Sexualitatea prin intermediul lumii TV

Cum este perceputa sexualitatea de catre public, prin intermediul lumii TV?

Ponderea violurilor, divorturilor, copiilor nelegitimi si a cazurilor de prostitutie este supraestimata, fata de aceea pe care o au in realitate, de catre cei care se uita mai mult la televizor. Tinerii, mai ales, isi formeaza impresia ca toata lumea este preocupata pana la obsesie de problema sexualitatii si ca toti, in afara de ei, intretin o viata sexuala.

"Cei care se uita la televizor cred ca relatiile sexuale inaintea sau in afara casatoriei, violul si prostitutia sunt mult mai frecvente sau comune decat sunt ele in realitate (Greenberg, 1994). (...) in urma vizionarii TV tinerii supraestimeaza numarul celor de varsta lor care intretin deja relatii sexuale (Zobin, Hirsch, Smith si Hardy, 1984) (...). Vizionarea TV accentueaza tinerilor sentimentul ca "toata lumea a facut-o", adica are o viata sexuala, iar aceasta a contribuit, in ultimii 20 de ani, la o scadere gradata, dar constanta, a varstei la care baietii si fetele au primul act sexual (Braverman si Strasburger, 1993). Intr-un alt studiu se arata ca tinerii de liceu care urmaresc intensiv telenovelele estimeaza ca fiind mult mai mare numarul persoanelor divortate sau al celor care au copil nelegitim in lumea reala, decat estimeaza cei care se uita mai putin la TV (Buerkel, Rothfuss si Mayer, 1981; Carveth si Alexander, 1985)".

Stiind ca, potrivit studiilor referitoare la efectul de spirala, oamenii au tendinta de a se alinia la opinia publica, la moda, la comportamentul considerat dezirabil in societate la un moment dat, ne putem da seama care va fi efectul acestei false viziuni asupra realitatii pe care televiziunea o formeaza in mintile tinerilor si ale adultilor. In colectivele tinerilor de astazi (scoli, licee etc), s-a ajuns ca rusinea (de a nu fi precum ceilalti - in randul lumii) sa-i determine pe fete si pe baieti sa afirme mai curand ca nu sunt virgini, chiar daca adevarul este altul. Astfel ca rusinea de ceilalti, de lume, care inainte ii oprea pe tineri sa adopte comportamente imorale, a ajuns in zilele noastre, prin interventia TV, sa devina piedica in afirmarea curatiei si chiar instrument persuasiv al implicarii celorlalti in discutii si chiar in relatii erotice. Lumea TV ajunge, astfel, prin intrepatrunderea ei cu realitatea, sa reconfigureze valorile societatii, sa redefineasca o noua "normalitate". Relatiile sexuale inaintea casatoriei, dar si in afara acesteia (adulterul), divortul, copiii nelegitimi sunt vazute, prin intermediul televiziunii, drept comportamente sau realitati dezirabile, respectiv normale si, ca atare, acestea devin astfel repere sau modele de comportament pentru noile generatii.

Consecintele identificarii telespectatorilor cu personajele de pe micul ecran

Comparandu-se cu cei de pe micul ecran, tinerii se simt frustrati ca sunt virgini sau nu sunt tot atat de "performanti" in infatisare si in viata sexuala. Se naste nemultumirea fata de prieten sau prietena, sot sau sotie, pentru ca nu sunt asemenea celor de la televizor. Frustrarile genereaza tensiune, conflicte, despartiri, in general fac imposibila atingerea fericirii intr-o relatie de iubire dominata de fantasmele unei placeri niciodata satisfacute pe deplin.

"Cand elevii de colegiu au fost pusi sa identifice cateva persoane pe care ei le considera model pentru comportamentul personal ei au selectat in primul rand personaje din lumea TV, care s-au evidentiat printr-o atitudine sexuala extrem de permisiva si cu o foarte mare frecventa a relatiilor sexuale (Fabes si Strausse 1987).

Aceasta se intampla pentru ca astfel de personaje sunt puse intotdeauna intr-o lumina pozitiva pe micul ecran, iar tinerii, in fond, nu fac decat sa-si insuseasca modelele care li se propun.

"Adolescentii care se identifica indeaproape cu personaje de la televizor marturisesc ca se simt nesatisfacuti de faptul ca sunt virgini sau de experienta sexuala pe care au avut-o (in cazul in care intretin deja relatii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht si Baran, 1980). Expunerea regulata la mesajele erotice ale micului ecran afecteaza imaginea tinerilor despre ei insisi. Acestia nu mai , sunt satisfacuti de viata lor sexuala sau au asteptari prea mari de la ( actualii sau potentialii lor parteneri (Greenberg, 1994).

Frustrarile legate de viata sexuala si nu numai, ca rod al conflictului dintre asteptarile formate prin prisma televizorului si realitate, stau la baza numeroaselor afectiuni psihice ale noilor generatii. Lumea TV este una a viselor frumoase sau a cosmarurilor. In cea mai mare parte a filmelor si emisiunilor, lumea reala, cu urcusurile si coborasurile ei, cu bucuriile si durerile inerente, nu apare pe micul ecran, nefiind senzationala, ci, dimpotriva, fiind prea discreta sau prea nuantata ca sa poata fi redata la televizor.

Erotismul TV este definit in termenii acestei lumi idealizate in care domina happy end-ul, in care placerea biruie pana la urma, unde consecintele libertinajului sexual sau ale iresponsabilitatii nu exista. O lume cu parteneri ideali, puternici, cu un fizic atragator, plini de sarm si totdeauna siguri pe ei, lipsiti de bolile, de neputintele, de slabiciunile sau de imperfectiunile unui om obisnuit. In acest context, telespectatorii, atunci cand se vor intoarce din lumea TV la viata obisnuita, ramanand conectati la acea atmosfera ideala, paradisiaca sau afrodisiaca, se vor simti frustrati ca partenerul lor de viata sau dragostea lor nu este "perfecta" sau nu corespunde asteptarilor.

Cei mai multi americani, in special femeile, se simt frustrati de faptul ca sunt prea grasi (in America, peste 60% din populatie este supraponderala), in conditiile in care personajele de pe micul ecran sunt "ca trase prin inel". Acesta este, de altfel, unul dintre motivele principale pentru care in fiecare an milioane de americani sufera de anorexie.

Niciodata omul nu va putea raspunde perfect asteptarilor erotice ale celuilalt, formulate de "realitatea" TV - o lume a egoismului -, dorintei celuilalt de a-l trata ca pe un obiect, fara a lua in seama asteptarile sale sufletesti. Criza este inevitabila si dimensiunile ei, direct proportionale cu timpul alocat vizionarii, deoarece modelul de viata impus de televiziune nu este unul viabil, el nu provine din experienta de viata a oamenilor obisnuiti, ci este doar un construct cu scop seducator, comercial. Imitand comportamentul eroilor micului ecran - falsul sentimentalism, atitudinea profund egoista, chiar exploatatoare fata de persoana celuilalt - reducand dragostea la relatia sexuala, tinerii nu pot dobandi iubirea dupa care tanjeste sufletul lor. Pentru esecul pe care-l au in dragoste arunca vina ori pe partenerii lor, ori se amagesc ca nu au incercat toate tehnicile de infrumusetare, ca nu au inca banii, hainele, stilul de viata al celor de pe micul ecran, lucruri pe care, daca nu le vor putea dobandi, se vor simti foarte nefericiti, ramanand doar sa viseze in fata televizorului.

Chiar daca ar avea intentia, televiziunea nu-i poate invata pe tineri cum sa dobandeasca acea dragoste care sa-i faca fericiti, deoarece ea este incapabila sa transmita sau sa redea lucruri ce tin de viata interioara a oamenilor, de relatia sufleteasca, personala dintre acestia - resursele principale ale oricarei iubiri adevarate. Continutul sau profunzimea unei adevarate relatii de dragoste, care prin firea sa nu are vizibilitate, dinamism si senzational nu poate fi reprodus pe micul ecran. In acelasi timp, aspectul exterior, trupesc, incitant pentru simturi al relatiei sexuale, ideal pentru a fi reprezentat la televizor - educatia sexuala realizata de acest mediu - nu reprezinta autentica iubire, mai cu seama cand aceasta este redusa doar la atat.

Permanenta frustrare pe care o creeaza televiziunea in sufletul telespectatorilor nu va putea fi inlaturata atata timp cat nu va inceta hranirea imaginatiei cu fantasmele televizualului, cat nu vor fi cautate in viata reala modelele si resursele dobandirii implinirii sufletesti, a fericirii in ultima instanta. Ea va deveni o sursa permanenta de tensiune si de nemultumire fata de persoana celuilalt sau fata de propria persoana. Adulterul, divortul, perversiunile sexuale sau unele afectiuni psihice vor deveni tot mai probabile.

Modificarile de atitudine privind sexualitatea, generate de televiziune

- Acceptarea ca "firesti" a infidelitatii sexuale, a promiscuitatii si a relatiilor se xuale de dinaintea casatoriei.

- Nemultumirea fata de sot, respectiv sotie, privind implinirea obligatiilor conjugale.

- Descresterea varstei primului act sexual, proportional cu timpul alocat vizionarii.

- Cresterea frecventei relatiilor sexuale.

"Elevii de liceu carora li s-au proiectat filme cu continut sexual explicit accepta cu o mai mare usurinta infidelitatea sexuala si promiscuitatea decat grupul de control (grup format din tineri provenind din acelasi mediu, carora nu li s-au proiectat filmele respective) (Zillmann, 1994). Adolescentii care au vizionat doar 10 video-clipuri au devenit mult mai deschisi in a privi ca acceptabile relatiile sexuale inainte de casatorie (...). De asemenea, se arata ca expunerea intensa a tinerilor la materialele ce vizeaza relatiile sexuale dinaintea sau in afara casatoriei ii desensibilizeaza, determinandu-i sa le considere normale (Bryant si Rockwell, 1994).

In alte doua studii, elevii de liceu care dezaprobau violul si-au schimbat atitudinea, devenind mai deschisi in a accepta acest comportament, dupa numai 9 minute de vizionare zilnica, pe o perioada de 6 saptamani, a unor filme notate cu R-rated sau dupa vizionarea a 5 ore de filme cu continut explicit sexual (Brown, Childers, Waszak, 1990) (...). Baietii si fetele unui colegiu dupa ce au vizionat zilnic, timp de o ora, pe o perioada de 6 saptamani un film cu subiect erotic (un long nonviolent x rated videos) au marturisit ca se simt mai putin satisfacuti de cei cu care intretin o relatie intima decat inainte de experiment (Zillmann si Bryant, 1982). Un studiu facut pe 391 de elevi ai unui liceu din Carolina de Nord a gasit ca pentru aceia care au vizionat in mod selectiv mai multa sexualitate la televizor inceperea vietii sexuale in anul respectiv a devenit mult mai probabila (Brown si Newcomer, 1991)."

Studiul evidentiaza o relatie de proportionalitate intre probabilitatea ca un tanar sa inceapa viata sexuala si cantitatea de programe cu continut sexual vizionate la televizor. "Datele provenite de la National Surveys of Children pun in evidenta faptul ca barbatii care dedica cel mai mult timp televiziunii au cea mai mare prevalenta a relatiilor sexuale, iar tinerii care se uita la televizor separat de familia lor (avand un aparat TV in propria camera) au o rata a relatiilor sexuale de 3 pana la 6 ori mai mare decat aceia care se uita la televizor impreuna cu parintii."

Televiziunea creste efectiv activitatea sexuala la tineri si la copii. Studiile arata, totodata, o semnificativa descrestere a varstei primului contact sexual, probabilitatea ca primul act sexual sa aiba loc la o varsta mai timpurie crescand proportional cu numarul orelor de vizionare TV.

In acelasi timp s-a observat ca acei copii care discuta impreuna cu parintii materialele cu continut sexual vazute la televizor incep viata sexuala mai tarziu decat cei care le interpreteaza singuri (J.L. Peterson, K.A. Moon si F.F. Furstenberg, 1991). Cercetarile efectuate de Weaver au aratat ca pornografia creste comportamentul sexual dur cu femeile (Weaver, 1994). Aceasta duritate include agresivitate crescuta asupra femeilor, ca si o insensibilizare la ranile pe care violenta si atacurile sexuale le provoaca.

Dependenta de pornografie

- Pornografia sau mesajele erotice, in general, creeaza dependenta, adica necesita un consum sporit, insotit de toate simptomele ce definesc dependenta. Efectele vizionarii pornografiei sunt: a. scade fidelitatea fata de sot sau sotie;

b. reduce dorinta tinerilor de a-si mai intemeia o familie si de a avea copii; c. persoanele expuse la aceste mesaje accepta mai usor promiscuitatea sexuala, precum si posibilitatea intretinerii de relatii sexuale in afara vietii conjugale.

Debutul vietii sexuale la o varsta timpurie, frustrarile si esecurile determinate de o viata sexuala desfasurata dupa modelul promovat de televiziune sau o imaginatie extrem de erotizata prin vizionarea TV duc adesea la vizionarea materialelor pornografice. De altminteri, in ultimii ani, scenele pornografice au inceput sa capete un accent de normalitate, fiind introduse tot mai des in filmele care nu au acest specific. Cauza se gaseste si in faptul ca sexualitatea impersonala pe care o promoveaza televiziunea - sex pentru placerea in sine - are drept consecinta logica pornografia. Aparitia si dezvoltarea acestui gen in mass-media contemporana, mai cu seama in televiziune, a atras atentia cercetatorilor datorita efectelor semnificative pe care materialele pornografice s-a dovedit ca le au asupra psihicului uman.

Larry Hoo din Hong Kong analizeaza in anul 1986 rezultatele a 35 de cercetari privind efectele expunerii la pornografie. "Din aceste studii, 20 arata ca pornografia mareste agresivitatea; in 4 din ele s-a gasit ca exista o legatura intre expunerea la pornografie si cazurile de viol, iar in 11 s-a scos in evidenta faptul ca barbatii care vizioneaza pornografie accepta mai usor violenta indreptata impotriva femeilor si batjocorirea acestora." Dupa 1990, cazuistica prilejuita de explozia pornografiei TV, video si internet a facut astfel incat cercetatorii sa-si diversifice obiectivele. Unul dintre cele mai grave lucruri descoperite este faptul ca vizionarea de pornografie creeaza dependenta.

Doctorul psihiatru Reed formuleaza cateva criterii care, in opinia sa, ar indica dependenta de pornografie. El arata ca parafilii (deviatii sexual cu sau fara manifestari violente) utilizeaza si colecteaza in mod frecvent materiale pornografice. El prezinta cazuri de parafili si arata ce legatura au acestia cu utilizarea pornografiei. "Vaste colectii private de materiale pornografice sunt gasite de autoritati in locuintele persoanelor arestate pentru crime sexuale, in special pedofili. Exista, de asemenea, dovezi ca violatorii si molestatorii de copii utilizeaza materiale pornografice explicite atat inainte cat si in timpul unor atacuri cu caracter sexual." Toate acestea sugereaza, observa Kubey, existenta unei legaturi intre utilizarea frecventa a pornografiei si dereglarile cu caracter sexual.

Zilmann si Bryant (1998) demonstreaza experimental faptul ca expunerea prelungita la pornografie duce la scaderea nivelului satisfacerii sexuale intre parteneri (in viata lor intima). "Dar nesatisfacerea sexuala, arata Zillmann, conduce la o noua expunere la pornografie (...), deoarece consumatorii compara ceea ce au, din punct de vedere al intimitatii sexuale, cu ceea ce pornografia le spune ca ar putea si trebuie sa aiba." Astfel se poate constata aparitia unui adevarat cerc vicios. Vizionarea materialelor pornografice nu numai ca determina cresterea dorintei sexuale, dar face ca nemultumirea privind partenerul, insatisfactia sexuala sa se adanceasca atat de mult, incat persoana este nevoita sa recurga la un consum sporit de pornografie.

Cu toate ca fenomenul dependentei se manifesta mult mai pregnant in cazul materialelor pornografice, Kubey si Bryant au demonstrat ca si materialele "foarte romantice si stimulative sexual", prin intermediul aceluiasi mecanism, pot genera o anumita legatura de dependenta. Aceste materiale "prezentate la televiziune sau oriunde in mass-media contemporana pot alimenta nemultumiri si o inclinatie spre comparatii individuale la un spectru mult mai larg de populatie decat era cazul inainte". Prin urmare, vizionarea regulata a unei "nevinovate" telenovele cu continut erotic conduce in timp la un anumit tip de dependenta de emisiuni de acest tip. Legatura este cu atat mai puternica cu cat vizionarea este mai frecventa si cu cat gradul de erotism al programelor vizionate este mai ridicat.

Plecand de la efectul de dependenta, doctorul Cline, tratand sute de persoane cu dereglari sexuale, prezinta un proces in patru pasi al implicarii in consumul de materiale sexuale, in special cele pornografice. "Primul este "efectul de dependenta", in care persoana revine in mod repetat dupa mai mult material deoarece acesta ii furnizeaza un foarte puternic stimulent sexual, avand un efect afrodisiac (...). Cline continua cu descrierea unui "efect de crestere", in care este resimtita "o nevoie crescuta de mai mult stimulent pentru a obtine acelasi efect". In al treilea stadiu, apare "desensibilizarea". Lucrurile care odata pareau socante sunt din ce in ce mai putin socante si, prin urmare, devin legitime cu timpul. In al patrulea stadiu, Cline constata ca exista "o tendinta crescanda de a pune in practica comportamentul vazut in materialele pornografice.""

Cauzele psihologice si fiziologice ale dependentei de materiale cu continut erotic

Cercetatorii sunt de acord cu faptul ca eroticul constituie "un puternic factor de amplificare", mai cu seama cand el se rezuma doar la satisfacerea placerii sexuale sau la incitarea imaginara a dorintei. Cu alte cuvinte, materialele erotice, concomitent cu satisfactia sexuala (produsa in planul imaginativ), conduc nu la o stingere, ci la o amplificare a dorintei. Cline adauga faptul ca, datorita emotiei puternice pe care o genereaza materialele erotice, aceste experiente se fixeaza cu putere in memorie si astfel oamenii invata cu usurinta sau se obisnuiesc cu un asemenea comportament, cu experienta erotica pe care o vor simti tot mai necesara. Dr. Reed arata ca procesul invatarii, ca baza a fenomenului de dependenta, poate avea ca temei faptul ca "neurotransmitatorii stimulati de materialele pornografice activeaza cai neurale similare celor activate de heroina si cocaina". Cu alte cuvinte sistemul nervos devine dependent (precum narcomanul de drog) de acea cantitate de endorfine ce este emisa in organism in urma vizionarii materialelor erotice.

Primele efecte ale vizionarii pornografiei, asupra carora s-au oprit cercetatorii de-a lungul vremii - violenta si deviatiile sexuale grave -, desi apar ca foarte puternice si deosebit de grave, afecteaza un grup mai restrans de indivizi, pe cei care ajung la un consum obsesiv de pornografie si care traiesc intr-un mediu ce favorizeaza comportamentele amintite. Efectul de dependenta constituie un stadiu intermediar. Aria de manifestare a acestuia este una semnificativa si este considerat de catre cercetatori drept un efect puternic al vizionarii materialelor erotice si pornografice. In afara acestora, mai exista o seama de alte consecinte ale vizionarii materialelor cu continut erotic si pornografic. Acestea, desi par a fi cu mult mai slabe, mai putin sesizabile pe termen scurt, marcheaza cu putere viata si mentalitatea omului modern. Proportional cu gradul de expunere la mesajele erotice ale mass-media, este afectata intreaga populatie, generandu-se, in timp, o noua perceptie, o noua atitudine privind sexualitatea si viata de familie.

Nu trebuie sa ajungi dependent de pornografie sau de un material cu continut sentimental-erotic, asa cum sunt telenovelele, pentru ca mentalitatea sau perceptia privind sexualitatea sa se modifice, ci este suficient ca de mic copil, de-a lungul anilor, sa fi fost expus la astfel de mesaje. Pentru ca este dificila cercetarea modificarilor de mentalitate produse printr-un efect cumulativ pe o perioada de cateva zeci de ani, cercetatorii au preferat sa investigheze fenomenul prin expuneri scurte, dar intense, pe perioada catorva saptamani, la materiale care au un grad ridicat de erotism, ce merge pana la pornografie. Iata care au fost, in lectura lui Kubey, concluziile unui astfel de experiment.

"Zillmann si Bryant sunt interesati de gradul in care "pornografia intra in conflict cu valorile familiale" si ne ofera din nou dovezi experimentale. In aceste studii, un grup experimental de adulti este expus la materiale video pornografice pe o perioada de cateva saptamani (de obicei 6). La o saptamana dupa expunere, raspunsurile grupului la intrebarile puse sunt comparate cu cele ale unui grup de control care nu a fost expus.

Studiile arata ca expunerea prelungita la pornografie, realizata experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuitatii atat la barbati, cat si la femei, iar pe masura ce promiscuitatea este considerata a fi normala, fidelitatea fata de partenerii de viata sexuala se diminueaza mult fata de cazul adultilor din grupul martor (de control). Subiectii participanti raporteaza, de asemenea, ca ar accepta mult mai usor o intimitate sexuala neexclusiva pentru ei insisi, respectiv relatii sexuale in afara vietii conjugale. In acelasi studiu, la intrebarea: "Credeti ca institutia casatoriei este esentiala pentru buna functionare a societatii?", 60% din persoanele din grupul de control au raspuns afirmativ, comparativ cu 38,8% in cazul persoanelor expuse la pornografie. Zillmann si Bryant au aratat ca expunerea la pornografie reduce dorinta participantilor la studiu - barbati sau femei, studenti si nestudenti - de a avea copii. Zillmann apreciaza ca aceasta constatare poate sustine ideea: consumul prelungit de pornografie face ca faptul de a avea copii si a intemeia o familie sa apara drept inconveniente care nu sunt necesare pentru obtinerea placerii. Aceasta deoarece pornografia inlesneste accesul facil la satisfactii sexuale "superlative", satisfactii care sunt disponibile fara investitii emotionale, fara ingradire sociala, fara obligatii economice, fara sacrificarea timpului si a efortului. Din aceasta perspectiva, satisfactia imediata pe care televiziunea comerciala o ofera si o promoveaza atat de frecvent poate fi, in insasi esenta ei, in conflict cu valorile de stabilitate si angajament atat de necesare functionarii sanatoase a vietii de familie.

Magia eroticului

Studiile legate de influenta pe care magicul o poate avea asupra mintii umane ne ofera una din cele mai pertinente explicatii privind inmultirea continua a materialelor erotice si pornografice in mass-media contemporana. Tehnicile magice, se arata in aceste cercetari, "prezinta o tendinta marcata de a se intemeia pe pulsiuni sexuale, deoarece li se recunoaste, probabil, acestora puterea proprie si importanta deosebita, dar si pentru ca ele sunt, intr-adevar, mai strans legate de imaginatie decat oricare apetit natural.

Tratatele de vrajitorie devenisera (in Renastere) un gen aproape pornografic, iar Giordano Bruno a facut o tentativa remarcabila de a desprinde o tehnica de control emotional global, care este explicit intemeiata pe atractia sexuala". Avand in vedere aceste constatari, este lesne de inteles abundenta eroticului in cultura contemporana. Intr-o societate care este guvernata de bani, in care nu mai exista principii morale, ci doar ideologii hranite de interesul material, eroticul - mijloc magic de seductie a indivizilor - nu poate decat sa prolifereze. Ca mijloace prin excelenta magice, materialele erotice si pornografia devin in acelasi timp mijloace de persuasiune si factori de putere. Prin urmare, proliferarea genului erotic este nu numai explicabila, ci anticipabila si chiar programatica. Aceasta mai cu seama in conditiile in care puterea, in societatea moderna, actioneaza nu atat prin mijloace constrangatoare, prin forta, ca in dictaturile clasice, cat si prin mijloace blande, seducatoare, de tip magic.

In acest context, creatorii programelor de televiziune, fie ca si-au insusit in mod constient sau inconstient tehnicile magice de manipulare a maselor prin intermediul erosului, fie ca au ajuns singuri, prin experienta sau "inspiratie" la acest rezultat, folosind sexul ca momeala in "vanarea" atentiei generale a publicului, nu fac decat sa exercite o actiune magica asupra mintii umane. Odata provocata imaginatia - fantasmele sexuale -, aceasta va cere tot mai mult eros pentru a-si satisface nevoile din ce in ce mai mari, luand nastere astfel fenomenul de dependenta cu toate consecintele sale. Fenomenul, in Biserica sau in constiinta omului de rand, este numit impatimire. Impatimitul nu-si mai gaseste linistea, fie ca patima sa este bautura, banii sau desfranarea etc, el linistindu-se intru catva numai in timpul faptuirii comportamentului la care il cheama patima respectiva.

Concluzii

Daca dupa numai cateva saptamani de vizionare a unor materiale cu continut sexual sau pornografic se pot observa modificari vizibile de atitudine, e limpede care sunt dimensiunile efectului de influenta al televiziunii in formarea atitudinilor, in modelarea comportamentului sexual al omului contemporan.

Expus la mesajul preponderent erotic al televiziunii sau pur si simplu traind in mijlocul unei lumi care-si modeleaza sistemul de valori si atitudini dupa cel al lumii micului ecran, omul modern nu se mai poate raporta la relatia de dragoste sau la tema sexualitatii ca acela de dinainte de era televizorului. Sexualitatea devine importanta pentru ca industria de consum are nevoie de ea, nihilismul o promoveaza, iar mesajul erotic insusi este foarte bine adaptat mediului TV, un mediu care, ca si eroticul, are capacitatea de a inhiba reflexia rationala si de a modela o perceptie senzitiva (simtuala), senzuala si, in ultima instanta, erotica a realitatii.

Chiar daca ne consideram infailibili prin educatia, inteligenta sau discernamantul nostru, indiferent de varsta, stare sociala sau spirituala, elevi, studenti, muncitori, intelectuali sau clerici, in functie de frecventa si de timpul acordat vizionarii TV, vom deveni tot mai libertini in conceptiile noastre privind relatiile dintre barbat si femeie, tot mai ingaduitori fata de un comportament sexual nepotrivit unei varste anume, din ce in ce mai deschisi in a purta o discutie cu caracter erotic (de la aluzii pana la afirmarea explicita) si chiar in a ne lasa prinsi intr-o relatie sexuala oarecare. Ne vom simti tot mai putin legati de familie sau de ideea de a intemeia o familie, tot mai putin dispusi sa avem un copil sau mai multi (dat fiind faptul ca, proportional cu numarul copiilor, se micsoreaza posibilitatea dobandirii placerilor, crescand responsabilitatile), tot mai putin atenti cu sotul, sotia sau prietenii, tot mai nemultumiti de ei, mai nervosi, mai artagosi, atata timp cat nu putem obtine usor placerile dorite. Toate acestea se vor intampla, chiar daca asteptarile, tendintele si frustrarile noastre nu vor fi exprimate la nivelul constiintei, ci vor ramane ascunse undeva in zonele de adancime si de mare intimitate ale sufletului.

Mintea telespectatorilor, hranita cu fantasmele dorintei, comprimate mai mult sau mai putin subtil in tot ceea ce inseamna publicitate, in filme, divertisment etc. a devenit foarte sensibila la momeala placerii, deoarece ea o cauta in mod inconstient, are nevoie sau este dependenta de aceasta hrana cu care a crescut de-a lungul anilor prin miile de ore de vizionare TV, cu care s-a indulcit si s-a obisnuit. In felul acesta, omul modern, cu toate ca este mai scolit decat cel din trecut, este mult mai usor de influentat, de manipulat sau de destabilizat din asezarea pe care o are, mai frustrat, mai nemultumit de ceilalti si de el insusi, mai singur si mai nefericit. Spunem singur si nefericit, pentru ca in lumea in care s-a nascut televiziunea (lumea occidentala) peste 70% dintre casnicii esueaza in divort. Si sa nu uitam ca tot mai multi nici macar nu se mai casatoresc, traind intr-o perpetua "casatorie de proba" (concubinaj)!

In conditiile in care mijloacele video isi vor continua si intensifica tirul mesajelor erotice, in care oamenii nu vor intelege gravitatea acestui fenomen pentru a nu se mai expune bombardamentului cotidian (macar cat le sta in putinta), atunci familia va deveni cu adevarat o raritate in urmatorii 20 de ani, iar sexualitatea va tinde intr-o masura tot mai mare sa se rezume doar la satisfacerea mecanica a placerii sexuale - dupa cum observa McLuhan inca din perioada anilor 70.

In discutiile privitoare la televiziune, este criticata indeosebi natura mesajelor acestuia - caracterul erotic, violent, comercial -fara a se lua in seama posibilitatea ca insusi mediul TV sa predispuna, prin natura sa, catre transmiterea in mod prioritar a unor mesaje de un anumit tip. Se ignora cu totul faptul ca televiziunea creeaza in masa publicului un fond perceptiv care-l predispune la primirea unui mesaj cu potential erotic, prin a carui vizionare repetata telespectatorii vor fi tot mai puternic atrasi de programele cu continut sexual. Chiar daca un canal TV nu transmite deloc erotism, aceasta nu inseamna ca experienta vizionarii acelor programe nu-l va face pe telespectator sa aiba o deschidere tot mai mare catre o experienta senzuala de tip vitalist sau, foarte probabil, una de tip erotic. Aceasta mai cu seama in conditiile in care televiziunea, prin afectarea cortexului prefrontal, favorizeaza o hipertrofiere a comportamentului instinctual, a pulsiunilor sexuale.

Televiziunea este, inainte de toate, o scoala a placerii, iar daca erotismul este foarte bine adaptat acestui tip de educatie, atunci acesta va domina din ce in ce mai mult programele TV, independent de interesele ideologice sau economice de a transmite sau nu programe cu continut sexual. Erotismul TV este o consecinta ce decurge logic din natura mediului televizual si, prin urmare, atunci cand ne uitam la televizor trebuie dintru inceput sa ne asumam cu buna stiinta posibilitatea ca acesta sa ne influenteze, fara ca noi sa ne dam seama, modul in care ne raportam la realitate. Pentru copii lucrurile sunt mult mai grave caci, prin vizionare, li se poate modela o sensibilitate sexuala anormala care sa-i marcheze toata viata.

Prin intermediul fantasmelor inoculate de televiziune sau de cultura de consum, eroticul ajunge sa detina un anumit monopol asupra orizontului de constiinta uman. De la vestimentatie - care indica ce parte din trup sa fie acoperita, si care dezgolita -, gesturi, priviri si comportament, toate ajung sa fie imprimate de tot mai mult erotism. F. Brune, J. Baudriard si D. Kelner sau toti marii comentatori ai fenomenului cultural contemporan sesizeaza aceasta hipertrofiere a erotismului in imaginarul colectiv, in modul de viata al oamenilor. Apare un cerc vicios sau o spirala a erotizarii lumii aflate in raza televiziunii sau a mass-mediei.

Cu cat oamenii se expun mai mult la bombardamentul cu erotism, cu atat imaginatia, comportamentul si modul lor de viata va fi marcat mai puternic de obsesia sexului, cu atat mai mult erotismul va domina mediul social, spatiul vital al omului modern, iar oamenii vor simti nevoia de a se reintoarce catre consumul materialelor erotice pentru a-si hrani o imaginatie si niste asteptari greu de satisfacut in lumea reala. Aceste materiale insa vor trebui sa fie tot mai incitante pentru a putea raspunde noilor asteptari. Baudriard gaseste ca finalul acestui efect de cascada nu este altul decat eliminarea completa a sentimentului, a umanului din relatia de dragoste, degenerarea in perversiuni si, in final, in homosexualitate si lesbianism. Tulburarile de personalitate, dezagregarea mentala si bolile psihice, in general, devin tot mai probabile pentru omul pe care televiziunea, cultura nihilismului sau societatea de consum l-au inrobit unei existente obsedate de fantasmele eroticului.

Virgiliu Gheorghe
Sursa

Schizofrenia si televizorul

Schizofrenia este boala mentala in care omul nu mai poate percepe lumea exterioara si realitatea asa cum sunt acestea de fapt, ci distorsionat, intr-un grad mai mare sau mai mic, in functie de gravitatea bolii. Schizofrenicul traieste si judeca dupa lumea din mintea lui, alta decat cea reala. "Dupa definitia lui P. Janet si a lui C. G. Jung, devenita de acum incolo clasica, schizofrenia se caracterizeaza prin reducerea nivelului mental, printr-un scurtcircuit intre existenta onirica si existenta diurna, intre lumea fantasmelor noastre interioare (subconstient sau inconstient) si lumea reala".

Schizofrenia ca si drogurile psihedelice opereaza o deschidere intre constient si subconstient, permitand inundarea orizontului mintii constiente cu imagini si fantasme ce izvorasc din inconstient. Este vorba de o stare alterata de constiinta, in care mintea se afla situata intre lumea exterioara pe care o percepe prin vedere si cea a fantasmelor inconstientului. Datorita insa asaltului primit prin poarta lasata deschisa lumii inconstientului, mintea isi pierde partial sau total capacitatea de a mai lua contact constient cu lumea exterioara. Fata constiintei este intunecata de multimea nalucirilor care nu o mai lasa sa vada dincolo de ele.

Boala nu este noua, dar poate ca niciodata in istorie raspandirea ei nu a fost atat de mare ca astazi. De altfel, daca afectiunile neurologice predominau in patologia bolilor mentale a secolului al XlX-lea, cele psihice, intre care schizofrenia este una dintre cele mai grave, sunt afectiunile caracteristice vremurilor noastre. Pentru schizofren nu se mai poate pune problema daca vrea sau nu sa aiba o experienta fantastica, precum se intampla cu cel care aprinde televizorul sau cu cel care se drogheaza. El nu cauta o asemenea experienta, ci practic este stapanit, prizonier al acestei lumifantastice, chiar daca ar vrea cu toata puterea sa se intoarca in lumea reala.

Bolnavii psihic, cei aflati in stari de regresie mentala, observa doctorul Cowen, au tendinta de a identifica un instrument anume ca sursa a problemelor psihice pe care le intampina. Tot el constata ca, surprinzator, "de la aparitia ei, televiziunea a devenit o trasatura frecventa in patologia clinica a bolnavilor psihic". Adica, adesea bolnavii indica drept sursa a raului, drept mecanism infernal, insasi televiziunea. De ce, dintre toate masinariile sau obiectele care-l inconjoara pe om, tocmai televiziunea este identificata de catre bolnavii psihic drept instrument si cauza a raului pe care il sufera?

Aceasta perceptie distorsionata a televiziunii, care apare la multi dintre bolnavii mental, este explicata de doctorul Cowen printr-un joc de cuvinte care surprinde, de altfel, esenta acestui fenomen, insusi cuvantul televiziune (television) ne indica, spune psihiatrul american, cauza implicarii televiziunii in descrierile bolnavilor prin citirea acestui cuvant intr-un mod putin diferit, adica "tell-a-vision" - "a infatisa sau a comunica o viziune".

Daca viziunile sunt, in esenta, cauza distorsiunilor de perceptie traite de schizofrenici - vedeniile care invadeaza in mod necontrolat mintea - devine usor de inteles motivul pentru care televiziunea, o masina ce comunica sau infatiseaza o viziune, sa fie atat de des experimentata si invocata de bolnavi ca origine si instrument al raului.

De asemenea, este firesc ca niste oameni labili psihic sa perceapa televiziunea ca pe un instrument al agresiunii, atata timp cat ea dezorganizeaza procesul de gandire, creste confuzia din mintea oamenilor, favorizeaza o stare sau un fenomen halucinatoriu si streseaza pana la epuizare mintea.

Prin urmare, in conditiile in care televiziunea poate constitui cel putin un factor de agravare, daca nu chiar unul declansator, al unei boli psihice, este firesc ca aceia care sufera de boli mentale, nerealizand care este cauza afectiunii, a nalucirilor ce ii terorizeaza, sa arunce aceasta vina asupra unei masinarii, a unui mecanism inrudit din multe puncte de vedere cu cel care sta la originea sindromului schizofrenic.

Vizionarea TV - o experienta anticipata in viziunile bolnavilor de schizofrenie inca dinaintea aparitiei televiziunii

Pentru a putea intelege mai bine sindromul schizofrenic si legatura pe care acesta o poate avea cu vizionarea TV, vom aduce in atentie marturia unui psihiatru care la inceputul secolului, cu mult inaintea aparitiei televiziunii, aducea fara sa-si dea seama o dovada de-a dreptul socanta a inrudirii celor doua fenomene.

In articolul On the origin of influencing machine publicat in 1919 si citat de Jerry Mander in cartea sa, psihiatrul Victor Tausk scria urmatoarele: "un numar considerabil de pacienti spun despre problemele lor ca sunt provocate de o "masina de influentat" controlata de forte straine. Acesti straini se exprimau prin niste sisteme de credinte care se impuneau ca amenintatoare, inspaimantatoare si coplesitoare fata de credinta si sistemul de valori ale pacientului si care erau implantate cu forta in mintea acestuia.

De regula masinaria de influentat, descrisa de pacientii lui Tausk, are niste mecanisme uriase si tot felul de alte componente. Adesea, ea este capabila sa proiecteze imagini si raze invizibile care se pot cumva imprima pe creier. In mod frecvent, imaginile emana dintr-o "cutie neagra mica" si nu sunt tridimensionale, ci plate. Masinaria si cele ce ies din ea pot produce victimei sentimente si ganduri, alungand altele, dupa cum spune Tausk, "prin niste raze sau forte misterioase pe care pacientul nu are indeajuns de multe cunostinte de fizica pentru a le explica. Ea creeaza senzatii care in mod total nu pot fi descrise fiindca ii sunt straine (necunoscute, neobisnuite) pacientului insusi, si care sunt percepute in parte ca fiind electrice, magnetice sau provocate de curenti de aer". In scurta vreme, relateaza Tausk, victima nu mai poate distinge informatiile - sentimente, ganduri, senzatii, amintiri -primite de la aceasta sursa "exterioara" de cele generate de ea insasi sau ca rezultat al experientei si descoperirilor personale.

Ipoteza lui Tausk, asemanatoare cu cea a lui Cowen, este ca pacientii produc aceasta fantezie a masinariei ca o manifestare exterioara a confuziei care exista inlauntrul lor cu privire la lumea exterioara si cea interioara; lumea propriilor ganduri si lumea concreta din afara persoanei.

Aceasta confuzie isi are radacinile in primii ani ai copilariei, spune Tausk. La o anumita varsta, copilul cauta sa descopere realitatea aflata dincolo de lumea parintilor sai, doreste sa ia legatura cu lumea exterioara, astfel ca incepe sa exploreze. In masura in care reuseste, copilul invata sa inteleaga, sa integreze si sa prelucreze (sa "proceseze") lumea cu care intra in contact, de care a luat cunostinta. El invata sa faca distinctia intre impulsurile, imaginile si experientele legate de lumea din afara si cele care sunt generate in intregime de el insusi, imaginativ, "plutitoare", care nu au radacini in lume. Daca totusi copilul a facut aceasta diferentiere, atunci proiectiile mintii sale pot fi distinse si identificate. Aceasta se cheama sanatate psihica.

Schizofrenicul, afirma Tausk, nu reuseste sa faca aceasta deosebire si nu isi poate da seama care imagini provin din mintea sa si care sunt legate de experiente din lume. In acest moment, toate experientele, fie cele generate launtric, fie cele rezultate in urma unei interactiuni cu lumea, sunt la fel. Proiectiile mintii dobandesc aceeasi calitate ca si experienta directa a lumii. Nu te mai poti increde nici in experienta aceasta directa, nici in propriile procese de gandire. Ambele devin "plutitoare", dezradacinate. Toate lucrurile sunt in aceeasi masura interioare si exterioare.

In acest punct, sugereaza Tausk, pacientul va crea o fantezie -"masina de influentat" -, ca o proiectie materializata a confuziei din mintea lui. Capabila sa implanteze imagini care iau forma unor raze, capabila sa implanteze realitati straine, din afara experientelor personale, capabila sa ii schimbe sentimentele, aceasta masinarie il face pe pacient sa cada intr-o desavarsita confuzie cu privire la ceea ce este real si ceea ce este ireal, ceea ce este launtric si ceea ce este exterior.

Fara indoiala, ati observat, ne atentioneaza J. Mander, ca aceasta "masinarie de influentat" suna izbitor a televizor. Cum putea exista acest fenomen in anul 1919, inainte ca acest aparat sa fi fost inventat ramane un mister. Sa indraznesc sa sugerez ca televizorul a fost inventat de oameni cu preocupari asemanatoare, ca o manifestare exterioara a mintilor lor?"

Atat de incredibila pare marturia lui Tausk, incat, daca ea nu ar fi fost facuta cu cateva zeci de ani inaintea aparitiei televiziunii, s-ar fi putut suspecta ori faptul ca bolnavii s-au inspirat din realitatea TV in descrierile lor, ori ca doctorul Victor Tausk ar fi inventat aceasta poveste pentru a denigra televiziunea.

Desi autenticitatea rezultatelor obtinute de doctorul Victor Tausk prin observarea bolnavilor de schizofrenie nu poate fi contestata, multi dintre cititorii acestor randuri vor putea face urmatoarea obiectie: faptul ca schizofrenicii identifica si afirma ca ar avea in minte un fel de televizor care emite incontinuu si este controlat de forte straine nu inseamna ca aceia care se uita la televizor trebuie sa ajunga schizofrenici. Este adevarat. Nu toti cei care se uita la televizor se imbolnavesc de epilepsie sau de schizofrenie, ci poate doar cei care au o sensibilitate mai mare la comunicarea televizuala sau o anumita labilitate psihica.

Aceasta nu inseamna insa ca televizorul nu poate cauza la majoritatea telespectatorilor, mai cu seama la cei inraiti (in jur de 4 ore zilnic) tensiuni sau descarcari nervoase, dezordine mentala sau o percepere distorsionata a lumii reale.

Televiziunea cultiva o perceptie distorsionata a lumii reale

Copiii sunt primele victime, deoarece ei inca nu au dobandit capacitatea de a discerne intre realitate si imaginar. Ei cred tot ce vad, lucru pe care fiecare parinte il poate observa la proprii copii care sunt lasati sa se uite la televizor. Ei se afla in perioada descrisa de Tausk, in care invata sa deosebeasca produsele propriei imaginatii de lumea reala, isi dezvolta retelele neuronale competente sa distinga intre o experienta imaginara si una reala, intre imaginile din minte, lumea fantastica si cea in care traiesc. Creierul lor se afla in stadiul dezvoltarii structurilor fundamentale de judecata, analiza, intelegere, logica etc.

Aceasta confuzie intre real si imaginar, pe care o induc imaginile TV (nici real pur, nici 100% fantezie), daca nu-l duc pe copil la declansarea unui sindrom schizofrenic sau chiar la moarte prematura, este in masura sa modeleze la nivelul neurologic (structura retelelor neuronale) precum si la cel psihic, tendinta de a confunda sau prefera lumea proiectata in minte celei reale. Astfel, se poate explica neputinta tinerilor noilor generatii de a se integra in societate, de a intelege si a se adapta lumii in care traiesc, ducand o viata fireasca, asa cum au trait-o oamenii intotdeauna, cubucuriile si necazurile inerente.

Lumea din minte, una ideala a placerilor, a confortului si divertismentului, construita din imaginile TV, devine mai reala decat realitatea, caci ea este preferata, dorita si greu de parasit, este lumea mitica a tinerilor care au crescut cu televizorul. Astfel se poate observa la acesti oameni o tendinta permanenta de refugiere sau evaziune in imaginar, fie prin bautura, drog, sexualitate, practici orientale, fie prin televiziune, jocuri pe calculator sau internet. Realul nu mai are consistenta, deoarece prin vizionarea TV oamenii isi pierd intr-o masura mai mica sau mai mare capacitatea de a-l percepe si de a-l accepta asa cum este, modelandu-si viata dupa datele acestuia.

Discrepanta dintre lumea reala si aceea care se instapaneste in mintea tinerilor este atat de mare, incat devine tot mai probabila sacrificarea celei dintai in favoarea celei de a doua. Oare aceasta nu poate fi socotita daca nu o boala, cel putin un simptom, o tendinta schizofrena in perceptia realitatii? Fenomenul nu se limiteaza doar la generatia tanara. Studiile lui G. Gerbner demonstreaza clar ca intre telespectatorii inraiti (care vizioneaza in jur de 4 ore zilnic) si ceilalti (pana la 2 ore) exista o diferenta semnificativa in perceperea si reflectarea realitatii. Spre exemplu, proportional cu timpul acordat vizionarii TV, se inregistreaza o crestere a tendintei de a exagera prezenta violentei in societate. Proportional cu vizionarea sporeste teama, suspiciunea, izolarea fata de ceilalti oameni si fata de societate. Creste neincrederea in vecini, in prieteni, care sunt vazuti ca potentiali dusmani.

Dar, daca oamenii percep lumea altfel decat este ea de fapt, si aceasta in mod gradat, proportional cu numarul orelor alocate vizionarii TV, nu putem socoti oare ca aceasta tehnologie favorizeaza o viziune schizofrenica asupra lumii si un comportament corespunzator?

Iata cum reflecta J. Mander acest fenomen: "Nu incape indoiala ca televiziunea face ceea ce spune fantezia schizofrenica. Ea proiecteaza in mintea noastra imaginile unor realitati exterioare experientei noastre. Imaginile vin in forma unor raze, iesind dintr-o cutie. Ele provoaca schimbari in sentimentele noastre si, dupa cum vom vedea, si o totala confuzie cu privire la ceea ce este si ceea ce nu este real. intreaga realitate devine eterica, existand numai in mintile noastre.

Precum masina pacientilor lui Tausk, televiziunea este manifestarea finala a unei confuzii deja evidente. Aceasta confuzie exista in vremea cand scria Tausk, insa acum ea a fost institutionalizata de omniprezenta mediilor artificiale in care traim. O lume reala care nu poate fi pusa la indoiala a fost scufundata sub o lume reconstruita, creata de oameni. Noi traim inauntrul manifestarilor mintii omenesti. Asemenea copilului care cauta legaturi cu exteriorul, nu gasim decat proiectiile altor oameni. Nu putem deosebi naturalul de artificial, caci procesele care ne-ar dezvalui aceasta nu se vad nicaieri. Suntem desprinsi, plutind in spatiu, traind intr-un bazin al lipsei de ratiune, de dimensiunile unei natiuni. Vedem un stimul, o lumina si ne agatam de el. Acesta devine totul pentru noi. El isca imagini in creierul nostru".

De ce vizionarea TV apare atat de des in povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?

Exista oare o legatura cauzala intre vizionarea TV si cele doua afectiuni si daca da care sunt motivele formarii ei?

1. Atat in cazul vizionarii TV, cat si in cel al schizofreniei sau al consumului de droguri, mintea este spectatorul pasiv al unui film care ruleaza prin fata ei. Diferenta este ca, in cazul televiziunii, imaginile provin din afara, iar in celelalte situatii, din interiorul subconstientului.

2. Desi imaginile de-a lungul televizionarii provin din lumea exterioara omului, acestea nu sunt percepute de minte intr-un regim identic cu cele reale, atitudinea mintii pe parcursul vizionarii TV fiind asemanatoare pana la identitate cu cea din starile alterate de constiinta.

3. Vizionarea TV, prin mecanismele descrise de-a lungul acestei carti, favorizand deschiderea portilor subconstientului, inlesneste invadarea mintii de catre fantasmele inconstientului. De aici deriva una din cele mai grave consecinte ale vizionarii. Mintea, prin privitul la televizor, se obisnuieste tot mai mult cu experienta pasiva, dar euforica a evaziunii in imaginar, este tot mai puternic atrasa de experientele de tip halucinatoriu carora este dispusa sa le cedeze. Noilor generatii crescute cu televizorul li se cultiva prin aceasta experienta o sensibilitate si o atractie aproape maladiva pentru substantele sau tehnicile meditative de tip oriental care genereaza stari euforice evazioniste sau chiar halucinatorii, pentru fenomenul magic sau erotism, dobandind o labilitate sporita in ceea ce priveste declansarea unui sindrom schizofrenic.

Mintea are tendinta de a repeta modelele de activitate invatate deoarece insesi retelele neuronale se structureaza in functie de activitatea sau experienta avuta. Cu cat o experienta este mai intensa si de durata mai lunga, cu atat creierul are tendinta inertiala de a o repeta. A privi la televizor cateva ore zilnic, luni sau chiar ani, de la varsta cea mai frageda, face ca trasaturile generale ale acestei experiente mentale sa marcheze intr-o masura proportionala cu numarul orelor acordate vizionarii, activitatea mentala, corticala a omului respectiv.

In concluzie, prin privitul la televizor, mintea omului devine dependenta, deschisa sau atrasa de o experienta intens emotionala, foarte putin rationala si volitiva. Mintea devine tot mai dependenta de starea de spectator a unui film fantastic si, evident, prin aceasta e expusa unui atac sau invazii a fantasmelor provenite din inconstient. Poarta dintre constient si subconstient se deschide din ce in ce mai mult, caci fantasmele sunt dorite, iar atitudinea mintii arata ca este pregatita sa le primeasca, si asta cu atat mai mult cu cat experienta TV favorizeaza deschiderea acestei porti prin generarea unei activitati corticale de tip alfa caracteristica starilor alterate de constiinta (vis, drog etc), specifica deschiderii subconstientului.

Astfel se explica torentul de imagini si de ganduri care invadeaza mintile oamenilor (mai ales ale acelora care vizioneaza mult programele TV), precum si atractia pe care tot mai multi oameni o resimt pentru experientele pasive, ale evaziunii in imaginar (insasi experienta erotica este una de tip fantastic atunci cand mintea pasiva este sedusa si atrasa de placere in directia satisfacerii ei).

Virgiliu Gheorghe

Sursa

Efectele televizorului asupra mintii copilului de Virgiliu Gheorghe

Efectele Televizorului Asupra Mintii Copilului

Efectele televiziunii asupra mintii umane (II)

Având în vedere modificările survenite în ultimii ani în comportamentul copiilor şi al tinerilor, şi ne referim nu numai la manifestările violente, este important să fie cunoscută influenţa pe care televiziunea şi mesajele mass-mediei, în general, o au asupra dezvoltării abilităţilor mentale, a mentalităţilor şi a comportamentelor tinerilor noii generaţii.

Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii Efectele televiziunii asupra minţii umane cu subtitlul şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, ne aduce în atenţie o serie întreagă de studii privind transformările pe care vizionarea TV le produce în dezvoltarea structurală şi în funcţionarea creierului uman. Iată care ar fi doar câteva dintre reperele pe care această lucrare ni le pune la dispoziţie pentru cunoaşterea efectelor televiziunii.

I. EFECTE ASUPRA STRUCTURII ŞI FUNCŢIILOR CEREBRALE

Efectul hipnotic

Un element esenţial pentru înţelegerea mijloacelor de comunicare video-audio este efectul hipnotic al acestora. Neuropsihologii demonstrează că televiziunea, indiferent de emisiunea vizionată, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotică (unde cerebrale alpha). Aceasta explică atracţia pe care mass-media audio-video o exercită asupra tuturor, însă mai cu seamă asupra copiilor. Este imposibil de găsit o activitate prin care copiii să fie liniştiţi atât de repede şi aproape imobilizaţi pe o perioadă lungă de timp, aşa cum se întâmplă atunci când sunt aşezaţi în faţa televizorului. De altfel, acesta este şi motivul pentru care părinţii şi în unele cazuri şi educatorii folosesc televizorul ca sedativ.

Dependenţa de televizor

Corelat cu efectul hipnotic, apare şi comportamentul de dependenţă. Psihologii americani R. Kubey şi M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât şi jocurile video şi internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependentă, privarea de aceste mijloace evazioniste producând, celor la care s-a instalat dependenţa, aceleaşi simptome ca şi în cazul substanţelor şi al comportamentelor care dau dependenţă.

Problemele de atenţie şi hiperactivitate

În ceea ce priveşte dezvoltarea structurală a creierului, neuropsihologia descoperă că, în funcţie de timpul acordat vizionării şi a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea şi calculatorul pot aduce grave prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, se arată în aceste studii, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei cerebrale stângi şi a comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos.

Afecţiunile produse cortexului prefrontal în urma vizionării excesive au ca rezultat apariţia sindromului ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder), adică slăbirea, până la nivelul patologic a unor capacităţi mentale fundamentale: concentrarea atenţiei, memoria de scurtă durată, imaginaţia creativă, motivaţia de aîntreprinde o acţiune care cere efort.

De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel de experienţe care îi bruschează şi le seduc atenţia, când sunt puşi în faţa realităţii (diferite activităţi zilnice) care nu şochează în nici un fel, nu-şi mai pot concentra atenţia. De exemplu, la şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată şi încep să se gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendinţe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseşte.

Deşi televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informaţiei, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivităţii. Agitaţia extremă, incapacitatea de “a sta locului”, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării, creşte hiperactivitatea.

Incapacităţi de învăţare

Problemele de învăţare - LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună măsură de vizionarea TV şi de jocurile pe calculator. Cu o motivaţie scăzută privind învăţarea de noi cunoştinţe, incapabili să se concentreze cu atenţie şi agitaţi permanent din cauza unei hiperactivităţi excesive, copiii tot mai greu pot răspunde cerinţelor şcolare, în completarea tabloului simptomatologie al deficienţelor de învăţare observate la copiii de astăzi, un rol esenţial îl joacă dezechilibrele pe care vizionarea le induce în funcţionarea emisferei cerebrale stângi, aceea care guvernează gândirea logică şi analitică, construirea sintaxei şi discursivitatea. Prin urmare, dificultăţile în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacităţii de citire şi în stăpânirea raţionamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa dezvoltării normale a reţelelor neuronale din emisfera stângă, sisteme a căror activitate este subminată pe parcursul vizionării.

Iată cum arată tabloul simptomatologie întâlnit la elevii care, de-a lungul anilor, au acumulat prea multe ore în faţa micului ecran:

1. Slăbirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine atenţia, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral;
2. Abilitate scăzută de a reflecta într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi a ideilor;
   3) tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora;
3. Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
4. Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
5. Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
6. Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
7. Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe;
8. Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă.

Preşcolarii, în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultăţi mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii. Problemele pe care le pot sesiza părinţii, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de înţelegere şi de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacităţii de gândire şi de organizare, o înţelegere a cărţilor mai dificile şi un volum sporit de scriere. La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoştinţele reduse de vocabular, capacitatea de înţelegere a lecturii şi abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris.

În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, raţionamentul matematic şi ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.

Diminuarea comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos, are ca urmare principală, după mai mulţi ani de vizionare excesivă, o slăbire a capacităţii de procesare rapidă a informaţiei şi, în consecinţă, a performanţelor intelectuale.

II. EFECTE ASUPRA MENTALITĂŢILOR ŞI A COMPORTAMENTELOR

Referitor la modelarea mentalităţilor şi a comportamentelor, lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane previne asupra pericolului pe care-l reprezintă televiziunea, prin activarea mecanismelor psihologice de imitaţie, prin impunerea propriilor modele în mentalul individual şi în cel colectiv. Studiile vorbesc despre un efect de cultivare, o adevărată condiţionare a unor comportamente care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai sănătoase, în mai multe cercetări se arată că predominanţa pe micul ecran a mesajului violent şi a celui erotic, a comportamentului răzvrătit şi a celui de consumator au efecte deosebit de puternice în modelarea orizontului de conştiinţă şi comportament al tinerilor.

Violenţa naşte violenţă

Toate studiile sociologice dovedesc că violenţa de pe micul ecran naşte violenţă în lumea reală.

1. Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa pericolului văzut ca iminent.
2. Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
3. Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.
4. Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, a durerii şi suferinţei; violenţa devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
5. Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generaţiilor crescute cu televizorul.

Efectele erotismului TV

Mesajul erotic incită imaginaţia copiilor şi contribuie în mod esenţial la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariţia unor grave tulburări din punct de vedere psihologic şi comportamental la copiii şi tinerii care s-au obişnuit cu consumul de materiale erotice.

1. Materialele erotice creează dependenţă, în sensul că acestea cer un consum sporit.
2. Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aştepta de la celălalt şi, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înşine.
3. Scade vârsta primelor relaţii sexuale.
4. Se naşte obişnuinţa de a considera relaţiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine şi cu orice oportunitate, şi de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.
5. Scade dorinţa de a întemeia o familie şi de a avea copii.
6. Pentru mulţi apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumuseţe şi seducţie propuse de cei de pe micul ecran sau cine ştie ce performanţă erotică.
7. Sporeşte violenţa îndreptată împotriva femeilor.

Comportamentul răzvrătit şi tiranic, atitudinea ironică şi limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează nişte tineri egoişti şi individualişti, incapabili să se socializeze normal. Iar mesajul publicitar multiplică dorinţele, generează stări de frustrare şi, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile cercetătorilor fenomenului mediatic prezentate în lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane, o carte deosebit de utilă pentru înţelegerea mecanismelor pe care televiziunea le pune în mişcare, a efectelor pe care le are în dezvoltarea mentală a copiilor, în procesul de învăţare şf în formarea noii generaţii, în lumea occidentală, cercetătorii din domeniul educaţiei au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării au cele mai slabe rezultate şcolare, cel mai redus interes faţă de şcoală, cu alte cuvinte, insuccesul şcolar este direct proporţional cu timpul alocat vizionării. Este esenţială informarea şi cunoaşterea acestor mijloace de comunicare pentru a ne putea folosi în mod raţional de ele, şi a nu deveni sclavii lor.

Asociaţia pentru apărarea familiei şi a copilului
Preşedinte Prof. Cristian Constantinescu 

Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti 
  Director Prof. Dr. Ilie Bădescu 

Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor Mentale 
   Preşedinte Psihopedagog Ionela Mitrea

Sursa

Efectele televiziunii asupra mintii umane (I)

Caracteristicile activitatii corticale pe parcursul vizionarii TV

Cercetarile efectuate in ultimele decenii arata ca, indiferent de continutul programului de televiziune urmarit, traseele electroencefalografice ale celor care privesc la televizor se schimba dobandind, dupa numai doua minute de vizionare, o configuratie noua, specifica, neintalnita in nici o alta activitate umana (starea de hipnoza si de vis nu pot fi socotite activitati).

Se inregistreaza o micsorare a nivelului activitatii corticale. Se constata o scadere a frecventei undelor cerebrale care trec din starea beta in starea predominant alfa si delta. Emisfera stanga isi diminueaza extrem de mult activitatea, proces ce se desfasoara concomitent cu intreruperea partiala a puntii de legatura dintre cele doua emisfere - corpul calos. In acelasi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate.

Inca din anii ‘60, McLuhan sustinea faptul ca “esential intr-un proces de comunicare nu este mesajul transmis, ci mediul prin care se realizeaza comunicarea (the medium is the message)”. Mai concret, fiecare mijloc de comunicare - vorbirea, scrisul, radioul, telefonul si televizorul - structureaza intr-un mod specific si definitoriu mesajele pe care le transmite.

“Nu este important ce vedem la televizor, spune McLuhan, ci faptul ca ne uitam la televizor.” Fiecare mediu - televiziunea, in special - ne face sa ne raportam intr-un anumit fel la lumea care ne inconjoara, ne modeleaza comportamentul, perceptiile si universul de gandire.

Cu toate ca teoria era argumentata prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie si teoria comunicarii, ea parea destul de putin credibila pentru marea parte a comunitatii oamenilor de stiinta. In anul 1971, Herbert Krugman, un cunoscut cercetator din domeniul neuropsihologiei, punea la punct o serie de experimente menite sa demonstreze, precum a recunoscut singur mai tarziu, contrariul teoriei lui MacLuhan.

El urmarea sa arate ca activitatea neurologica inregistrata in timpul unei comunicari, pe parcursul cititului sau al vizionarii TV, nu depinde de mediul prin care se realizeaza comunicarea, ci de natura mesajului. Krugman analizeaza miscarile oculare si electroencefalogramele realizate pe un grup de tineri, comparand activitatea neurologica a subiectilor din timpul lecturii cu aceea care se inregistreaza pe parcursul vizionarii TV.

„O persoana citea o carte cand a fost deschis televizorul. De indata ce a devenit atenta la ecran, frecventa undelor cerebrale s-a modificat considerabil. in mai putin de doua minute subiectul se afla predominant in stare alfa - relaxat, pasiv, neconcentrat. Reactia cerebrala a subiectilor la trei tipuri de continut al programului TV a fost esentialmente identica, desi i-au marturisit lui Krugman ca unul le place, altul le displace, iar al treilea ii plictiseste. Ca rezultat al unei serii de asemenea experimente, Krugman ajunge la o concluzie contrara asteptarilor sale: aceasta stare predominant alfa este caracteristica modului in care omul reactioneaza la televiziune, la orice program de televiziune. (…) Se pare ca raspunsul la televiziune este foarte diferit de raspunsul la materiale tiparite (…) raspunsul electric al creierului este in mod evident dependent de mediu, si nu de continut”.

Cativa ani mai tarziu, la Universitatea de Stat din Canberra, Australia, se desfasura un important proiect de cercetare condus de sotii Emery. La fel ca si Krugman, acestia ajung la concluzia ca, „indiferent de emisiunea vizionata la televizor, undele cerebrale au un raspuns caracteristic. Raspunsul tine de mediu mai degraba decat de continutul transmis. Odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale.”

Doctorul Erich Peper, cercetator in domeniul undelor cerebrale, profesor la Universitatea din San Francisco, impreuna cu un alt cunoscut cercetator din domeniul neuropsihologiei, dr. Thomas Mulholand, au realizat un experiment similar cu cel al lui H. Krugman.

„S-a cerut unui grup de zece copii sa priveasca emisiunea lor favorita. Presupunerea noastra a fost ca din moment ce aceste emisiuni erau cele preferate, copiii ar trebui sa se implice mai mult si ar trebui sa inregistram oscilatii intre undele alfa cu frecventa joasa si undele beta cu o frecventa inalta. Presupunerea a fost ca undele alfa vor aparea si vor disparea. Dar acest lucru nu s-a intamplat. Aproape tot timpul copiii au fost in starea alfa. Asta inseamna ca, in timp ce se uitau la televizor, nu reactionau, nu se orientau, nu se concentrau, erau visatori.”

Deoarece in mai multe randuri, pe parcursul acestei lucrari, se vor face referiri la tipurile de activitate electrica corticala (patru la numar) ce caracterizeaza starile mentale sau activitatea creierului, trebuie facuta urmatoarea precizare:

- Undele b (beta) care au frecventa cea mai mare - intre 14 si 30 Hz - apar in creier pe parcursul proceselor de gandire, de analiza si de decizie, in majoritatea starilor de veghe, atunci cand mintea este concentrata asupra unei sarcini, a unei activitati oarecare;
- Undele a (alfa) cu o frecventa cuprinsa intre 7,6 si 13,9 Hz domina activitatea corticala in momentul in care persoana se afla intr-o stare de relaxare;
- Undele 0 (teta) - intre 5,6 si 7,6 Hz - sunt cele care definesc starea de somn usor si anumite stari meditative;
- Undele 5 (delta), cele mai lente, intre 4 si 5,6 Hz apar in creier pe perioada somnului profund.

Pe parcursul vizionarii TV, masuratorile au indicat o deplasare a varfului spectrului de activitate electrica corticala dinspre undele beta, cu frecventa inalta, catre cele mai lente - undele alfa si teta, cu o puternica predominanta a spectrului undelor alfa.

„Modelele de emisie alfa, inregistrate in zona occipitala, apreciaza dr. Peper, dispar in momentul in care o persoana da comenzi vizuale (concentrare, acomodare), cand are loc un proces de cautare de informatie. Orice orientare inspre lumea exterioara creste frecventa undelor cerebrale si blocheaza emisia undelor alfa. Undele alfa apar in momentul in care nu te orientezi spre ceva anume. Poti sa stai pe spate si sa ai niste imagini in minte, dar esti intr-o stare cu totul pasiva si nu esti constient de lumea din afara imaginilor tale. Cuvantul potrivit pentru starea alfa este “in afara spatiului”, fara orientare. Cand o persoana se concentreaza vizual sau se orienteaza catre ceva, indiferent ce, si observa ceva in afara sa, imediat are loc o crestere a frecventei undelor cerebrale (unde beta), iar undele alfa dispar. Asadar, in loc sa antreneze atentia activa, televiziunea pare sa o suspende.”

Toate studiile constata aparitia unei anomalii neurologice in timpul privitului la televizor, si anume o inhibare a activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea.

„Cercetarile lui Herbert Krugman au dovedit ca vizionarea TV amorteste emisfera stanga si lasa emisfera dreapta sa indeplineasca toate activitatile cognitive. Acest fapt poate avea consecinte din cele mai importante pentru dezvoltarea si sanatatea creierului. De exemplu, emisfera stanga este regiunea critica pentru organizarea, analiza si judecata datelor primite. Partea dreapta a creierului trateaza datele primite in mod necritic: nu descompune si nu decodeaza informatia in partile ei componente. Emisfera dreapta proceseaza informatia in intregul ei, determinand raspunsuri mai degraba emotionale decat rationale, logice.”

Nu putem trata rational continutul prezentat la televiziune deoarece emisfera stanga a creierului nostru nu este operationala. Prin urmare, nu este surprinzator faptul ca oamenii rareori inteleg ce vad la televizor, dupa cum a aratat si un studiu condus de cercetatorul Jacoby. El a descoperit ca, „din 2700 de oameni testati, 90% au inteles gresit ce au privit la televizor cu cateva minute inainte”.

Acelasi lucru este constatat si in cercetarile efectuate de sotii Emery. Acestia arata ca, la adultii carora li s-a facut electroencefalograma pe parcursul vizionarii TV, emisfera stanga este foarte putin activa. Ei apreciaza ca „vizionarea TV se situeaza la nivelul constient al somnambulismului. Emisfera dreapta inregistreaza imaginile de la televizor, dar, din moment ce legaturile incrucisate dintre emisfere au fost partial intrerupte, aceste imagini cu greu pot fi constientizate. De aici dificultatea celor mai multi oameni de a-si aminti multe dintre lucrurile pe care le-au vizionat anterior.”

Transferul activitatii creierului de pe emisfera stanga pe emisfera dreapta, concomitent cu intreruperea partiala a puntii dintre cele doua emisfere, fenomen ce se manifesta pe parcursul vizionarii TV, conduce la o anomalie neurologica in contextul in care creierul, aflat intr-o stare mentala pasiva (inhibitie a activitatii emisferei stangi), este pus in situatia de a absorbi o cantitate uriasa de informatii.

Mintea omului in fata televizorului nu mai este un subiect deplin constient al procesului de cunoastere, pe care sa-l poata controla dupa capacitatea ei de intelegere, de rationare si organizare a materialului parcurs.

Sursa

Copilul în lumea televiziunii, între a devora şi a fi devorat

Deunăzi, o voce tunătoare izbucnind din interiorul cutiei pe care îndeobşte o numim televizor, anunţa:
Urmăriţi programul nostru! Noi facem irealul să pară cât se poate de real!’’.


Este evident vorba de un slogan publicitar, un promo agresiv pentru un film de acţiune. De când televiziunea se manifestă în procente îngrijorătoare, mai mult ca un instrument de manipulare, ca instrument al satanei, ci nu ca un paliativ, astfel de manifestări agresive, menite să scuture fiinţa să o descentralizeze şi să o înrobească, se fac simţite zilnic la orice oră, pe orice program, fie el chiar un program ce se adresează copiilor.

Cine poate oare să transforme prin intermediul lumilor imaginare, irealul în real, întunericul în lumină, minciuna într-un adevăr relativ? Doar acel cineva sau ceva care se opune actului fundamental al creaţiei, ca operă a lui Dumnezeu, doar acela care nu recunoaşte că Dumnezeu a creat lumea văzută şi lumea nevăzută şi că alte lumi sunt plăsmuiri.

Pe firul imaginaţiei păcătoase, a ,,lumilor’’ virtuale şi fantasmelor, oamenii din faţa televizorului, în special copiii, de câteva decenii încoace, se închină unui nou idol: televiziunea. Unii petrec ziua întreagă în faţa ecranului, dintr-o foame de imaginar greu de explicat, dintr-o foame de păcat care nu are raţiuni decât pur umane şi distructive. Astfel copilul, chiar şi prin intermediul unui ,,inofensiv’’ desen animat, se plimbă pe planete inventate, combină specii, participă la distrugere şi crimă, consimte la existenţa zeilor, semizeilor şi eroilor fabuloşi. În faţa televizorului copilul tresaltă, explodează, chiuie, exultă, râde sau plânge, exact în momentul în care paşii săi ar trebui să fie îndreptaţi spre cunoaşterea naturii, spre plimbări în parc sau locuri de joacă, spre cărţi formative sau lecturi uşoare, spre cunoştinţe care au duhul lumii neizvorât din satanisme, ci ancorat în firescul naturalului sădit de Dumnezeu în om.

Copilul nu mai admiră florile; el vrea să fie Harry Potter şi din flori să facă şerpi. Copilul nu mai admiră alţi copiii care îl îndeamnă să participe la jocuri nevinovate; el admiră hoardele, armatele de ,,orci’’, ca cele din ,,Stăpânul inelelor’’, gata oricând să ucidă şi să distrugă pentru a câştiga de partea lor, puterea unui inel magic şi mincinos. Copilul numai surâde când mama sa îl ia în braţe şi îl provoacă să înveţe un cântecel sau o poezie; el este destul de ,,bărbat’’, sau destul de ,,coaptă’’, dacă este fetiţă, încât să vorbească deja o engleză stâlcită şi să înjure. Engleza ,,buclucaşă’’ a învăţat-o, de exemplu, în serialul The Tofus, care îi îndeamnă pe cei mici, sub pretextul dragostei de natură să fie excentrici, să mediteze în poziţii yoga şi să caute starea de nirvana. De înjurat, a învăţat să înjure după ce părinţii i-au îngăduit să urmărească seriale ,,de comedie ‘’, periculos de obscene, cum ar fi ,,La bloc’’, ,,Gogomanii’’ sau ,,Meseriaşii’’.

Tot ce ne îndepărtează de natural de creaţia lui Dumnezeu, de frumuseţea zidirilor este crimă împotriva bietului suflet. Frumuseţea mării, semeţia munţilor, seninul cerului, diversitatea animalelor, farmecul deosebirii plantelor, strălucirea pietrelor, îmbinarea armonioasă a mirosurilor, ospăţul îmbelşugat în de toate pe care ni-l oferă natura, stări şi lucruri cântate şi aplaudate de Sfântul Grigorie de Nazianz în Cuvântările despre Dumnezeu, sunt lăsate la urmă. Spiritul de turmă, modernismul, mondenul, cochetăria şi snobismul cheamă lumi ireale, virtuale, imaginare, care cel mai adesea sunt satanice.
Când, ore în şir, stăm la televizor şi ne cantonăm în virtual, în acelaşi timp, nu recunoaştem actul de creaţie al lui Dumnezeu şi ne asumăm respingerea de bunăvoie a naturii, a zidirilor şi a frumuseţii desâvârşite a lucrărilor treimice. Noi şi copiii pe care îi îndemnăm să devină devoratori de televiziune devenim asemenea lui satan, care nemulţumit de cele create cu perfecţiune de Dumnezeu, a vrut să devină el însuşi ca un dumnezeu şi s-a răzvrătit, îndemnând şi alte duhuri la răzvrătire. Ca părinte, când îi las copilului ore în şir telecomanda dându-i suprema libertate să aleagă ce vrea dintr-un program TV, sunt ca acest satan, care, în răbufnirea sa violentă de a fi împotriva lui Dumnezeu, a devenit capabil să dărâme o parte semnificativă din stelele cerului: ,,Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ’’ (Apocalipsa 12,4). Îi dărâmăm copilului conştiinţa, îi dărâmăm bucuria de a fi, îi dărâmăm ceea ce cu migală s-a străduit Dumnezeu a sădi aproape de perfecţiune în om.

Între real şi ireal, aşa cum ne poartă televiziunea, mai rămâne o singură concluzie de tras. Părintele care îi permite copilului său să fie stăpân peste telecomandă, să fie mai ,,televizoman’’ decât o arată bunul simţ şi dreapta măsură, consimte de bunăvoie la un act diabolic, care înseamnă transformarea odraslei sale din copilul devorator de TV într-un copil devorat.
Cristian Şerban
Sursa

Jumătăţi de adevăr despre televizor

Intr-un articol din Adevarul, aflam cateva lucuri pe care sunt convinsa ca le stiu toti parintii:

“Petrecerea unui timp îndelungat la televizor, dar şi utilizarea excesivă a calculatorului sunt defavorabile dezvoltării intelectuale. În condiţiile în care un copil vizionează programe care prezintă scene violente, acesta învaţă să se comporte în acest fel atât fizic, cât şi verbal. De asemenea, învaţă o modalitate agresivă de soluţionare a problemelor.

Petrecerea multor ore la televizor nu stimulează dezvoltarea relaţiilor sociale. În aceste condiţii, se poate instala anxietatea socială. Copiii pot deveni mai temători.

Apoi, limbajul nu este stimulat. Apar probleme şi în dezvoltarea inteligenţei sociale. De exemplu, copiii nu reuşesc să asocieze anumite cuvinte cu anumite stări emoţionale pentru că nu are cine să le explice aceste lucruri”, a explicat pentru „Adevărul“ psihiatrul Laura Mateescu.

Solutia? O aflam in continuare:

“Până la vârsta de trei ani, copiii nu au ce căuta la televizor. După această vârstă, copiii se pot uita la televizor, dar la anumite desene animate. La poveşti, nu la cele care prezintă situaţii caracterizate de agresivitate. În camera copilului nu trebuie să existe televizor.

De asemenea, televizorul nu trebuie să meargă în permanenţă în sufrageria familiei”, a avertizat psihiatrul Laura Mateescu. Aceasta a adăugat că, după ce copilul începe să se uite la televizor, posturile trebuie selecţionate cu atenţie, iar copilul nu trebuie lăsat să se uite la ştiri. De asemenea, micuţii nu au voie la filme fără acordul părinţilor. Dacă primesc permisiunea de a se uita la filme potrivite vârstei lor, copiii trebuie supravegheaţi de mamă sau de tată.

Tot ce scrie aici este adevarat, dar, din pacate, nu este complet. Un parinte care citeste acest articol este convins ca procedeaza corect daca alege programul Tv cel mai putin violent pentru copil. Am auzit multe mamici spunand: “Copilul meu se uita, dar numai la Minimax.”

Ceea ce este omis insa in “Adevarul” este adevarul cel mai greu de inghitit: faptul ca, indiferent de continut, televizorul afecteaza creierul copiilor (si nu numai). Citeste demonstratia inaceasta carte.

Asadar, fie el Minimax, MTV sau Trinitas, creierul noastru intra in aceeasi stare de amortire in momentul vizionarii, dupa numai 2 minute de emisiune. In acea stare de lipsa de cenzura, de hipnoza, de incapacitate de analiza a continutului primit, de inghitire mentala pe nemestecate, direct in subconstient, a ceea ce ni se prezinta. Constient putem sa radem de emisiunea respectiva, dar inconstient o aglutinam ca adevarata. Odata butonul aparatului stins, se deschide tv-ul interior, ca in memorabilul vers eminescian, cu „ochiul închis afară ce înăuntru se deşteaptă” si noi continuam sa vedem lumea si oamenii prin intermediul acestui ecran ascuns, de nestins de asta data.

Ce ma face totusi sa banuiesc ca autoarea cunostea cartea lui Virgiliu Gheorghe este tocmai fragmentul:

Până la vârsta de trei ani, copiii nu au ce căuta la televizor.

Ei, nu mai spune! De ce, cucoana? Daca ii dai Minimax, ce are? De ce devine violent? Ha?

După această vârstă, copiii se pot uita la televizor, dar la anumite desene animate. La poveşti, nu la cele care prezintă situaţii caracterizate de agresivitate.

Deci, progamul propus este: nimic pana la 3 ani, pentru ca turbeaza, dar dupa 3 ani nu mai turbeaza, da-i, doar alege-i programul! Inainte de 3 ani nu-i puteai alege?

Ba ii puteai alege. Dar e deja un lucru stiut ca televizorul, indiferent de programul vizionat, cauzeaza: dificultati de invatare, hiperactivitate, violenta, autism. Autism?! Un articol din Timevine cu o poveste frumoasa despre niste provincii in care numarul de copii autisti este mai mare decat in restul tarii. De ce? Ploua mult acolo. Si? Copiii stau mai mult in casa. Si? Se uita la tv.

Cartea lui Virgiliu Gheorghe este plina de astfel de studii si demonstratii stiintifice ale experientelor esuate de educatie prin televizor. Abandonarea copilului in fata televizorului nu e justificata de programul ales, nici de timpul redus pe care il petrece in fata emisiunilor preferate. Dar, cum sa scrie cineva un articol despre asta? Corb la corb sa-si scoata ochii?

Sursa

Emisiune despre „Efectele televiziunii asupra mintii umane” partea 9