Televizorul spala creierul “activ si eficient”

Articol preluat din Adevarul

de Andrei Plesu


Suspendati, pentru cîteva zile, „statul la televizor” si veti vedea ca timpul îsi schimba alcatuirea si ritmul, ca redescoperiti realitati uitate, ca deveniti altcineva.

Saptamîna trecuta, am petrecut cinci zile într-un loc fara televiziune. Asemenea experiente ar trebui facute din cînd în cînd. Si nu numai cu televizorul. Am descoperi, astfel, ca civilizatia consta, esentialmente, în transformarea unor accesorii în substante si instrumente vitale. S-a putut trai, pîna mai ieri, fara aer conditionat.

Fara telefoane mobile. S-a putut trai fara lumina (si aparatura) electrica. S-a putut trai – ceea ce astazi e de negîndit – fara anestezice. S-ar zice ca televizorul nu poate avea, în economia vietii noastre, aceeasi pondere… Nu e ca aragazul, apa curenta si novocaina.

Dar suspendati, pentru cîteva zile, „statul la televizor” si veti vedea ca timpul îsi schimba alcatuirea si ritmul, ca redescoperiti realitati uitate, ca deveniti altcineva.
Mai întîi, seara devine mai lunga. În absenta spectacolului de pe „micul ecran”, intervalul petrecut, de obicei, sub fascinatia lui se dubleaza. Pentru telespectator, între ora primelor stiri si ora de culcare, ceasul avanseaza pe nesimtite: un film, un talk-show, eventual un al doilea film, sau un nou episod Elodia si programul se încheie. Nici nu stii cînd a trecut timpul: pleci spre pat motaind, usor spalat pe creier, nemultumit ca ai mai pierdut o zi.

Fara televizor, constati ca ai dinainte o seara lunga, intens si divers utilizabila. Poti citi, poti face conversatie, poti întîlni prieteni, poti sa te plimbi, sa reflectezi pe cont propriu, sa iesi în oras, sa-i redescoperi pe cei apropiati.

Poti, de asemenea, sa te plictisesti în tihna, sa nu faci nimic. Dar una e sa nu faci nimic privind fix spre cutia cu imagini din fata ta, si alta e sa nu faci nimic dinaintea propriei tale singuratati. Nimicul fara televiziune e abisal, policrom, monumental, în vreme ce nimicul trait dinaintea ecranului e vid, sau populat de fantasme. În primul caz, te confrunti cu nimicul tau. În al doilea, cu un nimic strain, fabricat, destinat sa provoace uitarea (sterila) de sine.

O alta consecinta, esentiala, a anularii televizorului este reorganizarea problematicii zilnice. Faptul de a te decupla de la „actualitatea” calendaristica are un prompt efect eliberator. Interogativitatea proprie se reorienteaza, se recalibreaza, se redistribuie dupa cu totul alte ierarhii.

Începi sa simti ca exista lucruri mai importante decît furiile lui Vadim Tudor, decît relatiile Orban-Tariceanu, si chiar decît conflictele dintre presedinte si premier, dintre presedinte si parlament, dintre PNL si PDL etc.

Exista întrebari mai acute si mai urgente decît cele pe care le pun, seara de seara, analistii, moderatorii, diversi gazetari tragici si comici, diverse domnisoare mondene. Fara agitatia televizuala, cerul devine mai înalt, zgomotul lumii – mai subtil, viata – mai limpede. Treci într-un alt univers, mai misterios si totodata mai simplu decît universul tapajului mediatic.

Nu cred în utopii. Stiu ca televizorul nu va mai disparea niciodata dintre noi. Ca eu însumi îi voi ramîne, pîna la un punct, prizonier. Propun doar mici cure de dezintoxicare.
Sursa