vazând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si vede câstigatorul unuia dintre ele. El nu stie ca adevaratii câstigatori sunt - matematic - cei ce organizeaza jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi ramân cu iluziile spulberate.
"TELEVIZORUL - O NOUA CETATE A SODOMEI" de Parintele Toma,
Orice imagine care apare pe retina este transmisa sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointa) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face ratiunea sa treaca încet prin etapele urmatoare: la început respinge ceea ce a vazut, apoi accepta imaginea si, în cele din urma, o primeste caci bariera, împotrivirea ratiunii a fost do borâta de patima.
Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morala de acolo, apoi este indiferenta, iar la urma doreste sa faca întocmai ceea ce a vazut.
Vointa - nemaifîind condusa de ratiune si întarita de afectivitate, trece si ea de la împotrivire la cautarea desfrânarii. Aceasta trecere se face în timp, daca omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice. Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la nivel subconstient. în subsolurile fiintei, în subconstient, videoteca pornografica creeaza miscari care se ridica în constient si constrânge pe om sa faca unele lucruri cu o putere (
ica) pe care el nu o întelege de unde provine si careia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânar care mai înainte pe când trecea pe lânga o taraba cu carti cauta romanele lui Sado veanu sau poeziile lui Eminescu, astazi cauta manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astazi trezeste în el dorinte josnice. Aceasta schimbare se datoreaza acumularii pornografice din subconstientul sau. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluita cu "numarul fiarei" (Apoc. 15, 8).
Imaginatia este terenul în care aceste influente se vad cel mai clar. Filmele lucreaza aici în doua moduri: unii tineri, vazând de ce sunt capabili "eroii" lor, capata complexe de inferioritate fata de sexul opus, se vad urâti, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în sine, tristi si recurg la "defulari" sexuale (onanie si altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestari sexuale care depasesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca acestia, daca se casatoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Casatoriile în care se fac pacatele sodomice nu rezista în timp. Daca acestea ar fi cazuri izolate, raul n-ar fi asa de mare. Din pacate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasa (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptura), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceasta pierzatoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.
Iata ca treptat imaginea de la televizor devine viata. Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de pornografie) stiu si constientizeaza perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului ca stiu este însusi rezultatul obtinut. Deci care este scopul acestor filme? Sa faca din fiecare cetatean al împaratiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar daca va muri fara pocainta si un viitor osândit în iad.
Dar oare de ce în primul rând
desfrânare, si nu alte pacate?
Aceasta deoarece nimic nu-l desfigureaza pe om sufleteste atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede si mai ireversibil, nimic nu-l scârbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decât pacatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sa fie educati sexual prin televizor pentru a se înmulti? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânarii este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se stie prea bine ca desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensa activitate sexuala, nu se naste nici un copil. Mama smerita, grijulie si iubitoare, si amanta senzuala, rafinata si perversa sunt doua feluri de însusiri ale femeii, care se exclud.
Iata numai un exemplu - din multe altele asemanatoare care s-ar putea da spre a arata modul în care rafineaza televizorul pacatul curviei. În urma cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îsi marturiseau sentimentele, dar în privinta manifestarilor fizice totul se reducea la o privire calda, la o strângere de mâna si (sau) la o îmbratisare nevinovata. Apoi au aparut saruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" si mai dese. încet, încet au aparut femeile semiîmbracate, dezbracate si scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" si mai variate. Astazi exista o adevarata arta si industrie a pornograflei (extrem de banoasa). Raul nu s-a oprit aici. Dupa 1989 s-a îndesit la noi în tara folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reactie a fost cea de scârba. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niste aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiintei, treptat a fost doborâta. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au aparut spectacole "vesele", de divertisment si interviuri cu ei. Care este mesajul acestor facaturi, care de care mai perfide si mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela ca, de fapt si de drept (?!) si ei sunt oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calitati deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitati artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici pacate, nici manifestari patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestarile heterosexuale. Iata cum s-a escaladat astfel o alta culme îngrozitoare a raului.
Ni se sugereaza ca ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turma), si astfel înaintarea în rau îsi continua actiunea îndobitocitoare, desi a ajuns deja foarte departe. Au început sa apara (deocamdata sporadic) si secvente cu aluzii la pacatul zoofiliei, al desfrânarii cu animale care, ca si sodomia, opreste 15 ani de la împartasirea cu Sfintele Taine pe savârsitorii lor. Si iata cum vedem împlinindu-se, sub ochii nostri, proorocia facuta de Sfântul Antonie cel Mare cu aproape 1700 de ani în urma: "Va veni vremea ca oamenii sa înnebuneasca si când vor vedea pe cineva ca nu înnebuneste, se vor scula asupra lui, zicându-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor".
Nimeni nu poate sa ajunga într-o singura zi un mare pacatos. Diavolul stie lucrul acesta si actioneaza în consecinta: darâma treptat toate puterile bune ale sufletului si ridica în locul lor templul sau. "Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea si cel rau sa îsi zideasca întunecata sa împaratie.
Legislatia, câta vreme a ramas supusa legilor divine, a fost categorica în privinta acestui pacat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexuala nu mai este pedepsita de lege. Raul însa nu se opreste nici aici, pentru ca mai sunt bariere care trebuie sa cada. Homosexualii vor sa înfleze copii (va dati seama la ce va fi supus un copil care are parinti doi barbati), vor sa se casatoreasca în biserica, vor sa fîe hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sa-i permita sa ajunga majoritate, pentru ca sa poata atunci sa impuna noi legi, nelegiuite. în Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru ca locuitorii acestor cetati (bogate) nu numai ca faceau acest pacat, ci îi fortau pe toti cei ce veneau acolo sa savârseasca si ei rautatea.
Cum se poate distruge
o persoana nevinovata prin televizor
Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însa aceste emisiuni creeaza atitudini ostile fata de persoana vizata. Chiar daca dupa zece astfel de emisiuni mincinoase va aparea o emisiune care restabilieste adevarul, totusi samânta raului a fost aruncata. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune si dusmanie din partea celorlalti, începe sa-si piarda echilibrul launtric chiar daca este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzatiile de care nu se poate apara si sentimentul neputintei îl darâma launtric. Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin aceasta metoda. Iata ce forta au la îndemâna cei care conduc televiziunea în România si în lume.
Cine amendeaza un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si umilirea unei persoane? Cine da certiflcat de corectitudine oamenilor care lucreaza în massmedia?
Desenele animate - nevinovate numai în aparenta, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creeaza viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uita la desene animate, iar dupa 12-14 ani la filme de "actiune", de razboi, la fîlme pornografice, "sexy", de extrema violenta si de groaza. În afara de aceasta, desenele animate de astazi umbla tot mai vadit la modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonica", este un personaj pus pe pozne si, chiar daca are cornite, este prezentat astfel încât sa devina cât mai simpatic. Potrivit învataturii crestine însa, demonul - chiar mic daca este ("demonica") - nu este decât tot un lucrator viclean al rautatii si împreuna colaborator cu fratii sai încornorati mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.
Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se razboiesc între ei si ucid cu aberanta cruzime, inoculeaza copiilor setea de violenta. Imaginile desenelor animate care se misca cu repeziciune zapacesc mintea copilului, îl fac si pe el sa fie sucit, sa n-aiba astâmpar, îi rapesc dorinta de învatatura. Violenfa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astazi 100000 de copii asociati în grupari ucigase. La noi, în România, crimele îngrozitoare savârsite de unii copii i-au facut pe responsabilii de la Televiziune sa însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si patrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de catre copii, ai caror parinti sunt ei însisi în grava confuzie morala, iar celor care dau pe post asemenea productii cinematografice ucigatoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apara la dreapta si înfricosata Judecata a lui Hristos?
Trei exemple spre a arata cum trece
imaginea micului ecran în realitate
1. În urma cu câtiva ani a aparut la noi în tara o caseta video intitulata "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, marturiseste ca filosofia de viata si-a format-o pe când era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Razboiul stelelor" si altele) a tras concluzia ca universul este condus de doua forte impersonale, a binelui si a raului, care se afla într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înselati care s-au întors la adevar. Însa câti tineri, care în copilarie s-au "hranit" cu "Razboiul stelelor", n-au murit fara sa stie ca Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât razbunarea!
2. Filmele stiintifico-fantastice au raspândit în omenire o noua credinta: aceea în existenta extraterestrilor. Nimeni astazi nu se mai îndoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Parintele Serafim Rose, arata în cartea sa "Ortodoxia si religia vîitorului" ca aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice de natura demonica. Un fel de sedinte de spiritism în care pamântenii intra în contact cu duhurile rautatii, pentru care nu este nici o greutate sa ia chipul "cetatenilor" unor alte civilizatii.
3. Exista astazi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai multi în America) - oameni ce dorm în cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti "vampiri" sunt copiii care odinioara au vizionat filmele de groaza având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcata, încât le-a deformat total imaginea asupra realitatii propriei lor persoane. În loc sa seconsidere si sa traiasca precum oamenii, ei au ajuns sa se considere si sa traiasca efectiv ca "vampiri".
Vrajitoarele, al caror mestesug este osândit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei Scripturi, astazi îsi demonstreaza abilitatile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclama si îsi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vraji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsita din programele TV, sub forma, de ratacire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scriptura si de scrierile Sfintilor Parinti. Dar iata ce ne spune în aceasta privinta si Sfânta Scriptura: "Barbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vraji sa moara neaparat: cu pietre sa fîe ucisi, ca sângele lor este asupra lor" (Levîtic 20, 27). "Iar partea celor necredinciosi... si fermecatori... este în iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa" (Apocalipsa 20, 27).
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogati atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi dar creduli, daca n-ar fi televizorul. Naivul telespectator vazând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si vede câstigatorul unuia dintre ele. El nu stie ca adevaratii câstigatori sunt - matematic - cei ce organizeaza jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi ramân cu iluziile spulberate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)